OPEN CALL: /ZAC LA MALMAISON

În cadrul proiectului „/ZAC LA MALMAISON”, căutăm 10-15 artiste/cercetătoare emergente / artiști/cercetători emergenți din generația Z, care vor participa la o serie de ateliere-laboratoare de creație artistică și cercetare, la finalul cărora vor avea loc mai multe expoziții în care acestea/aceștia vor expune lucrările realizate în urma atelierelor. Open call-ul se adresează exclusiv celor născuți între 1997 și 2006.

Atelierele de creație se vor desfășura cu asistența artistelor/artiștilor și teoreticienelor/teoreticienilor cu experiență din alte generații precum Maria Balabaș, Irina Botea Bucan, Nicolae Comănescu, Dumitru Gorzo, Ioana Marchidan, Justin Baroncea și Alex Radu.

„/ZAC LA MALMAISON” se adresează tinerelor/tinerilor din diverse discipline (arte vizuale/performative/multimedia, arhitectură, istoria artei, sociologie, antropologie și alte domenii de cercetare), care își doresc să colaboreze în cadrul unui proiect multi/inter/trans-disciplinar și să exploreze noi forme de expresie artistică. Acestea/aceștia vor avea ocazia să lucreze alături de mentori și îndrumători experimentați, să participe la ateliere practice și teoretice și să realizeze creații relevante pentru scena culturală contemporană, beneficiind de promovare și expunere susținută. Mai mult decât un proiect artistic, „/ZAC LA MALMAISON” vrea să devină o platformă de tranziție pentru generația Z, menită să faciliteze dezvoltarea profesională și personală prin colaborare interdisciplinară și intergenerațională. Artistele/artiștii emergente/emergenți (din Gen Z) și cele/cei cu experiență (din Gen X și Millenials) vor deveni colegi, cercetând împreună inter/multi/trans-generaționalitatea și modurile artistice/culturale în care aceasta poate fi abordată.

PROGRAM

În perioada aprilie-mai se va desfășura o primă serie de sesiuni teoretice în format hibrid, fiecare de câte 3 ore. Vor urma apoi 10-12 zile de ateliere practice de lucru intensiv, grupate câte trei zile per sesiune, în perioada 15 iulie – 15 septembrie, care se vor desfășura fizic, în București. În perioada 15 septembrie – 15 noiembrie artistele/artiștii emergente/emergenți vor produce propriile lor lucrări (individuale sau colaborative), cu asistența îndrumătorilor, perioadă în care mentorii vor continua să se întâlnească cu participanții o dată la două săptămâni, pentru follow-up și feedback. La finalul proiectului, în luna decembrie, la /SAC @ MALMAISON va avea loc o expoziție de grup cu lucrările realizate, expoziție ce va fi itinerată în 2026.

ÎNSCRIERI

Pentru înscrieri, vă rugăm să trimiteți până la data de 23 martie inclusiv, pe adresa de e-mail info@spatiuldeartacontemporana.ro un CV / bio, o scrisoare de motivație care să conțină temele/preocupările de cercetare, portofoliul. Vom anunța participantele/participanții selectați până la data de 30 martie.

Selecție pentru regizori debutanți

Teatrul Tudor Vianu organizează o selecție pentru regizori debutanți în vederea punerii în scenă a unui spectacol de comedie destinat tinerilor și adulților.

Cerințe:

  • Absolvent al unei facultăți de Regie cu diplomă de licență.
  • Creativitate, pasiune, abilități de comunicare și lucru în echipă.

Cum să aplici: Trimite un email la teatrultudorvianu@gmail.com cu:

  • CV actualizat
  • Portofoliu (dacă există)
  • Scrisoare de intenție cu propuneri de spectacole de comedie

Data limită: 20 martie 2025

Cadidații selectați vor fi contactați telefonic.

Laborator de scenaristică – Write a Screenplay For…

Au început înscrierile pentru “WRITE A SCREENPLAY FOR …”, ediția #7 a concursului de scenarii și pitch-uri de film


American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea ediției #7 a concursului de scenarii și pitch-uri de film WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)… | SCRIE UN SCENARIU PENTRU…, organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul PRO TV.

Ediția din acest an are ca temă “Write a Screenplay for True Stories”. Pornind de la aceasta, sunt căutate scenarii pentru mini-serii TV (cu povești structurate pe durata a 6 sau 8 episoade) și pentru filme de lungmetraj. 

Participanții la concurs nu trebuie să aibă scenariile definitivate la momentul înscrierii. Pot participa atât scenariști sau scriitori profesioniști cât și persoanele aflate la debut. 

Finaliștii vor putea apoi să își dezvolte scenariile în cadrul unor workshopuri interactive de training, sub îndrumarea consultanților acestei ediții, printre care se numără Marietta von Hausswolff von Baumgarten (scenarist de film și televiziune), Gabriela Iacob (Head of Scripted Development, PRO TV) și Massimiliano Narduli (Head of Talents of the European Script Lab ’’Less is More”).

Proiectele câștigătoare vor fi dezvoltate apoi cu sprijinul organizatorilor concursului, PRO TV va alege proiectul de mini-serie TV, iar Asociația Cinemascop pe cel de lungmetraj.

Noutatea din acest an o reprezintă programul WSF+, o extensie a laboratorului de scriere de scenarii, gândită să faciliteze întâlniri între scenariști și consultanți, oferind feedback profesional și structurat, indiferent de selecția în etapele finale ale concursului Write a Screenplay For… . Mai multe detalii vor fi disponibile pe www.filmedefestival.ro.

Regulamentul ediției #7 – Write a ScreenPlay for True Stories și informații complete despre procedura de înscriere sunt disponibile pe: FILMEDEFESTIVAL

Voluntari – Festivalul Filmului Francez 2025

Se caută VOLUNTARI pentru FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ!

În perioada 20-30 martie 2025 se va desfășura la București a 29-a ediție Festivalului Filmului Francez.

Dacă îți plac filmele și oamenii, dacă ai ceva timp disponibil și îți dorești să te implici în realizarea unui eveniment cultural, te așteptăm în echipa noastră!

Completează formularul de înscriere până pe 4 martie și vino să ne cunoaștem: https://bit.ly/VoluntarFFF2025

Te așteptăm!!

Casting actori – Figurație examen

Se caută 10 studenți de la Actorie care sa facă figurație pentru un footage, care va fi folosit pentru o proiecție în cadrul unei scene dintr-un spectacol de teatru new media.

Detaliile au fost transmise prin e-mail.

Interaction: Short Docs Festival 2025 | Open for Submissions

Interaction: Short Docs Festival is an international festival dedicated to short creative documentaries that push boundaries in documentary creation, with their uniqueness and cinematic innovation. The festival aims to screen and encourage high-quality documentaries critically rethinking the world.

The next edition of the festival will take place between the 19th and 25th of August 2025 in Požega, Serbia.

Awards and Prizes

The festival hands out several awards to the films from the competition programme.

Best Film Award – This award is given to the best film from the competition programme, and awarded by a three-member international jury. The award will be given to the film’s director(s) and, apart from the statute, includes a cash award sponsored by a festival partner.

Green Doc Award – The international jury will also award the Green Doc Award for the best film that deals with environmental issues and sustainability. The award includes a statue.

Special Mention – The Jury, at its discretion, also has the option of handing out Special Mention to only one film.

Youth Jury Award – A youth jury, consisting of Interaction: Teen Doc Workshop participants, will decide on the winner of this award. The award will be given to the film’s director, and it includes a cash award.

Audience Award – The audience rates all the films from the competition programme and the highest-rated one will receive the Audience Award.

We are accepting applications only for the competition programme. The Artistic Director of the festival, supported by programme advisors, will make the final decision on which films will be selected for the 2025 competition programme.

SUBMISSIONS

Before submitting a film, please read the Rules and Regulations.

Eligibility Criteria:

  • Submissions are open to short creative documentaries, up to 40 minutes in duration, completed after 1 January 2024
  • The festival does not require premiere status, but advantage will be given to the films that haven’t had a Serbian premiere
  • Films that have been submitted for consideration in previous years are not eligible, even if the film has changed significantly since its previous submission.
  • Only fully completed films will be considered
  • Films promoting racism, any form of intolerance, or pornography, shall not be taken into consideration.

Submission Deadlines and Fees
The deadline for submitting to the festival is 1 May 2025
Submission Fee: €12

How to Submit
Films can be submitted exclusively through FilmFreeway. Submissions or links sent to the festival via email will not be accepted.

Selection Screener
To complete the submission, the festival requires a selection screener of the film.

The selection screener should be:

– Uploaded to a secured streaming platform (Vimeo or similar)

– Private and downloadable

– Available at least until the end of July 2025, but preferably until the beginning of the festival

The URL and password should be submitted through the online entry form. All selection screeners should be in the original language with English subtitles.

More information available here

Call for films – documentary competition 2025

Rasnov Film Festival and Histories (RFFH) is calling for documentaries submissions. The call is open and international. All subject matter is considered. First time and established filmmakers all welcome.

Films produced prior to January 2023 are not eligible.
We are looking for feature length documentaries (minimum 40 minutes).
NO entry fees are required for submission until May 18th, 2025.
A fee of 30 euro will be required for entries submitted from May 19th to June 8th, 2025.

You can find the registration form and call regulation here: www.ffir.ro/en/documentary-competition

Videograf

Căutăm Videograf care să se alăture echipei Mobexpert Online din București, cu experiență în filmare și editare foto/video pentru evenimente și proiecte comerciale.

Dacă ești o persoană:

  • Respectuoasă și onestă;
  • Perseverentă și integră;
  • Entuziastă, cu atitudine pozitivă, inițiativă și spirit de echipă;
  • Cu capacitate de organizare și planificare a activităților curente;
  • Disponibilă pentru deplasări în teren la locațiile proiectelor;
  • Disponibilă să lucreze, în unele situații, în afara orelor de program;
  • Cu experiență în filmarea cu drona (avantaj);
  • Cu experiență pe un post similar (avantaj);

Te așteptăm în echipa noastră pentru a-ți oferi:

  • Pachet salarial competitiv bazat pe rezultatele tale;
  • Cursuri de dezvoltare profesională și personală;
  • Acces la toată aparatura necesară (cameră, lumini etc.) și la programe de editare specifice (Adobe Premiere Pro);
  • Posibilitatea de a lucra cu o echipă de oameni performanți, deschiși și pasionați de meseria pe care și-au ales-o și de a crește alături de ei.

Mai departe obiectivele tale vor fi:

  • Vei fi responsabil de întreg procesul creativ: de la filmarea propriu-zisă până la editarea și post-procesarea materialelor video și foto pentru a livra produse finale la standarde înalte.
  • Deplasarea pe teren la locațiile proiectelor pentru a realiza filmările necesare;
  • Editarea materialelor filmate în vederea utilizării lor în produse, campanii, pe site-ul mobexpert.ro sau la parteneri;
  • Gestionarea proiectelor care pot necesita deplasări și realizarea filmărilor în afara orelor de program.

Dacă te potrivești cu descrierea de mai sus, așteptăm CV-ul tău alături de un link cu portofoliul de lucrări (video filmate și editate).

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești

Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță debutul înscrierilor la Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești, concurs care a luat naștere cu mai bine de trei decenii în urmă, în atmosfera de poveste a Bojdeucii din Țicău, ajungând anul acesta la cea de-a 33-a ediție.

Cerințe pentru manuscrise:

– Număr de cuvinte: Textul trebuie să aibă între 15.000 și 20.000 de semne (aproximativ 10 pagini).
– Formatul textului:
Microsoft Word (.doc sau .docx);
Font: Times New Roman, mărimea 12;
Spațiere: 1,5 între rânduri;
Diacritice: Textul va include diacritice.

● Acceptarea textelor:

– Text integral: Participanții trebuie să trimită o singură poveste completă în formă finală, care să cuprindă întreaga desfășurare a acțiunii, de la expozițiune până la deznodământ.

Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești cuprinde trei secțiuni: „Povești scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, „Povești scrise de adulți”. La secțiunea „Povești scrise de copii” pot concura elevi cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, la secțiunea „Povești scrise de adolescenți” pot concura persoane cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, iar la secțiunea „Povești scrise de adulți” pot concura persoane cu vârste de peste 20 de ani.

Detalii suplimentare aici

Thessaloniki Fringe Festival

Independent performing arts festival (08-12 October 2025) showcasing work of Greek & international emerging artists is open for applications.

If you are an imaginative performer, a theatre maker, or a creative mind ready to captivate audiences we want to hear from you. Thessaloniki Fringe Festival, is a celebration of the extraordinary and the unconventional in the world of performing arts.
Participating in Thessaloniki Fringe Festival brings a host of benefits. Gain exposure, present your work in a diverse audience, network with fellow artists and industry professionals, and enjoy heightened visibility through promotional efforts. Receive valuable feedback, explore new artistic realms, and engage with vibrant communities. This unique platform encourages experimentation, fostering innovation and inspiring future collaborations. Selected shows from ThessFringe will also be able to participate at other Fringe festivals we collaborate with (Milan Off Fringe, Catania Fringe, Voila! Europe Theatre Festival).

How to apply:
Carefully read the application information and the FAQs for artists on our website, then go to www.eventotron.com and Login or Register with your email address. Once logged in, go to Festivals and look for Thessaloniki Fringe Festival.
Click the APPLY button (it will appear only when we are accepting applications) & follow the instructions in the application form.

Contact details: mail@thessfringe.com

For further information, please visit https://www.thessfringe.com

Deadline for applications: 20 March 2025

Casting actor principal

Dacă ești actor profesionist, ai între 30-35 de ani și ești disponibil pentru filmare între iunie și iulie 2025, trimite-ne CVul tău recent și un scurt video (max 1 min) în care ne spui ce putere ai alege să ai și ce sacrificii ești dispus să faci pentru ea.

Termen limită: marți, 4 martie 2025, 14h00

Trimite materialele într-un singur link de descărcare la Florentina Bratfanof, Casting Director, florentina.bratfanof@gmail.com, cu subiectul #Monarh.

ALTREFORME Sociocultural Art Festival 

ALTREFORME is the migratory event that celebrates Art, Multiculturalism, Sociality and Community.

Where: R. Fábrica de Material de Guerra 1, 1950-128 Lisbon, Portugal

When: from 8 to 10 of May 2025

Deadline for applications: 21st of March

ALTREFORME Sociocultural Art Festival is back – another opportunity to exchange other new ideas!
After last year’s edition, which left us moved and full of emotion, we’re back with an invitation to creativity with even more ardour and new insights!

This year we intend, once again, to create an open space.

This time we want to dedicate three days to a theme we hold very dear:
postmodern labour.

We still believe that through art, dance, music and the meeting of minds and bodies,
bonds, relationships, discussions and awareness can be created.
Because art is politics. Because everything is politics.
Our choices, the way we inhabit time and space,
every gesture and every breath: it’s politics.

And today, we need it more than ever.

‘Western society has moved into a state of liquidity, or post-modernity – when the experiences people live through, and the actions they take, have started to change so quickly that they don’t have time to consolidate into habits.’

We are launching an open call to bring together local and international artists of all kinds, with the aim of fostering the international exchange of art and pushing the boundaries of our borders and souls!

The Open Call is open to artists, collectives and individuals, of all ages, cultures, provenances and backgrounds who are interested in taking part in ALTREFORME.

WE ARE LOOKING FOR:

► Shows (dance, theatre, circus etc)
► Concerts
► DJs
► Exhibitions
► Workshops (any practice)
► A creation project (we offer a 5 days residency for a project of dance and music)
► Short films
► Artisans, food producers, resellers
► Debates and conferences proposals
► Volunteers

We begin from here:
from meeting and confrontation,
from claiming our rights,
from the urgency.

Join us. Bring ideas, bodies, energy.
Because the future is to be written together
and it’s time to keep ourselves alive!

How to apply:
To apply please fill in the application form

Contact details:
festivalaltreforme@gmail.com

Conecta FICTION & ENTERTAINMENT 2025(Call for projects & Accreditations Open)

The call for projects for Conecta FICTION & ENTERTAINMENT 2025 are now open. Discover the call for projects in the ninth edition of Conecta FICTION & ENTERTAINMENT (click on each call to see them).

PITCH COPRO SERIES

International co-production projects for TV series or mini-series.

PITCH DIRECT TO STREAMING MOVIES

Fiction movies intended for direct release on streaming platforms and with the intention of meeting the programming needs of these platforms, which function as the exclusive or main distribution window.

PITCH MUSIC SERIES

Fiction series or mini-series projects, in which music plays a fundamental role.

PITCH DOCUDRAMA SERIES

Documentary series with fictionized elements.

PITCH INNOVA FORMATS

Television format projects aiming to apply innovative techniques and tools.

Accreditation

Conecta FICTION & ENTERTAINMENT accreditation is reserved exclusively for audiovisual industry professionals.

Conecta FICTION & ENTERTAINMENT is a hybrid event whose goal is to promote the exchange and internationalisation among professionals of the audiovisual sector for the creation, financing, production, broadcasting, and distribution of fiction and entertainment television content from America and Europe.

Conecta FICTION & ENTERTAINMENT will take place on June 16-19, 2025 in Teatro Auditorio José Luis Perales (Cuenca), Castilla-La Mancha (Spain).

During the event, participants will have the opportunity to discover projects, attend panels and evening events, participate in the Conecta CREATIVE LAB (extra accreditation), meet with senior executives and potential collaborators to close deals and business.

More information available here

Casting actori

Point organizează casting pentru un nou spectacol.

FORT/DA de Réka Kovács!

Căutăm actori 25-35 de ani, cu disponibilitate în perioada martie-mai.

Dacă vrei să participi, trimite-ne CV-ul tău și 3 fotografii recente pe sara@pointhub.ro, până pe 23 februarie 2025.

Actorii selectați vor fi anunțați prin e-mail și programați pentru casting pe 25, 26 sau 27 februarie 2025.

FORT/DA este debutul în dramaturgie și regie al actriței Réka Kovács, un text născut în cadrul workshop-ului lui Mimi Brănescu, care aduce în scenă o lume plină de autenticitate, familiară și captivantă pentru tânăra dramaturgă.

Casting call – Rol principal – Serie de spoturi video

Se caută bărbați 25-35 ani – cu păr brunet/șaten și ochi căprui, carismatic si plin de energie, extrovertit și cu umor pentru o serie de spoturi (brand de electrocasnice).

Buget: 500 – 1000 EUR / 4 spoturi, în funcție de experiență

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Dată limită: 22 februarie 2025

Casting – Coproducție internațională

Proiect cinematografic internațional unic: “ÎNTRE GRANIȚE” („GROUNDED”), cu actori renumiți precum Claudia Gerini (Patimile lui Hristos, John Whick: Chapter 2), Phil Burgers și Isabela Neamțu!

Filmul în regia talentatei Ligia Ciornei (regizoarea filmului “Clouds of Chernobyl”), este inspirat de evenimente reale și spune povestea puternică a trei femei din Italia, România și Ucraina, unite de nevoia de a supraviețui în mijlocul brutalității războiului. Protagonista Francesca (Claudia Gerini), o femeie de afaceri italiană, pornește într-o călătorie în Ucraina pentru a-și salva soțul, Igor și copilul nenăscut, purtat de o mamă surogat ucraineană, Ganna.

HAI LA CASTING! Filmările încep în luna martie 2025 și se vor desfășura în locații din Italia (Roma), România (jud. Suceava) și Ucraina (Cernăuți), atât pentru actori profesioniști, cât și pentru amatori.

Perioadă și durată filmare: De la 1 la 8 zile de filmare, în funcție de rol, în perioada 10 martie – 10 aprilie 2025.

Se caută studenți la actorie pentru mai multe roluri secundare și de figurație specială.

Aplicanții pot fi din București, zona Suceava (inclusiv Iași, Botoșani, Bistrița, Piatra Neamț etc.), din București sau orice altă zonă a țării!

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Dată limită: 1 martie

Dansatoare pentru filmare – 23 februarie

Hei! Căutăm o dansatoare / studentă / absolventă de coregrafie pentru o filmare scurtă pe 23 februarie. 

Proiectul este remunerat, nu va fi difuzat public și implică un moment de dans coregrafiat, pe care îl stabilim împreună.

Detalii rapide:

  • București
  • Filmare de câteva ore
  • Proiect artistic, fără expunere publică
  • Buget relativ mic

Dacă ești interesată, dă un mesaj pe WhatsApp – 0733 838 395 și trimite câteva poze

OPEN CALL STAGIU DE MANAGEMENT CULTURAL

Asociația Culturală Șerban Ionescu susține un stagiu de management cultural
ca parte din organizarea celei de-a V-a ediții a ȘI festival, ediție care va avea loc între
19 și 26 iulie 2025, în satul 2 Mai. Scopul stagiului este de a le oferi participanților
informații practice și teoretice despre derularea unui proiect cultural, ajutând astfel la
formarea de viitori specialiști în domeniul culturii.

Apelul deschis pentru stagiul de management cultural se derulează în perioada
17 februarie – 2 martie 2025 și se adresează persoanelor între 20 și 30 de ani din
România, care e activează deja în domeniul artistic, e intenționează să profeseze în
mediul cultural.


Înscrierile se fac prin completarea formularului online dedicat apelului și
existent pe platforma www.sifestival.ro


Termenul-limită pentru înscrieri este 2 martie 2025, ora 23:59.

Regulament de participare aici

Concurs de proiecte de regie ProvocART

Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați anunță lansarea concursului de proiecte de regie din cadrul programului TINERI CREATORI.

Acesta este un program național care își propune să identifice și să susțină proiectele artistice ale tinerilor creatori din domeniul artelor spectacolelor de animație. Programul vizează actori păpușari și marionetiști, regizori, scenografi, dramaturgi, compozitori muzicali, coregrafi, artiști plastici etc. Prin intermediul acestuia se urmărește promovarea inovației și stimularea creației, prin concepte originale și viziuni artistice inedite.

În cadrul acestui program se organizează concursul de proiecte ProvocART.

Ediția de anul acesta are ca focus regia unui spectacol pentru copii care să fie ușor adaptabil unor spații neconvenționale de joc.

Proiectul face apel la tinerii regizori care își doresc să monteze un spectacol de acest gen pe scena unui teatru profesionist pentru copii și tineret, având astfel oportunitatea de a se face remarcați în industria teatrală.

Condiții de participare:

1. Deponentul trebuie să fie absolvent de studii superioare în domeniul teatru și artele spectacolului și să nu depășească vârsta de 35 de ani.

2. Spectacolul ce urmează a fi montat se va adresa copiilor cu vârsta maximă de 12 ani.

3. Propunerea de spectacol va avea la bază fie un scenariu original, fie o adaptare după o operă dramatică deja consacrată și să fie potrivită pentru copii (max 12+).

Propunerea trimisă trebuie să nu fi fost pusă anterior în scenă la niciun alt teatru din țară.

4. Dosarul proiectului va conține scenariul/textul propus și un caiet de regie în care să se facă referire la următoarele aspecte: tematica abordată și motivația alegerii acesteia, obiectivele, concepția regizorală, stilul spectacolului, detalii despre personaje, scenografie, decor, muzică, proiecții video etc. În plus, dosarul trebuie să includă un buget estimativ de cheltuieli în care să se specifice, cât mai exact, costurile de producție, decor, echipamente tehnice necesare, onorarii pentru membrii echipei artistice (regizor, scenograf, compozitor muzical, video designer etc.), drepturi de autor, dacă este cazul.

De asemenea, orice alte informații care conduc la conturarea cât mai precisă a spectacolului sunt binevenite.

5. Deponentul trebuie să facă precizări cu privire la avantajele și oportunitățile pe care spectacolul propus îl aduce teatrului.

6. Pe de altă parte, se vor face referiri cu privire la riscurile previzionate în implementarea proiectului și soluțiile propuse.

7. Se vor atașa CV-ul regizorului, precum și CV-urile celorlalți membri ai echipei de creație, în cazul în care deponentul agreează deja o echipă anume (scenograf, coregraf, compozitor/ilustrator muzical, light designer etc.).

8. Montarea spectacolului trebuie concepută în așa fel încât să poată fi adaptat în spații neconvenționale de joc.

Calendarul desfășurării proiectului:

31 martie 2025: data limită pentru depunerea proiectelor, ce se trimit pe adresa de e-mail: comunicare@teatrul-gulliver.ro

1-6 aprilie 2025: evaluarea și selectarea proiectelor eligibile

7-13 aprilie 2025: anunțarea și contactarea concurenților selectați

28-30 aprilie 2025: susținerea proiectelor selectate în fața comisiei de specialitate care se va întruni la o locație stabilită și comunicată ulterior, după care se va desemna proiectului câștigător.

12-17 mai 2025: anunțarea proiectului câștigător, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Internațional de Animație ,,Gulliver”.

Toate proiectele vor fi analizate de către o comisie de evaluare și selecție formată dintr-un juriu de specialitate din domeniul artelor spectacolelor, iar proiectul câștigător va intra în producție în anul 2026, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați, rămânând în repertoriul acestuia.

Data limită pentru trimiterea proiectelor este 31 martie 2025.

COURTMED – MEDITERRANEAN SHORT FILMS COMPETITION

CALL FOR FILMS FOR STUDENTS AND RECENT GRADUATES

The CMCA – Centre Méditerranéen de la Communication Audiovisuelle – is
organising the 2nd CourtMed short film competition.
Open to students at universities, film schools and journalism schools, as well as to young
filmmakers who have recently graduated, this competition aims to promote the work and
vision of young mediterranean filmmakers by offering them the opportunity to share their
creations more widely.
The short films submitted must deal with subjects relating to the issues, culture, heritage,
history, societies and lives of women and men in Mediterranean countries. Any audiovisual
work, regardless of genre or technique, lasting no more than 15 minutes and
completed after January 1, 2024 is eligible.
Several prizes are up for grabs in this competition. A public screening of the winning films
will also be organized in Marseille, as part of a short film program.
The call for films is open until 31 March 2025.
Find all the information and conditions of participation on the CMCA website
For any request, please contact: courtmed@cmca-med.org

Casting – trupa de juniori a Teatrului Metropolis

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să faci parte dintr-o lume în care jocul și creativitatea să fie principalele tale responsabilități?

Căutăm adolescente/adolescenți (clasele IX-XI) pentru trupa de juniori theM a Teatrului Metropolis!

Castingul se va desfășura în două etape:

Prima etapă (eliminatorie): atelier de jocuri și improvizație;

A doua etapă: prezentarea unui moment individual la alegere (poezie, monolog, dans, cântat etc.) de maximum 5 minute.

Calendar casting:

11 – 16 februarie 2025: înscriere prin formular;

17 – 18 februarie: centralizare înscrieri și contactarea adolescentelor/adolescenților;

19 – 20 februarie: desfășurarea atelierului de jocuri și improvizație la sediul Teatrului Metropolis;

25 – 27 februarie: susținerea unui moment individual la alegere la sediul Teatrului Metropolis;

1 martie 2025: anunțarea adolescentelor selectate/adolescenților selectați.

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Casting actori tineri

Căutam actori/actrițe sau studenți/studente la actorie pentru a juca într-o piesă de teatru care se va difuza online!

  • Profil: vârstă 20-30 ani
  • Detalii: aproximativ 2 săptămâni repetiții, 1 reprezentație filmată
  • Perioada: februarie-martie 2025
  • Buget: se va comunica telefonic
  • Locație: București
  • Cerință: fotografii recente!

Persoanele interesate sunt rugate să aplice online, prin încărcarea de 3-4 fotografii recente! Persoanele care se potrivesc profilului vor fi contactate pentru detalii.

Mulțumim și vă dorim succes!

PRODUCERS ON THE MOVE

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc a deschis înscrierile pentru PRODUCERS ON THE MOVE, programul dedicat producătorilor de film și dezvoltat de European Film Promotion în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.

Dacă ești producător și ai avut până în prezent cel puțin o coproducție internațională în portofoliu, înscrie-te până pe 28 februarie aici

20 de producători din 20 de țări europeni vor avea ocazia să participe la sesiuni de pitching și workshopuri despre oportunități de finanțare internaționale, distribuția de film, mecanismele din spatele unei coproducții, dar și despre noi modele de business și tendințe în industrie.

Ca reprezentant al României în cadrul EFP încă din 2021, ADFR va propune și anul acesta un producător român, ținând cont de criteriile de eligibilitate ale programului. Programul a ajuns anul acesta la cea de-a 26-a ediție.

Open call artiste/facilitatoare

Se caută tinere rome și non-rome între 16 – 30 ani care doresc să participe la cursuri de formare pentru facilitarea unor ateliere de educație non-formală și crearea unui spectacol unui spectacol de teatru produs de teatrul Giuvlipen.

Acest spectacol va fi prezentat atât la nivel național, cât și internațional (în cadrul unui festival de teatru din Roma), alături de activități de follow-up.

Calendar:

  • februarie: Selecția participanților
  • martie-august: Desfășurarea cursurilor de formare din București și o formare internațională la Budapesta, Ungaria, între 10 și 14 mai
  • septembrie-decembrie: Organizarea atelierelor pentru participanți din licee și universități
  • ianuarie-mai 2026: Crearea unui spectacol de teatru și formare internațională la Praga, Republica Cehă, în februarie
  • vara – toamna 2026: Reprezentații ale spectacolului urmate de ateliere de teatru și prezentarea acestuia la un festival internațional de teatru din Roma, Italia

Cine poate aplica?

  • Ai între 16 și 30 ani
  • Ești romă sau non-romă care susține drepturile romilor
  • Ești interesată de teatru, probleme sociale, educație non-formală și creație artistică
  • Comunici bine cu oamenii și ești deschisă la puncte de vedere diferite
  • Ai experiență în lucrul cu grupuri (ex. organizarea atelierelor, taberelor de vară, etc.) și/sau experiența artistică (teatru și alte forme de artă)
  • Vorbești engleză

Ce oferim?

  • Formare gratuită în facilitarea grupurilor și creație artistică
  • Rețea internațională de tineri și organizații inovatoare
  • Participarea în inițiative educaționale și artistice

Pentru întrebări suplimentare, contactează-ne la: giuvlipen@gmail.com

Deadline-ul de înscriere – 15 februarie

Formular de înscriere disponibil aici

Asistenți producție VR

UNATC caută asistenți de producție pentru un proiect educațional VR!

Departamentul de Cercetare al UNATC filmează un proiect pilot VR în perioada 12-20 februarie 2025 și are nevoie de 2 tineri pasionați de film și producție pentru a se alătura echipei.

 Pentru mai multe detalii, contactați: mirona.radu@unatc.ro

ADFR deschide apelul înscrierilor pentru programul EFP destinat studentilor – Future Frame

ADFR anunță deschiderea înscrierilor pentru programul EFP Future Frames de la Karlovy Vary IFF 2025

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) invită studenții care au realizat în ultimul an filme de absolvire (licență sau disertație) să se înscrie în programul Future Frames, dezvoltat de European Film Promotion în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Zece regizori și regizoare din Europa vor fi invitați la festivalul de la Karlovy Vary în iulie 2025, unde vor lua parte la sesiuni de pitching și networking, masterclass-uri, dar și o proiecție a celor zece scurtmetraje ale finaliștilor, în fața unui public compus din oameni din industrie.

ADFR selectează și propune an de an, din partea României, până la doi regizori români care îndeplinesc următoarele criterii obligatorii:

  • Sunt studenți sau absolvenți (2024/2025) ai unei facultăți de film sau de artă de oriunde din lume, atâta timp cât sunt cetățeni români;
  • Au realizat un film de absolvire produs în anul 2024 sau 2025;
  • Filmul nu a avut premiera înainte de 1 august 2024 și va fi prezentat în premieră națională în Cehia, în cadrul festivalului;
  • Au realizat un film de scurtmetraj sau mediumetraj a cărui lungime nu depășește 60 de minute. Sunt acceptate și filme „work-in-progress”;
  • Pot participa fizic la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary în perioada 6 – 10 iulie 2025, precum și online între 31 iunie – 1 iulie 2025.

Formularul pentru înscriere poate fi găsit aici: https://forms.gle/aoCrnqBvx6tGqXfU9

Înscrierile sunt deschise în perioada 7.02 – 3.03.2025.

Pentru detalii suplimentare, ne puteți scrie pe office@romfilmdevelopment.org sau puteți vizita website-ul nostru: www.romfilmdevelopment.org.

UNATC caută tineri creativi pentru un proiect educațional VR

Departamentul de Cercetare al UNATC organizează un casting pentru preadolescenți de 12-13 ani, în perioada 11-13 februarie 2025. Dacă ai sau cunoști un copil curios sau pasionat de tehnologie și film, acesta este momentul oportun să participe la o producție pilot VR, realizată în scop educațional.

Pentru mai multe detalii, contactați: mirona.radu@unatc.ro

Voluntari Redacția INCOULT-ural

Suntem Incoultural, o redacție de tineri actori, jurnaliști și pedagogi teatrali. Publicăm articole despre cultură, mediu artistic românesc si internațional, dar și poveștile interesante ale oamenilor. 

 Suntem, deci, în căutare de oameni noi și mișto, atrași de mediu jurnalismului creativ, dar și de social media. 

Programul este o colaborarea (neremunerată, la acest moment), ce îți dezvoltă abilitățile de scriere creativă și P.R..

Ne găsiți pe toate platformele de social media, unde ne și desfășurăm activitatea.

Pentru întrebări ne puteți contacta pe incoultural@gmail.com!

Termenul limită de înscriere este 14 februarie!

Link de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd65HH1x-Wo1SN3zuscPHqOfsfHA1SDU8qDKLes8uOhW24sgA/viewform

Casting – spectacole educative

Se caută actori și actrițe!

Dacă îți place să lucrezi cu copiii și să aduci poveștile la viață pe scenă, te așteptăm în echipa noastră! Suntem o companie de teatru dedicată spectacolelor educative pentru cei mici și căutăm colegi entuziaști și talentați.

Detalii:

  • Spectacole aproape zilnic, în prima parte a zilei, dar și după-amiaza
  • Activitate în zona București-Ilfov
  • Colaborare pe termen lung într-un mediu creativ și dinamic

Cerințe:

  • Experiență în teatru sau dorința de a învăța
  • Pasiune pentru spectacolele pentru copii
  • Flexibilitate și disponibilitate pentru deplasări scurte

Dacă ești interesat(ă), trimite-ne CV-ul și o scurtă prezentare la  0733 62 82 77/ 0727 44 80 20.

Așteptăm să te cunoaștem și să creăm împreună magie pe scena!

CASTING – spectacol pentru copii „Ceata lui Pițigoi”

Teatrul „Ceata lui Pițigoi” caută 6 actori/actrițe, absolvenți ai facultăților de profil sau studenți în ani terminali (secția Actorie/Păpuși-marionete), cu vârsta cuprinsă între 22-35 ani pentru distribuția celui mai nou spectacol pentru copii „Ceata lui Pițigoi”, de Ana Cucu Popescu, regia: Lulu Trăsnea.
Compania de teatru are sediul principal în orașul Cluj-Napoca, însă realizarea spectacolului va avea loc în București.

Casting-ul se va desfășura în două etape:
            I. selecție online
            II. proba practică + interviu  

Proba practică va consta în: – monolog/fabulă/povestire, la alegere, din literatura pentru copii  – moment de dans (improvizație pe o temă muzicală dată) – moment de improvizație cu obiect/păpușă 

Deadline înscrieri online:

09.02.2025, ora 18:00

 Proba practică + interviu:

13.02.2025 (ora și locația exactă vor fi comunicate ulterior)

 Perioada de repetiții:

17.02.2025 – 21.02.2025 și 24.02.2025 – 28.02.2025
Intervalul orar al repetițiilor și locația exactă vor fi comunicate ulterior.

Premiera spectacolului va avea loc la începutul lunii martie, în Cluj-Napoca sau în București.

Condiții de participare:

■ abilități artistice
■ abilitățile de mânuire păpuși și marionete reprezintă un avantaj (distribuția va include un actor/actriță-mânuitor profesionist)
■ abilități ritmice și muzicale
■ disponibilitate pentru deplasare  în weekend-uri, pe tot teritoriul țării
■ disponibilitate pentru implicare în proiect pe termen lung (minimum 3 luni)
■ disponibilitate pentru repetiții, în București

Persoanele selectate pentru etapa II a casting-ului vor fi contactate până la data de 11.02.2025.

Proiectul este plătit. Pentru a aplica la acest casting, te rugăm să completezi formularul de mai jos:

https://forms.gle/YQixRM4AscX3Z7iM6

Apel deschis: Arhive, cinema și vindecare colectivă – conferință academică

Vă anunțăm înscrierea la o conferință academică în cadrul Film O’Clock International Festival #5, care va avea loc pe data de 4 aprilie 2025, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC).

Tema principală a conferinței este „Arhive, cinema și vindecare colectivă: păstrarea memoriei prin film”, un eveniment dedicat cercetării și explorării modului în care cinematografia poate contribui la conservarea memoriei colective, cu accent pe traumă și procesul de vindecare.

Sunt invitați să participe doctoranzi, cercetători, practicieni și artiști, prin prezentarea de lucrări originale, studii de caz sau proiecte artistice. 


Sunt încurajate propunerile pentru cercetări originale, studii de caz sau proiecte artistice, prezentate în limba engleză în sesiuni de 15 minute, urmate de 5 minute dedicate întrebărilor și răspunsurilor. Există, de asemenea, posibilitatea de a trimite articole pentru publicare într-o revistă academică, respectând linii directoare specifice de trimitere.


Aplicațiile în limba engleză pot fi trimise prin formularul online disponibil aici

Termenul limită pentru trimiterea propunerilor este 2 martie 2025, iar prezentările selectate de un comitet academic vor fi anunțate până pe 10 martie 2025.