Concurs de proiecte de regie ProvocART

Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați anunță lansarea concursului de proiecte de regie din cadrul programului TINERI CREATORI.

Acesta este un program național care își propune să identifice și să susțină proiectele artistice ale tinerilor creatori din domeniul artelor spectacolelor de animație. Programul vizează actori păpușari și marionetiști, regizori, scenografi, dramaturgi, compozitori muzicali, coregrafi, artiști plastici etc. Prin intermediul acestuia se urmărește promovarea inovației și stimularea creației, prin concepte originale și viziuni artistice inedite.

În cadrul acestui program se organizează concursul de proiecte ProvocART.

Ediția de anul acesta are ca focus regia unui spectacol pentru copii care să fie ușor adaptabil unor spații neconvenționale de joc.

Proiectul face apel la tinerii regizori care își doresc să monteze un spectacol de acest gen pe scena unui teatru profesionist pentru copii și tineret, având astfel oportunitatea de a se face remarcați în industria teatrală.

Condiții de participare:

1. Deponentul trebuie să fie absolvent de studii superioare în domeniul teatru și artele spectacolului și să nu depășească vârsta de 35 de ani.

2. Spectacolul ce urmează a fi montat se va adresa copiilor cu vârsta maximă de 12 ani.

3. Propunerea de spectacol va avea la bază fie un scenariu original, fie o adaptare după o operă dramatică deja consacrată și să fie potrivită pentru copii (max 12+).

Propunerea trimisă trebuie să nu fi fost pusă anterior în scenă la niciun alt teatru din țară.

4. Dosarul proiectului va conține scenariul/textul propus și un caiet de regie în care să se facă referire la următoarele aspecte: tematica abordată și motivația alegerii acesteia, obiectivele, concepția regizorală, stilul spectacolului, detalii despre personaje, scenografie, decor, muzică, proiecții video etc. În plus, dosarul trebuie să includă un buget estimativ de cheltuieli în care să se specifice, cât mai exact, costurile de producție, decor, echipamente tehnice necesare, onorarii pentru membrii echipei artistice (regizor, scenograf, compozitor muzical, video designer etc.), drepturi de autor, dacă este cazul.

De asemenea, orice alte informații care conduc la conturarea cât mai precisă a spectacolului sunt binevenite.

5. Deponentul trebuie să facă precizări cu privire la avantajele și oportunitățile pe care spectacolul propus îl aduce teatrului.

6. Pe de altă parte, se vor face referiri cu privire la riscurile previzionate în implementarea proiectului și soluțiile propuse.

7. Se vor atașa CV-ul regizorului, precum și CV-urile celorlalți membri ai echipei de creație, în cazul în care deponentul agreează deja o echipă anume (scenograf, coregraf, compozitor/ilustrator muzical, light designer etc.).

8. Montarea spectacolului trebuie concepută în așa fel încât să poată fi adaptat în spații neconvenționale de joc.

Calendarul desfășurării proiectului:

31 martie 2025: data limită pentru depunerea proiectelor, ce se trimit pe adresa de e-mail: comunicare@teatrul-gulliver.ro

1-6 aprilie 2025: evaluarea și selectarea proiectelor eligibile

7-13 aprilie 2025: anunțarea și contactarea concurenților selectați

28-30 aprilie 2025: susținerea proiectelor selectate în fața comisiei de specialitate care se va întruni la o locație stabilită și comunicată ulterior, după care se va desemna proiectului câștigător.

12-17 mai 2025: anunțarea proiectului câștigător, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Internațional de Animație ,,Gulliver”.

Toate proiectele vor fi analizate de către o comisie de evaluare și selecție formată dintr-un juriu de specialitate din domeniul artelor spectacolelor, iar proiectul câștigător va intra în producție în anul 2026, la Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați, rămânând în repertoriul acestuia.

Data limită pentru trimiterea proiectelor este 31 martie 2025.

COURTMED – MEDITERRANEAN SHORT FILMS COMPETITION

CALL FOR FILMS FOR STUDENTS AND RECENT GRADUATES

The CMCA – Centre Méditerranéen de la Communication Audiovisuelle – is
organising the 2nd CourtMed short film competition.
Open to students at universities, film schools and journalism schools, as well as to young
filmmakers who have recently graduated, this competition aims to promote the work and
vision of young mediterranean filmmakers by offering them the opportunity to share their
creations more widely.
The short films submitted must deal with subjects relating to the issues, culture, heritage,
history, societies and lives of women and men in Mediterranean countries. Any audiovisual
work, regardless of genre or technique, lasting no more than 15 minutes and
completed after January 1, 2024 is eligible.
Several prizes are up for grabs in this competition. A public screening of the winning films
will also be organized in Marseille, as part of a short film program.
The call for films is open until 31 March 2025.
Find all the information and conditions of participation on the CMCA website
For any request, please contact: courtmed@cmca-med.org

Casting – trupa de juniori a Teatrului Metropolis

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să faci parte dintr-o lume în care jocul și creativitatea să fie principalele tale responsabilități?

Căutăm adolescente/adolescenți (clasele IX-XI) pentru trupa de juniori theM a Teatrului Metropolis!

Castingul se va desfășura în două etape:

Prima etapă (eliminatorie): atelier de jocuri și improvizație;

A doua etapă: prezentarea unui moment individual la alegere (poezie, monolog, dans, cântat etc.) de maximum 5 minute.

Calendar casting:

11 – 16 februarie 2025: înscriere prin formular;

17 – 18 februarie: centralizare înscrieri și contactarea adolescentelor/adolescenților;

19 – 20 februarie: desfășurarea atelierului de jocuri și improvizație la sediul Teatrului Metropolis;

25 – 27 februarie: susținerea unui moment individual la alegere la sediul Teatrului Metropolis;

1 martie 2025: anunțarea adolescentelor selectate/adolescenților selectați.

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Casting actori tineri

Căutam actori/actrițe sau studenți/studente la actorie pentru a juca într-o piesă de teatru care se va difuza online!

  • Profil: vârstă 20-30 ani
  • Detalii: aproximativ 2 săptămâni repetiții, 1 reprezentație filmată
  • Perioada: februarie-martie 2025
  • Buget: se va comunica telefonic
  • Locație: București
  • Cerință: fotografii recente!

Persoanele interesate sunt rugate să aplice online, prin încărcarea de 3-4 fotografii recente! Persoanele care se potrivesc profilului vor fi contactate pentru detalii.

Mulțumim și vă dorim succes!

PRODUCERS ON THE MOVE

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc a deschis înscrierile pentru PRODUCERS ON THE MOVE, programul dedicat producătorilor de film și dezvoltat de European Film Promotion în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.

Dacă ești producător și ai avut până în prezent cel puțin o coproducție internațională în portofoliu, înscrie-te până pe 28 februarie aici

20 de producători din 20 de țări europeni vor avea ocazia să participe la sesiuni de pitching și workshopuri despre oportunități de finanțare internaționale, distribuția de film, mecanismele din spatele unei coproducții, dar și despre noi modele de business și tendințe în industrie.

Ca reprezentant al României în cadrul EFP încă din 2021, ADFR va propune și anul acesta un producător român, ținând cont de criteriile de eligibilitate ale programului. Programul a ajuns anul acesta la cea de-a 26-a ediție.

Open call artiste/facilitatoare

Se caută tinere rome și non-rome între 16 – 30 ani care doresc să participe la cursuri de formare pentru facilitarea unor ateliere de educație non-formală și crearea unui spectacol unui spectacol de teatru produs de teatrul Giuvlipen.

Acest spectacol va fi prezentat atât la nivel național, cât și internațional (în cadrul unui festival de teatru din Roma), alături de activități de follow-up.

Calendar:

  • februarie: Selecția participanților
  • martie-august: Desfășurarea cursurilor de formare din București și o formare internațională la Budapesta, Ungaria, între 10 și 14 mai
  • septembrie-decembrie: Organizarea atelierelor pentru participanți din licee și universități
  • ianuarie-mai 2026: Crearea unui spectacol de teatru și formare internațională la Praga, Republica Cehă, în februarie
  • vara – toamna 2026: Reprezentații ale spectacolului urmate de ateliere de teatru și prezentarea acestuia la un festival internațional de teatru din Roma, Italia

Cine poate aplica?

  • Ai între 16 și 30 ani
  • Ești romă sau non-romă care susține drepturile romilor
  • Ești interesată de teatru, probleme sociale, educație non-formală și creație artistică
  • Comunici bine cu oamenii și ești deschisă la puncte de vedere diferite
  • Ai experiență în lucrul cu grupuri (ex. organizarea atelierelor, taberelor de vară, etc.) și/sau experiența artistică (teatru și alte forme de artă)
  • Vorbești engleză

Ce oferim?

  • Formare gratuită în facilitarea grupurilor și creație artistică
  • Rețea internațională de tineri și organizații inovatoare
  • Participarea în inițiative educaționale și artistice

Pentru întrebări suplimentare, contactează-ne la: giuvlipen@gmail.com

Deadline-ul de înscriere – 15 februarie

Formular de înscriere disponibil aici

Asistenți producție VR

UNATC caută asistenți de producție pentru un proiect educațional VR!

Departamentul de Cercetare al UNATC filmează un proiect pilot VR în perioada 12-20 februarie 2025 și are nevoie de 2 tineri pasionați de film și producție pentru a se alătura echipei.

 Pentru mai multe detalii, contactați: mirona.radu@unatc.ro

ADFR deschide apelul înscrierilor pentru programul EFP destinat studentilor – Future Frame

ADFR anunță deschiderea înscrierilor pentru programul EFP Future Frames de la Karlovy Vary IFF 2025

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) invită studenții care au realizat în ultimul an filme de absolvire (licență sau disertație) să se înscrie în programul Future Frames, dezvoltat de European Film Promotion în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Zece regizori și regizoare din Europa vor fi invitați la festivalul de la Karlovy Vary în iulie 2025, unde vor lua parte la sesiuni de pitching și networking, masterclass-uri, dar și o proiecție a celor zece scurtmetraje ale finaliștilor, în fața unui public compus din oameni din industrie.

ADFR selectează și propune an de an, din partea României, până la doi regizori români care îndeplinesc următoarele criterii obligatorii:

  • Sunt studenți sau absolvenți (2024/2025) ai unei facultăți de film sau de artă de oriunde din lume, atâta timp cât sunt cetățeni români;
  • Au realizat un film de absolvire produs în anul 2024 sau 2025;
  • Filmul nu a avut premiera înainte de 1 august 2024 și va fi prezentat în premieră națională în Cehia, în cadrul festivalului;
  • Au realizat un film de scurtmetraj sau mediumetraj a cărui lungime nu depășește 60 de minute. Sunt acceptate și filme „work-in-progress”;
  • Pot participa fizic la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary în perioada 6 – 10 iulie 2025, precum și online între 31 iunie – 1 iulie 2025.

Formularul pentru înscriere poate fi găsit aici: https://forms.gle/aoCrnqBvx6tGqXfU9

Înscrierile sunt deschise în perioada 7.02 – 3.03.2025.

Pentru detalii suplimentare, ne puteți scrie pe office@romfilmdevelopment.org sau puteți vizita website-ul nostru: www.romfilmdevelopment.org.

UNATC caută tineri creativi pentru un proiect educațional VR

Departamentul de Cercetare al UNATC organizează un casting pentru preadolescenți de 12-13 ani, în perioada 11-13 februarie 2025. Dacă ai sau cunoști un copil curios sau pasionat de tehnologie și film, acesta este momentul oportun să participe la o producție pilot VR, realizată în scop educațional.

Pentru mai multe detalii, contactați: mirona.radu@unatc.ro

Voluntari Redacția INCOULT-ural

Suntem Incoultural, o redacție de tineri actori, jurnaliști și pedagogi teatrali. Publicăm articole despre cultură, mediu artistic românesc si internațional, dar și poveștile interesante ale oamenilor. 

 Suntem, deci, în căutare de oameni noi și mișto, atrași de mediu jurnalismului creativ, dar și de social media. 

Programul este o colaborarea (neremunerată, la acest moment), ce îți dezvoltă abilitățile de scriere creativă și P.R..

Ne găsiți pe toate platformele de social media, unde ne și desfășurăm activitatea.

Pentru întrebări ne puteți contacta pe incoultural@gmail.com!

Termenul limită de înscriere este 14 februarie!

Link de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSd65HH1x-Wo1SN3zuscPHqOfsfHA1SDU8qDKLes8uOhW24sgA/viewform

Casting – spectacole educative

Se caută actori și actrițe!

Dacă îți place să lucrezi cu copiii și să aduci poveștile la viață pe scenă, te așteptăm în echipa noastră! Suntem o companie de teatru dedicată spectacolelor educative pentru cei mici și căutăm colegi entuziaști și talentați.

Detalii:

  • Spectacole aproape zilnic, în prima parte a zilei, dar și după-amiaza
  • Activitate în zona București-Ilfov
  • Colaborare pe termen lung într-un mediu creativ și dinamic

Cerințe:

  • Experiență în teatru sau dorința de a învăța
  • Pasiune pentru spectacolele pentru copii
  • Flexibilitate și disponibilitate pentru deplasări scurte

Dacă ești interesat(ă), trimite-ne CV-ul și o scurtă prezentare la  0733 62 82 77/ 0727 44 80 20.

Așteptăm să te cunoaștem și să creăm împreună magie pe scena!

CASTING – spectacol pentru copii „Ceata lui Pițigoi”

Teatrul „Ceata lui Pițigoi” caută 6 actori/actrițe, absolvenți ai facultăților de profil sau studenți în ani terminali (secția Actorie/Păpuși-marionete), cu vârsta cuprinsă între 22-35 ani pentru distribuția celui mai nou spectacol pentru copii „Ceata lui Pițigoi”, de Ana Cucu Popescu, regia: Lulu Trăsnea.
Compania de teatru are sediul principal în orașul Cluj-Napoca, însă realizarea spectacolului va avea loc în București.

Casting-ul se va desfășura în două etape:
            I. selecție online
            II. proba practică + interviu  

Proba practică va consta în: – monolog/fabulă/povestire, la alegere, din literatura pentru copii  – moment de dans (improvizație pe o temă muzicală dată) – moment de improvizație cu obiect/păpușă 

Deadline înscrieri online:

09.02.2025, ora 18:00

 Proba practică + interviu:

13.02.2025 (ora și locația exactă vor fi comunicate ulterior)

 Perioada de repetiții:

17.02.2025 – 21.02.2025 și 24.02.2025 – 28.02.2025
Intervalul orar al repetițiilor și locația exactă vor fi comunicate ulterior.

Premiera spectacolului va avea loc la începutul lunii martie, în Cluj-Napoca sau în București.

Condiții de participare:

■ abilități artistice
■ abilitățile de mânuire păpuși și marionete reprezintă un avantaj (distribuția va include un actor/actriță-mânuitor profesionist)
■ abilități ritmice și muzicale
■ disponibilitate pentru deplasare  în weekend-uri, pe tot teritoriul țării
■ disponibilitate pentru implicare în proiect pe termen lung (minimum 3 luni)
■ disponibilitate pentru repetiții, în București

Persoanele selectate pentru etapa II a casting-ului vor fi contactate până la data de 11.02.2025.

Proiectul este plătit. Pentru a aplica la acest casting, te rugăm să completezi formularul de mai jos:

https://forms.gle/YQixRM4AscX3Z7iM6

Apel deschis: Arhive, cinema și vindecare colectivă – conferință academică

Vă anunțăm înscrierea la o conferință academică în cadrul Film O’Clock International Festival #5, care va avea loc pe data de 4 aprilie 2025, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC).

Tema principală a conferinței este „Arhive, cinema și vindecare colectivă: păstrarea memoriei prin film”, un eveniment dedicat cercetării și explorării modului în care cinematografia poate contribui la conservarea memoriei colective, cu accent pe traumă și procesul de vindecare.

Sunt invitați să participe doctoranzi, cercetători, practicieni și artiști, prin prezentarea de lucrări originale, studii de caz sau proiecte artistice. 


Sunt încurajate propunerile pentru cercetări originale, studii de caz sau proiecte artistice, prezentate în limba engleză în sesiuni de 15 minute, urmate de 5 minute dedicate întrebărilor și răspunsurilor. Există, de asemenea, posibilitatea de a trimite articole pentru publicare într-o revistă academică, respectând linii directoare specifice de trimitere.


Aplicațiile în limba engleză pot fi trimise prin formularul online disponibil aici

Termenul limită pentru trimiterea propunerilor este 2 martie 2025, iar prezentările selectate de un comitet academic vor fi anunțate până pe 10 martie 2025.

Compositor junior

Se caută proaspăt absolvent cu cunostinte minime de After Effects si Nuke.

Candidatul ideal trebuie sa fie un om dornic sa invete, responsabil si creativ. Pe langa responsabilitatile uzuale pe care le are un compositor, se va ocupa de curățarea proiectelor, menținerea unei structuri organizate a folderelor, exportarea etapelor necesare pentru making-of și arhivarea proiectelor finalizate.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită portofoliul la adresa: sinziana@emitter.tv

Persoana de contact: Sinziana Nicola 

Data limită: 10 februarie 2025.

Design ținută personal de sală

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează concurs pentru designul unei noi uniforme pentru personalul de sală. Scopul concursului este crearea unei ținute originale și moderne care să se potrivească cu identitatea vizuală a teatrului, contribuind astfel la aspectul uniform și profesional al acestuia.

La concurs se pot înscrie DOAR STUDENȚI – persoane care studiază design de modă, design textil sau domenii artistice conexe.

Pe baza proiectului câștigător, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va produce vestimentația. Autorul celei mai bune lucrări va avea ocazia să fie angajat (cu contract pe perioada determinată) ca asistent scenografie la una dintre producțiile teatrului din 2025.

Informații detaliate despre concurs se pot găsi pe site-ul Teatrului Maghiar: www.tm-t.ro

Actori bărbați pentru spectacole în școli și grădinițe

Poate ai făcut un curs de actorie, ești student, masterand, sau pur și simplu îți cauți un proiect care să te inspire. Experiența în spectacole este un plus, dar nu este obligatorie. Poți să ne trimiți CV-ul tău indiferent de nivelul de experiență. Cel mai important criteriu de selecție este să îți placă copiii!

Dacă:

  • ai încredere în tine să improvizezi, nu doar să te ghidezi după script;
  • crezi că joaca poate fi și cu sens;
  • ai o voce caldă și plăcută,

atunci ești persoana pe care o căutăm!

Vârstă: 20-30 de ani.

Programul este flexibil și se stabilește împreună cu tine, în funcție de programul pe care îl ai la facultate, master, alte joburi, DAR e musai să ai măcar o parte din dimineți libere.

Trimite-ne CV-ul la adresa office@tzitzi-poc.ro.

*Tzitzi-Poc este un program de educație emoțională supervizat psihologic. Vom susține traininguri periodice alături de un psihoterapeut. Programul se desfășoară în București.

Dacă te regăsești în cele de mai sus, așteptăm cu nerăbdare să ne cunoaștem!

Casting actrițe

Se caută actrițe profesioniste sau amatoare pentru roluri într-un scurtmetraj, care explorează relațiile complicate din familie în regia Andrei Chiriac Hera.

Maria – Femeie, 35-39 ani O tânără inteligentă, introvertită, care se luptă să își găsească locul și să nu urmeze așteptările celor in jur. Căutăm o actriță capabilă să joace un personaj complex, cu o latură sensibilă, dar și rebelă.

Sânziana – Femeie, 37-43 ani Sora mai mare a Mariei, o femeie puternică, dar rigidă și controlată. Are dificultăți în a arăta afecțiune, chiar și față de fiica sa, Alexia. Căutăm o actriță cu o prezență puternică, care poate arăta atât siguranța, cât și fragilitatea interioară.

Așteptăm pe domnica@dcasting.ro o prezentare video & monolog (maxim 2 minute) încărcat pe YouTube unlisted până pe 7 februarie 2025.

Mulțumim și așteptăm cu interes materialele voastre.

Casting call actori și actrițe

Pregătim un nou spectacol și suntem în căutare de actori și actrițe

Cea mai nouă producție a noastră “Pinocchio” intră în linie dreaptă!

Ce căutăm?

  • 5 actori sau actrițe pentru distribuția spectacolului “Pinocchio” în regia Celina Nițu

Care este specificul spectacolului?

Spectacolul îmbină tehnici mixte ale teatrului de animație și ale teatrului dramatic. Dintre cei/cele 5 actori/actrițe avem nevoie de 2 actori mânuitori cu experiență.

Ce ne dorim?

  • mult chef de joc și voie bună
  • disponibilitate pentru repetiții (în București la CrisACT Academy) și turneu în județele Dâmbovița și Prahova
  • deschidere pentru un spectacol adresat copiilor, dar și părinților, care îmbină teatrul de animație și teatrul dramatic într-o formă interactivă

Ce trebuie tu să faci?

  • trimite un email la casting@crisact.ro cu CV-ul tău, spune-ne dacă te încadrezi în categoria actorilor mânuitori sau nu
  • trimite tot în același email și un link Youtube sau Vimeo cu un self tape în care ne spui o fabulă

Care este perioada de înscriere ?

  • așteptăm email-ul tău până pe 20 februarie
  • dacă treci de prima etapă te vom invita la CrisACT Academy în București pe data de 26 februarie pentru interviu și proba practică

Serile Teatrului Studențesc

Sunteți pregătiți să dați viață personajelor?

Serile Teatrului Studențesc vă invită să faceți parte din a XXVII-a sa ediție. Înscrieți-vă trupele între 27 ianuarie și 22 februarie prin completarea formularului de pe site-ul: https://sts.sisc.ro/ și lăsați-vă cuceriți de farmecul reflectoarelor!

Haideți să dăm viață scenei și să transformăm poveștile în artă!

Audition – Teatro Balleto di Torino

The Balletto Teatro di Torino is looking for one male identifying dancer and one female identifying dancer with a strong foundation in classical and contemporary technique, excellent skills in floor work and improvisation. We are seeking professionals ready to immerse themselves in group processes and open to experimenting with diverse choreographic languages.

Where: Lavanderia a Vapore – Dance Residency Centre, Turin, Italy

When: March 9, 2025
Registration: 9 am
Start: 10 am

Deadline for applications: February 23, 2025

BTT is a company engaged in a variety of projects, including site-specific performances, stage productions, and film projects. The company blends tradition and innovation, maintaining a repertoire that spans various styles from international choreographers, while also striving to bring virtuosic technique and discipline to more experimental dance experiences.
Our dancers must be curious, driven, and deeply involved in the company’s artistic vision.
We welcome international applicants but emphasize that the hiring process is more straightforward for those with a European Union passport.

Age requirements: 19 – 38 years
Requirements: no freelancers
A one year fixed – term contract is offered, renewable, starting from September 2025.

How to apply:
To apply, please send the following materials to audition@ballettoteatroditorino.org with the subject line “AUDITION 2025”:
⊛ Artistic curriculum vitae, including a portrait photo
⊛ A video link to a showreel (YouTube, Vimeo) – no wetransfer, no password
⊛ A video link of a maximum 5-minute improvisation (YouTube, Vimeo)
⊛ A motivation letter

The audition is by invitation only.

Contact details:
please send the following materials to audition@ballettoteatroditorino.org with the subject line “AUDITION 2025”

2025 Residency Programme

Artists Development Programme – Institut BEI x neimënster x Cité internationale des arts

The European Investment Bank (EIB) Institute is pleased to announce the 2025 edition of its Artists Development Programme (ADP) in partnership with neimënster Abbey Heritage Site for Culture (Luxembourg) and the Cité internationale des arts (Paris).

This edition is sponsored and mentored by the renowned French-Italian artist Tatiana Trouvé, and the professor, theorist and art critic Christophe Kihm.

Four formats are proposed and are open to emerging European visual artists, under 35 years old:

• For two artists from an EU member state to work on the theme “Disruption: The Imprint of Man.”

• For one artist from an EU member state to work on the theme „Art & Development” in partnership with Metins Fund

• For one artist from Austria, Croatia, Hungary, Finland, Luxembourg or Slovakia.

• For one artist from Ukraine.

Eligibility and selection criteria:

  • Visual artists born after 1 January 1990 (in the case of an artist duo, both members must be aged 35 or under).
  • Visual artists who are EU nationals (in the case of an artist duo, both members must be EU nationals), from Austria, Croatia, Hungary, Finland, Luxembourg or Slovakia for the third format, or from Ukraine for the fourth format.
  • Must be fluent in English

All the information and practical questions to read here (please consult these elements before submitting your application). 

APPLY HERE!

Silence, Voice, Resonance – Open Call

Open Call for visual artists worldwide to participate in the international curated exhibition titled “Silence, Voice, Resonance“.

The official languages of the exhibition are Greek and English, and a commemorative catalog will be published in both languages. Alongside the physical exhibition, an international online version will be available via the ARTgrID platform for one month.

CuratorParis Kapralos. 

Who can participate. Artists from around the world, regardless of origin or nationality, who are at least 18 years of age, are eligible to submit their works for participation in the exhibition.

Eligibility. The exhibition welcomes submissions of paintings, prints, photographs, collages, digital art, and video art. The artworks may engage with the theme in any manner the creator deems appropriate. 

Artists may approach the subject in any way they deem appropriate.

Conceptual Framework. Silence, as the absence of sound, is not a void but a canvas of concepts and emotions. The French philosopher Maurice Merleau-Ponty, in his work “The Visible and the Invisible,” highlights silence as a precondition for voice, suggesting that perception is shaped through pauses and disruptions in continuous flow. Similarly, Axel Honneth’s theory of social recognition in “The Struggle for Recognition: The Moral Grammar of Social Conflicts” emphasizes silence as a form of communication denial, which can be either oppressive or liberating. From a psychological perspective, Carl Jung’s shadow theory suggests that silence confronts us with the unconscious, sparking inner explorations. Voice, on the other hand, becomes the medium of existence assertion, as examined by Hannah Arendt in “The Human Condition,” where public voice constitutes action and self-realization. Resonance, whether emotional or social, bridges silence and voice, making both integral to human experience and communication.

What to Submit. You must email the following to artistsartgrid@gmail.com with the subject “RESONANCE”:

  1. Photos of up to 2 available works, each in a separate high-quality JPG file with good clarity and resolution. Note: Submitted works are final. If selected, you may only exhibit the work(s) you submitted. Works on paper should be photographed without frame/glass.
  2. Details of the works, referenced by the file name (e.g., A1.JPG), listed in this order and separated by commas: Artist’s Full Name, Title of Work, Materials and Technique, Dimensions (in cm: Height x Width for wall-mounted works or Height x Width x Depth for sculptures), Year of Completion.
  3. Your contact details: Full Name, Email, Phone Number, Country.

Important Notes

  • Questions or clarifications strictly regarding the submission process should be sent in writing to the above email address and will be answered within 24 hours.
  • Information about the event’s organization and your participation details (if selected) will only be provided to selected artists after submission and selection—not beforehand. Submissions that do not include all required elements or fail to follow the prescribed format and method of submission will be ignored.
  • If selected, we will contact you promptly via email with complete information about your participation procedures.
  • The submission deadline is not for creating new works but for selecting existing ones that represent you, align with the theme, and you would like to present in the exhibition.

SUBMISSION DEADLINE: until Sunday, January 19, 2025, at 23:59′.

Casting – rol secundar spot publicitar

Se caută bărbați 30-50 ani pentru mai multe roluri fără replică într-un spot TV & online pentru un brand francez de optică

Difuzare: 1 An, All Media, Franța (NU se difuzează în România)

1 zi de filmare, pe 29 sau 30 Ianuarie

Buget: 300 – 1000 EUR / 1 zi de filmare, în funcție de rol și experiență

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Casting – Teatrul Metropolis

Căutăm actrițe și actori de toate vârstele pentru un nou spectacol – Goodbye, Lenin!, text scrisde Wolfgang Becker și Bernd Lichtenberg, după filmul cu același nume, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Așteptăm să ne trimiteți, până în data de 17 ianuarie 2025, la adresa actori@teatrulmetropolis.ro, următoarele:

  •  un CV actualizat (demo reel facultativ)
  • un moment filmat  (verbal sau nonverbal), de câteva minute, inspirat de un fragment din film, care va fi transmis printr-un link de Youtube/Vimeo, fără parolă.

Etapele de desfășurare ale open call-ului sunt:

  • 10 – 17 ianuarie: înscrierea candidaților și procesarea aplicațiilor;
  • 18 – 19 ianuarie: selectarea candidaților admiși în etapa de preselecție;
  • 20 ianuarie: contactarea actrițelor și actorilor selectați pentru proba următoare;
  • 21 – 22 ianuarie: întâlniri individuale cu regizorul proiectului.

Repetițiile la acest proiect se vor desfășura în perioada aprilie – mai 2025, la sediul Teatrului Metropolis.

Casting spot online – lanț hotelier

Căutăm următoarele personaje:

– personaje principale: receptioneri, barbat si femeie, varsta 30-50 ani, aspect office. buget 350 euro
– figuratie speciala: clienti bar hotel,varsta 25 – 35 ani, aspect tineri cool. buget 150 euro

Locație filmare- București

Dată filmare- 15 ianuarie 2025

Drepturi difuzare – 1 an, online, Germania

Pentru a aplica, vă rugăm să transmiteți un e-mail pe adresacasting@connectcasting.ro, cu următoarele: nume, localitate, vârstă, nr. tel și să atașați 3 sau 4 fotografii recente sau aici

Casting – Reclamă brand produse lactate

Căutăm următoarele personaje:
– tânără în parc – 30-40 ani
– șofer (nu trebuie sa conducă) – 30-45 ani
– studentă – 20-30 ani
– colegi birou – 20-45 ani

Locație filmare- București

Dată filmare:16 (joi) sau 17 (vineri) ianuarie 2025

Buget: 750 RON

Drepturi difuzare – 1 an de zile
Utilizare: Online

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Casting call – Actrițe (spot publicitar)

Se caută actrițe 30-45 ani pentru rol principal într-un spot TV. Ideal, dar nu obligatoriu, se caută persoane care pot vorbi LIMBA FRANCEZĂ!

Categorie rol: Rol principal

Detalii proiect: Spot TV & Online pentru un brand francez de optică

Difuzare: 1 An, All Media, Franța (NU se difuzează în România)

Perioadă și durată job: 1 sau 2 zile de filmare, între 29-30 Ianuarie.

Buget: 1300 – 1800 EUR / 1 zi de filmare, în funcție de experiență și număr zile de filmare

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Casting call – Spot TV și online

Se caută femei & bărbați 27-50 ani pentru mai multe roluri fără replică într-un spot TV. Pentru acest proiect, căutăm atât actori profesioniși, cât și amatori. Bugetul variază în funcție de experiență.

Categorie proiect: Reclamă – Spot Publicitar

Detalii proiect: Spot TV & Online pentru un brand francez de optică Difuzare: 1 An, All Media, Franța (NU se difuzează în România)

Perioadă și durată job: 1 zi de filmare, pe 29 sau 30 Ianuarie

Buget: 300 – 1000 EUR / 1 zi de filmare, în funcție de rol și experiență

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici

Fotograf

Căutăm coleg fotograf, bun, cu experiență, serios și creativ, dar și cu minime cunoștințe de video.

Vei lucra într-una din cele mai vii și artistice comunități, iar fotografiile tale vor avea conținut pe măsură. Ideal e să ai experiență, să fii organizat, să respecți deadline-urile și să poți lucra eficient în echipa noastră.

Vei lucra în Departamentul de Relații Internaționale al UNATC, Direcția Relații Publice și Comunicare, dar mai mult ca sigur vei fi plecat pe teren cam tot timpul, căci nu om de birou căutăm.

Ne vei ajuta în principal la documentarea foto la nivel profesionist a producțiilor artistice, a evenimentelor și proiectelor UNATC – Facultatea de Teatru și Film, precum și cele de la Departamentul de Cercetare.

Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice:

  • Studii de specialitate: fotografie, videografie, arte vizuale, imagine;
  • Perfecţionări (specializări): fotografie/videografie;
  • Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): operare PC Ms Office ( foarte bine), Adobe lightroom/Capture One (foarte bine), Adobe Photoshop (mediu), Adobe Premiere/Da Vinci Resolve (mediu)

Pentru înscriere dosarul va conține:

  • formular tip de înscriere la concurs, se va completa la sediul universităţii;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  • copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  • certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  • certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare,
  • curriculum vitae, model comun european.

Documentele se vor prezenta și în original.

Concursul va avea loc în sediul din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și constă în selecția dosarelor de concurs, probă practică și interviu.

Înscrierea şi depunerea dosarului se va face la Serviciul Managementul Resurselor Umane începând cu data de: 08.01.2025 până în data de 14.01.2025 ora 15.30.

Selecţia dosarelor de înscriere:

  • desfăşurare în data de 15.01.2025;
  • comunicarea rezultatelor 15.01.2025 după ora 16 30;
  • depunerea contestaţiilor 16.01.2025 până la ora 14 00;
  • comunicarea rezultatelor în urma soluţionării contestaţiilor 17.01.2025 după ora 16. 30

Proba practică:

  • desfăşurare în data de 21.01.2025 ora 10 00;
  • comunicarea rezultatelor 21.01.2025 după ora 16 30;
  • depunerea contestaţiilor 22.01.2025 până la ora 14 00;
  • comunicarea rezultatelor în urma soluţionării contestaţiilor 23.01.2025 după ora 16 30.

Interviul:

  • desfăşurare în data de 27.01.2025, ora 10 00;
  • comunicarea rezultatelor: 27.01.2025, după ora 16 30;
  • depunerea contestaţiilor: 28.01.2025, până la ora 14 00;
  • comunicarea rezultatelor finale: 29.01.2025, după ora 16 30.

Hai în comunitatea noastră! Te așteptăm!

Postul este pe durată determinată.

Toate detaliile, aici: https://unatc.ro/…/car…/referent-de-specialitate-gr-i-2/

Film O’Clock International Festival

We’re thrilled to announce that the Call for the International Short Film Competition at the 5th edition of the Film O’Clock International Festival is officially open. 

This year’s festival will take place from April 3–6, 2025, uniting audiences across eleven territories: Lithuania, Poland, Ukraine, Moldova, Hungary, Romania, Serbia, Bulgaria, Greece, Egypt, and South Africa. Simultaneously screenings will be hosted in cinemas, universities, and cultural spaces, celebrating the power of storytelling across borders.

Awards

  • Audience Choice Award: €1,000 (Gross)
  • Jury Award: €1,000 (Gross)

Key Details

We can’t wait to see the incredible talent this community will bring together. 

Thank you for joining us on this cinematic journey and looking forward to hearing from you. 

Time to Meet! It’s Film O’Clock!

Call for Contributions – „Performance and the Environment” International Conference

Co-organisers:
Performance and the Environment is an international conference jointly hosted by LASALLE College of the
Arts, University of the Arts Singapore, The National University of Theatre and Film I.L Caragiale (Romania), and The University of the Philippines Diliman.

Conference Theme:

The performing arts have long served as a platform to respond to, reflect on, and transform our relationship with the environment. This conference seeks contributions that delve into how dance, theatre, music, and interdisciplinary performances can illuminate ecological concerns and promote environmental awareness. For instance, what role do site-specific performances in natural spaces play in raising consciousness about climate change? How can dance movements inspired by the flow and cycle of water reshape our perceptions of sustainability? Can storytelling and artistic interventions in public spaces engage communities in dialogues around water conservation or urban pollution? We invite scholars and practitioners to share their research and creative projects that critically and creatively explore the dynamic intersection of performance and environmental stewardship. Furthermore, we seek to broaden the traditional understanding of „environment” to encompass a wide range of interpretations, including but not limited to:

  • Sustainability and Environmental Issues: The impact of climate change, pollution, and resource depletion on performance practices; eco-friendly initiatives in the performing arts.
  • Performance Sites and Site-Specific Considerations: The role of physical spaces in shaping performance; site-specific works and their relationship to the environment.
  • Placemaking and Artistic Citizenship: The ability of performance to create and transform public spaces; the role of artists in fostering environmental awareness and action.
  • Community and the Environment: The intersection of performance and community; the impact of social and cultural factors on environmental practices.
  • Online and Digital Environments: The influence of digital technologies on performance; virtual and hybrid environments.
  • Environment as Upbringing: The impact of nature and nurture on artistic development; the role of environmental factors in shaping performance practices.

Subthemes:

  • Eco-Performance and Sustainability: Papers exploring sustainable practices in performance, including set design, costume, and lighting.
  • Performance and Place: Submissions that examine the relationship between performance and specific locations, such as urban spaces, natural environments, or historical sites.
  • Community Engagement and Environmental Action: Papers addressing the role of performance in fostering community engagement and environmental activism.
  • Digital Performance and the Environment: Submissions that explore the intersection of digital technologies and environmental issues, including virtual performances, online communities, and digital archives.
  • Other Interpretations of the Theme: We welcome proposals that explore other relevant aspects of the relationship between performance and “environment”.

The conference will also feature a number of invited keynote speakers who will engage with and elaborate on
the conference themes.

Submission Guidelines

  • Paper Format: 20-minute presentations within themed sessions.
  • Other Formats: Lecture-recitals, themed curated panels, masterclasses, and workshops are also welcome.
  • Language: Please note that all presentations and activities will be conducted in English.
  • Submissions: Each submission should include a title, a 200-250 word abstract, and a 50-100 word bio including institutional affiliation.
  • Modes of Presentation: Performance and the Environment is a hybrid conference. Participants and
  • presenters will have the option to present in person at any of the three partner institutions (Singapore, Manila, or Bucharest) or virtually via Zoom.
  • Deadline: All submissions must be received by 14 January 2025 using this form.

Publication Opportunity: Selected papers may be considered for inclusion in an upcoming publication. More details to be provided at a later date.

Review Process:

All submissions will be subject to blind review by the Programme Committee. Notice of acceptance will be

communicated in February 2025.

Please submit your proposals using

THIS FORM

Contact:

General enquiries: performing.arts@lasalle.edu.sg
James Félix (Singapore): james.felix@lasalle.edu.sg
Jonas Gabriel M. Garcia (Philippines): jmgarcia17@up.edu.ph

Elena Belciu (Romania): elena.belciu@unatc.ro

Website: https://www.lasalle.edu.sg/research/performance-and-the-environment

We look forward to receiving your proposals and engaging in thought-provoking discussions about the complex relationship between performance and the environment.