Atelier de film accesibil – 30 iunie

Cum ar fi dacă accesibilitatea nu ar mai fi ultimul pas în realizarea unui film, ci unul dintre primele? Cum ar fi dacă scenariul, imaginea, sunetul sau procesul de producție ar fi gândite încă de la început astfel încât să creeze o experiență mai bună atât pentru echipa de filmare, cât și pentru public?

Aceste întrebări stau la baza Atelierului de producție de film incluzivă Cinema accesibil, de la idee la marele ecran / PANTALLA ABIERTA – Taller de accesibilidad audiovisual desde el origen, primul atelier de producție de film incluzivă (accessible filmmaking) organizat în România. Evenimentul va avea loc marți, 30 iunie 2026, între orele 10:00 și 18:00, la Institutul Cervantes din București, și îi va avea ca participanți pe creatorii de film interesați să descopere cum poate fi integrată accesibilitatea încă din primele etape ale unui proiect cinematografic.

Una dintre particularitățile atelierului din 30 iunie este metodologia sa practică.

În locul unor exemple teoretice, participanții sunt invitați să înscrie propriile proiecte – fie că este vorba despre un scenariu, un film aflat în producție sau chiar un proiect deja finalizat. Lucrările selectate vor fi analizate din perspectiva incluziunii și a designului universal, iar recomandările formulate vor putea fi aplicate imediat în procesul de creație.

Fiecare analiză va reuni prezentarea proiectului, evaluarea profesională realizată de trainer, feedback-ul structurat al participanților și o serie de recomandări concrete care pot fi implementate în funcție de resursele și etapa de dezvoltare a fiecărui proiect.

Participanții vor învăța să identifice barierele de accesibilitate, să integreze criterii incluzive în deciziile creative și tehnice, să construiască echipe mai diverse și să realizeze producții care pot ajunge la un public cât mai larg.

La finalul atelierului, fiecare participant va pleca nu doar cu idei noi, ci și cu instrumente practice care pot fi folosite în proiectele viitoare.

Cui se adresează atelierul

Sunt invitați să participe:

  • regizori
  • producători
  • scenariști
  • tineri realizatori de film
  • profesioniști din industria audiovizuală
  • tehnicieni și membri ai echipelor de producție
  • cadre didactice și studenți din domeniul cinematografiei
  • persoane interesate de accesibilitate și cultură incluzivă.

Nu sunt necesare cunoștințe anterioare despre accesibilizarea culturală sau audiovizuală.

Participare gratuită

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Înscrierile sunt deschise până duminică, 21 iunie, iar cei care doresc să își prezinte proiectele sunt invitați să trimită un fragment de scenariu sau un fragment de film, indiferent de etapa în care se află producția. Proiectele selectate vor fi anunțate luni, 22 iunie, când participanții vor primi planul detaliat al atelierului. 

Atelierul se va desfășura în limba spaniolă, cu interpretare în limba română și în limba semnelor române. Spațiul de desfășurare, Sala Multimedia a Institutului Cervantes din București, este total accesibil persoanelor în fotoliu rulant. Organizatorii țin seama de nevoile specifice ale participanților, așa cum menționează aceștia în formularul de înscriere. 

Atelierul va avea loc marți, 30 iunie, de la ora 10:00 la ora 18:00, cu pauză de masă. Pot participa la atelier și persoane fără proiecte înscrise sau ale căror proiecte nu sunt pe lista scurtă a celor cinci proiecte ce vor fi discutate. 

Înscrierea se face prin completarea acestui formular https://forms.gle/eAmXJUwUtePkrCm46

Puteți adresa întrebări, comentarii sau propuneri în orice format text, audio sau video, la 
ligia@animest.ro și cultbuc@cervantes.es 

Animator

Trupa noastră caută un animator pentru sezonul estival 2026, în perioada aproximativ 29 iunie – începutul lunii septembrie.

Ne dorim o persoană energică și responsabilă, de preferat cu experiență în lucrul cu copiii și/sau în animație. Constituie un avantaj experiența în:

  • organizarea de jocuri și activități pentru copii;
  • pictură pe față;
  • modelarea baloanelor;
  • alte activități recreative și artistice.

Locația este un hotel de 4 stele de pe litoralul românesc. Se oferă:

  • program de aproximativ 4 ore pe zi;
  • cazare și masă incluse;

Dacă ești interesat(ă) sau cunoști pe cineva potrivit, te rugăm să ne trimiți un e-mail la adresa: sasaland.creative@gmail.com cu câteva informații despre tine și, dacă există, experiența relevantă.

Așteptăm cu drag mesajele voastre!

 Concurs de scenarii pentru scurtmetraj lansat de Academia SFR

Ai un scenariu de scurtmetraj pe care vrei să îl vezi transpus pe ecran? Academia SFR lansează un concurs dedicat scenariștilor și creatorilor de povești, iar proiectul câștigător va fi produs și filmat la Iași, în cadrul ediției din acest an a Academiei SFR.

Autorul scenariului selectat va primi un premiu de 1.000 de euro, oferit de Casa de Producție Kinotopia, iar filmul va fi realizat cu o echipă profesionistă de filmare și cu o distribuție formată din actori consacrați și tineri actori participanți la Academia SFR.

Ce condiții trebuie să respecte scenariul?

  • filmarea să poată fi realizată în maximum 4 zile;
  • acțiunea să se desfășoare în locații din Iași;
  • distribuția să includă 3-4 actori debutanți și 3 actori consacrați;
  • durata estimată a scurtmetrajului să fie de 10-15 minute;
  • scenariul să fie original și să nu fi fost produs anterior.

Ce trebuie să trimiți?

Dosarul de înscriere trebuie să conțină:

  • scenariul scurtmetrajului, redactat în format standard;
  • logline-ul proiectului (maximum 50 de cuvinte);
  • un sinopsis al poveștii (maximum 200 de cuvinte);
  • o scurtă biografie și datele tale de contact.

Cum te înscrii?

Trimite toate materialele în format PDF la adresa academiasfr@festivalsfr.ro.

Termen-limită pentru înscrieri: 28 iunie 2026.

Scenariul câștigător va fi anunțat înainte de începerea Academiei SFR, iar filmarea va avea loc la Iași, în perioada desfășurării programului, alături de echipa de producție și de participanții Academiei.

Dacă ai o poveste care merită spusă, înscrie-te și transform-o într-un film.

Casting call pentru tineri actori | Academia SFR 2026

Academia SFR deschide înscrierile pentru tinerii actori care doresc să participe la un proiect cinematografic realizat în cadrul Festivalului Serile Filmului Românesc.

Ediția din acest an le oferă actorilor aflați la început de drum șansa de a face parte din distribuția unui scurtmetraj regizat de Andrei Ștefan Răuțu, regizor, scenarist și producător. Filmul va fi realizat pe baza scenariului câștigător al concursului de scenarii lansat de Academia SFR și va fi produs și filmat la Iași, pe durata festivalului, cu sprijinul unei echipe de profesioniști din industria cinematografică.

Participarea în cadrul proiectului reprezintă o oportunitate de a lucra într-un context profesionist de producție și de a colabora atât cu actori consacrați, cât și cu specialiști din industria de film.

Procesul de selecție

Etapa I
Candidații trebuie să transmită:

  • CV artistic;
  • un videoclip de prezentare de tip „About Me”;
  • un monolog filmat.

Materialele selectate vor fi proiectate pe marele ecran în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc.

Etapa a II-a

Candidații preselectați vor participa la un interviu individual, în urma căruia va fi realizată selecția finală.

Condiții tehnice pentru înscriere

  • videoclipul de prezentare („About Me”) nu trebuie să depășească 1 minut și 30 de secunde;
  • monologul filmat trebuie să aibă maximum 3 minute;
  • materialele trebuie să fie însoțite de o scurtă descriere, titlu și numele realizatorului;
  • vor fi acceptate doar materiale care respectă cerințe tehnice minime de imagine și sunet, adecvate proiecției pe marele ecran;
  • fișierele se vor transmite prin link de transfer sau link YouTube nelistat, în format AVI sau MP4.

Condiții de eligibilitate

Pot aplica persoanele care:

  • au domiciliul în România;
  • au vârsta cuprinsă între 20 și 28 de ani;
  • nu au experiență profesională în industria cinematografică;
  • sunt studenți sau absolvenți ai programelor de licență, master sau disertație în domeniul Teatru/Actorie.

Condiții de participare

Participarea la Academia SFR este gratuită.

Organizatorii asigură:

  • cazare în cameră twin pe durata programului;
  • mic dejun inclus.

Participanții își vor asigura pe cont propriu:

  • transportul către și dinspre Iași;

Înscriere

Înscrierile sunt deschise până la 6 iulie 2026.

Materialele se trimit la adresa de e-mail: academiasfr@festivalsfr.ro.

OPEN CALL | 5th KYMATA International Film Festival 2026

Kefalonia, Greece | August 21–30, 2026

The KYMATA International Film Festival returns for its fifth consecutive year and invites filmmakers from around the world to submit their short films for the 2026 edition.

Categories: Fiction • Documentary • Animation

Maximum duration: 30 minutes

Submissions are accepted exclusively through FilmFreeway.

Submission Deadline: July 21, 2026

FilmFreeway: https://filmfreeway.com/KYMATAFilmFestival

Email: kymatafestival@gmail.com

Website: www.kymatafestival.gr

Screen your film in Kefalonia, connect with filmmakers from around the world, and become part of a unique celebration of cinema in the heart of the Ionian Sea.

Traineri de teatru

Căutăm oameni tineri care iubesc teatrul. Dar mai ales copiii.

Familia Metamorfoza crește și căutăm traineri de teatru care să ducă mai departe energia, emoția și bucuria pe care le construim la fiecare curs.

Nu căutăm doar un profesor. Căutăm un om care știe că un copil nu vine la teatru doar ca să învețe replici.

  • Vine să capete curaj.
  • Să își găsească vocea.
  • Să învețe să lucreze în echipă.
  • Să aibă încredere în el.
  • Să descopere cine poate deveni.

Ne dorim lângă noi un trainer care:

  • are pregătire în teatru și pedagogie
  • iubește lucrul cu copiii și adolescenții
  • știe să gestioneze energia unui grup și să o transforme în ceva frumos
  • creează un spațiu sigur, cald și plin de încredere
  • are răbdare, empatie și energie bună
  • știe să explice, să inspire și să îi ajute pe copii să crească
  • urmărește dezvoltarea fiecărui copil din grup și îi oferă provocările potrivite, astfel încât fiecare să poată evolua în ritmul lui
  • este disponibil să participe alături de copii și de echipa SAM la taberele organizate la munte

Cursurile au loc în București, zona Iancului.

Cum ne cunoaștem?

Nu printr-un interviu clasic.

Vom organiza o întâlnire de grup, exact ca la teatru. Fiecare trainer va avea momentul lui în care va putea propune și coordona două-trei jocuri teatrale, va lucra cu grupul și ne va arăta cum transmite energia mai departe.

La întâlnire vor participa și doi-trei traineri din echipa Metamorfoza, pentru că alegerea unui nou coleg este o decizie pe care o luăm împreună.

Dacă simți că locul tău este printre copii, povești și emoții frumoase, aștept mesajul tău privat sau trimite-ne CV-ul la salut@suntemsam.ro

Abia așteptăm să te cunoaștem.

Sesiune de formare a studenților în domeniul asigurării externe a calității în învățământul superior

În perioada 15–23 iulie 2026, va avea loc, în format fizic, o sesiune de formare a studenților organizată cu sprijinul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), în domeniul asigurării externe a calității în învățământul superior. Sesiunea urmărește să ofere participanților cunoștințele și competențele necesare pentru dobândirea statutului de student evaluator ARACIS, facilitând implicarea acestora în procesele de evaluare externă a calității desfășurate de agenție.

Studenții care vor îndeplini criteriile de evaluare stabilite în cadrul sesiunii vor fi incluși în Registrul Național al Evaluatorilor Studenți ARACIS (RNE-S) și vor putea participa la misiuni de evaluare externă, precum: evaluarea programelor de studii universitare de licență, evaluarea domeniilor de studii universitare de masterat, evaluări instituționale ale universităților, evaluări ale studiilor doctorale și alte activități specifice.

Înscrierile se realizează prin completarea formularului, până cel târziu miercuri, 24 iunie 2026, ora 23:59. Numărul de locuri este limitat, iar selecția participanților va fi realizată pe baza informațiilor din aplicație și a experienței în reprezentarea studenților.

Având în vedere complexitatea temelor abordate – managementul calității și asigurarea calității în învățământul superior – participarea este recomandată studenților care dețin deja experiență în domeniul reprezentării studențești.

Activitățile se vor desfășura în format fizic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București (UNSTPB). Cazarea și masa participanților vor fi asigurate de ARACIS pe întreaga durată a programului în campusul universității.

Acest proiect nu este însoțit de taxe de participare. De asemenea, menționăm că disponibilitatea participanților pe durata întregii sesiuni este obligatorie!

Formular înscrieri: https://docs.google.com/forms

Festivalul Internațional de Scurtmetraje Cinema Paradiso

Festivalul Internațional de Scurtmetraje „Cinema Paradiso” revine cu cea de-a treia ediție, care va avea loc între 1 și 4 octombrie, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca.

Festivalul include o competiție pentru scurtmetraje românești și internaționale, având trei categorii: ficțiune, animație și documentar. Încurajăm înscrierile tinerilor cineaști (cu vârsta sub 35 de ani), fie că sunt studenți, proaspăt absolvenți sau pur și simplu pasionați de cinema.

Filmele selectate vor fi proiectate în Cluj-Napoca, iar o selecție “Best of” va fi prezentată și la Caravana Paradiso din Timișoara.

Chiar dacă filmul tău nu este ales în competiția oficială, el poate fi inclus în proiecții viitoare — păstrăm o bază de date curatoriată cu toate filmele înscrise și le putem alege pentru proiectele noastre conexe.

De exemplu, în 2025, o parte din filmele înscrise au fost prezentate în:

Cinematograful Aproape — un proiect care duce filmele în locuri fără acces la cinematograf (penitenciare, centre pentru persoanele cu dizabilități și centre pentru copii și tineri);

CinePicnic — proiecții în aer liber;

și Movies Night – proiecțiide scurtmetraje curatoriate în baruri, localuri și spații de socializare.

Este o ocazie excelentă de a-ți face cunoscut filmul în România! Acceptăm înscrieri din toată lumea până la data de 1 august.

Toate filmele trebuie să aibă subtitrări în engleză, iar dacă sunt selectate, noi ne vom ocupa de traducerea în română (pentru filmele internaționale), pentru a fi accesibile publicului larg.

Awards & Prizes

Best Fiction Short Film Award
Best Documentary Short Film Award
Best Animation Short Film Award
Toto” – Grand Prize of the Festival
Audience Award

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune
Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar
Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animație
„Toto” – Marele premiu al festivalului
Premiul publicului

Regulament și Înscriere aici

CONCURS DE TEXTE ROMÂNEȘTI

Ediția XXXVI a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura la București în perioada 16-25 octombrie, anunță lansarea ediției cu numărul 5 a concursului de dramaturgie.

Până la data de 10 iulie, dramaturgii și dramaturgele sunt invitați să trimită două scene (maxim 10 pagini) dintr-o piesă pe care o vor dezvolta ulterior pentru unul dintre teatrele partenere în proiect și o scurtă biografie narativă (maxim o jumătate de pagină) la adresa dramaturgie@fnt.ro.

Trei texte românești vor fi prezentate sub forma unor spectacole-lectură în cadrul ediției din acest an a FNT. În stagiunea 2026-2027, textele vor fi montate în trei teatre: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Echipa de selecție a textelor este formată din Cristiana Gavrilă – teatrolog, consultant artistic în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” (din partea Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București), regizorul și dramaturgul Radu Iacoban (din partea Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara) și regizorul Ovidiu Lazăr (din partea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași).

Coordonatorii programului sunt Mihaela Michailov (autoare, critic de artele spectacolului, co-curatoare a programului de spectacole-lectură din cadrul FNT) și Bobi Pricop (regizor, director artistic al Teatrului „Regina Maria” Oradea, co-curator și organizator al modulului de spectacole-lectură din cadrul FNT).

Direcțiile de interes ale celor trei teatre partenere, care și-au asumat montarea textelor, sunt:

– alienarea urbană, mecanisme de manipulare informațională, persuasiune și control în noile tehnologii comunicaționale, individul în centrul ecosistemului digital actual – dependențe și vulnerabilități;

– Idealism și realism în secolul 21; AI-ul, prieten sau dușman; Generații – legături, apropieri și rupturi; Rețelele sociale. Comunicare și noncomunicare; Viața pe repede înainte a marilor orașe (București, Iași, Timișoara); Excese, vicii, dependențe în secolul 21. Cum ne salvăm?; Speranță în vreme de război.

– Problematici specifice tinerelor generații.

Pentru ediția din 2025 a Festivalului Național de Teatru au fost selectate trei texte scrise de Anamaria Feraru, Alex Gorghe și Alexandru Ivănoiu, texte prezentate sub forma unor spectacole-lectură. Teatrul MASCA din București va monta textul lui Alex Gorghe până la finalul lunii decembrie 2026. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați va pune în scenă textul lui Alexandru Ivănoiu la finalul lui 2026, iar Teatrul „Regina Maria” din Oradea va monta piesa scrisă de Anamaria Feraru în anul 2027.

În 2026, modulul de spectacole-lectură va avea în centru, cu precădere, texte românești. Cea mai importantă miză a acestui modul este de a crea un mediu de explorare și creație care să valorizeze voci dramaturgice noi, scriituri care au în centru teme și subiecte reprezentative pentru realitățile de astăzi. Noutatea ediției de anul acesta constă în parteneriatul cu cele trei teatre naționale.

Textele selectate vor intra într-o etapă de lucru, în care dramaturgii/dramaturgele vor putea lucra alături de regizori, regizoare și echipele de actori și actrițe ale teatrelor partenere, dezvoltând conceptul și conținutul pieselor.

Continuăm parteneriatul inițiat în 2022 cu www.liternet.ro prin publicarea ulterioară a textelor online, oferind, astfel, un alt context de susținere și vizibilitate.

Calendarul concursului:

☑️ 10 iulie: termenul limită de înscriere (două scene dintr-o piesă pe care autorii și autoarele o vor scrie și dezvolta ulterior pentru teatrele partenere – maxim 10 pagini – și o scurtă biografie narativă – maxim o jumătate de pagină), la adresa de e-mail dramaturgie@fnt.ro.

☑️ 23 iulie: anunțarea textelor câștigătoare

☑️ 23-26 iulie: întâlniri online cu echipele teatrelor partenere

☑️ 5-25 septembrie: prime lecturi ale drafturilor de text dezvoltate

☑️ 16-25 octombrie: prezentarea textelor sub forma unor spectacole lectură în cadrul FNT36.

Call For Entry: Memory: What Remains

Photography has always occupied a unique position between documentation and remembrance. It preserves fragments of experience, records histories, and captures moments that might otherwise disappear. Yet memory is rarely fixed. It shifts, fades, distorts, resurfaces, and evolves over time. What remains is often incomplete: a photograph, a place, an object, a gesture, a face, or a feeling that persists long after the original moment has passed.

TCG Gallery invites photographers worldwide to submit work for Memory: What Remains, an exhibition exploring memory in all its forms—personal, collective, cultural, historical, and imagined.

We welcome photographs that examine the traces people leave behind and the ways in which the past continues to shape the present. Memory may be found in family archives, abandoned places, domestic interiors, personal artifacts, landscapes, portraits, traditions, rituals, communities, or the quiet evidence of lives once lived. We are equally interested in photographs that explore absence, nostalgia, loss, inheritance, identity, belonging, and the passage of time.

Memory does not have to be represented literally. We encourage submissions that approach the theme through documentary, fine art, conceptual, experimental, and alternative photographic practices. The strongest work often exists in the space between remembering and forgetting.

Submission Deadline: July 25th, 2026
Juror Notifications: July 28th, 2026
Format: Online Exhibition
Exhibition: August 1st, 2026 – September 1st, 2026

Possible Interpretations

  • Personal and family histories
  • Cultural and collective memory
  • Archives and found photographs
  • Identity, ancestry, and belonging
  • Nostalgia and remembrance
  • Loss, absence, and grief
  • Aging and the passage of time
  • Objects as vessels of memory
  • Memory embedded in landscapes and architecture
  • Home, migration, and displacement
  • Reconstructed or imagined memories
  • The relationship between photography and remembrance

Eligibility

  • Open to photographers worldwide
  • All photographic genres and processes accepted
  • Digital, film, alternative process, and mixed-media photographic works welcome
  • Individual images and cohesive series may be submitted

Submission form here

Voluntari – video, reels și human library

Asociației Cartier Viu, prin care se derulează inițiativa Căuzași 2030 – un proiect de regenerare urbană participativă într-o zonă istorică centrală din București, dorește să documenteze cartierul nu doar prin hărți și rapoarte, ci și prin povești vizuale: oameni, case, străzi, mici afaceri, spații culturale, probleme urbane, locuri uitate și resurse locale care merită puse în valoare.

Se caută voluntari interesați de videografie, fotografie, documentar scurt, reels, interviuri, storytelling vizual și content media.

Ne-ar ajuta pe următoarele direcții:

  • filmarea unor mini-interviuri de tip human library cu vecini, locuitori vechi, antreprenori locali, artiști și oameni ai zonei
  • realizarea de reels / video-uri scurte despre străzi, case, probleme și povești locale
  • documentarea vizuală a problemelor urbane: gunoi, trotuare ocupate, spații degradate, lipsă de verde;
  • transformarea cercetării istorice și urbane în conținut accesibil
  • editarea unor clipuri scurte pentru social media
  • crearea unei arhive foto-video pentru proiect.

Rolul este voluntar, flexibil și potrivit pentru studenți sau tineri creativi care vor să construiască un portofoliu real, într-un proiect civic vizibil și cu miză urbană.

Contact:

InitiativaUrbana.Cauzasi@gmail.com

0724.357.520

OPEN CALL VOLUNTARI — Festivalul Independent La Mustață

Dacă ești pasionat de teatru și vrei o experiență pe care nu o găsești în altă parte, acesta e semnul tău.

Ce primești:

  • Interacțiune directă cu actori consacrați
  • Acces gratuit la toate spectacolele din festival
  • O echipă tânără, deschisă și plină de energie
  • O privire în culisele teatrului independent românesc

Teatrul de Comedie & Teatrul Amzei, București

Deadline: 15 iunie

Formularul de înscriere: https://zfrmz.eu/PRTgN6pPYEeDCXPgKpPI

Pentru detalii suplimentare, nu ezitați să ne contactați pe adresa de e-mail: marketing@lamustata.ro

WAJDA RE/FRAME – International Film Essay Competition

OPEN CALL for international film and art students.

Win a study visit to Poland following the legacy of Andrzej Wajda!

The Adam Mickiewicz Institute, in partnership with Documentary and Feature Film Studio in Warsaw and The Polish National Film, Television and Theatre School in Lodz, with financial support from the Ministry of Culture and National Heritage of the Republic of Poland, is launching the International Film Essay Competition “WAJDA RE/FRAME”, organized as part of the celebrations of the Andrzej Wajda Year 2026.

The project invites students to create short audiovisual essays using fragments of selected Wajda films provided by the organizers. Participants are encouraged to approach the material freely and creatively — through montage, reinterpretation, narration, sound, subtitles, or other original cinematic ideas.

The competition aims to inspire a contemporary dialogue with one of the most important filmmakers in Polish and world cinema and to encourage intercultural artistic exchange between emerging filmmakers from around the world.

Who can apply?
• students over 18 currently enrolled in film schools or universities with film-related programs outside Poland
• applicants will need to provide confirmation of their student status from their university

Important dates:
• registration deadline: 30 June 2026-
• submission deadline: 24 August 2026
• results announcement: 15 September 2026

The Main Prize is an unique study visit to Poland following the artistic legacy of Andrzej Wajda, including meetings with filmmakersexperts, representatives of film institutions and visits to places connected with his life and work. Also the best ten selected works will be published online on the Lodz Film School YouTube channel, and presented during the 42nd Warsaw Film Festival.

You can find additional details, rules and regulations here: WAJDA RE/FRAME – International Film Essay Competition 

For general inquiries you can contact us via e-mail: wajda.reframe@filmschool.lodz.pl

Oportunitate colaborare video/foto plătită – Proiect Portofoliu / Documentar (Adăpost de Câini, Crivățu)

Suntem o organizație caritabilă din Marea Britanie și gestionăm un sanctuar de căței în Crivățu (Prahova), în zona de nord-est, spre Ploiești. În prezent, avem în grijă 50 de căței salvați și căutăm un student pasionat de regie, imagine, film documentar sau fotografie, dornic să ne ajute să le surprindem poveștile.

De ce avem nevoie?

Căutăm pe cineva care să vină la adăpost pentru o zi (sau câteva ore) pentru a filma cadre de tip B-roll de înaltă calitate, scurte clipuri emoționante pentru rețelele sociale (Reels/TikTok) și fotografii frumoase cu cățeii noștri.

Ce oferim în schimb?

  • Onorariu + Acoperirea transportului: Oferim o mică remunerație pentru timpul tău și decontăm integral cheltuielile de transport din București. (Deoarece echipa noastră administrativă nu este fizic la adăpost, nu putem asigura prânzul la fața locului, dar acesta este acoperit prin onorariu).
  • Material excelent pentru portofoliu: Poveștile cățeilor salvați oferă un potențial uriaș pentru imagini expresive și storytelling emoționant (perfect pentru un proiect de facultate sau showreel).
  • Mențiuni și vizibilitate: Vom promova munca ta pe paginile noastre din UK, oferindu-ți credite complete pentru imagine/regie.

Dacă ești pasionat de animale și vrei să folosești camera ta pentru o cauză nobilă, ne-ar plăcea mult să colaborăm!

Ne poți contacta printr-un mesaj privat sau la emailul: team@pennysark.com

CASTING / OPEN CALL – Performance Poetry & Muzică Live

Caut un actor / muzician / performer pentru un proiect independent de performance poetry în București.

Proiectul este construit în jurul unui performance live de poezie recitată, acompaniată de chitară electrică sau acustică, cu direcție experimentală.

Ce caut:

  • persoană cu sensibilitate artistică și prezență scenică
  • chitarist deschis către improvizație și colaborare creativă
  • cunoștințe de bază legate de sunet/live setup (microfon, mixer, amplificare etc.)

Vibe & influențe: spoken word, stand-up poetry, teatru contemporan, experimental, performance art.

Format:

  • se dorește crearea performance-ului în luna iunie
  • performance-ul se va juca în diferite locații
  • proiect independent colaborativ

Dacă simți că rezonezi cu ideea, trimite:

  • mail cu o scurta prezentare personala
  • un link cu un video de pe youtube/ instagram etc

Deadline:09.06.2026

Contact: angelo.production@yahoo.com

Bucharest Fringe – Maratonul teatrului independent: Concurs de proiecte teatrale

CONCURS DE PROIECTE TEATRALE – Tema OM vs. A.I. Proiectul sau proiectele selectate vor fi produse și lansate în cadrul Bucharest Fringe, iar ulterior vor intra în programul stagional al Teatrului Apropo.

Data limită a înscrierilor, 15 iunie, ora 23:59.

Detalii și înscriere: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfVgMPWGLYu…/viewform

Bucharest Fringe – Maratonul teatrului independent: Înscrieri spectacole

ÎNSCRIERI SPECTACOLE

Căutăm spectacole independente, indoor/outdoor care au avut premiera în perioada 1.07.2025 – 31.05.2026). Juriul de selecție este format din criticii de teatru: Oana Cristea Grigorescu, Oltita Cintec, Cristiana Gavrila.

Data limită a înscrierilor, 15 iunie, ora 23:59

Detalii și înscriere: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSc6QLzaIHgHwA…/viewform

ALTER-NATIVE Int. Short Film Festival

S-a dat start înscrierilor pentru Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER – NATIVE

Cea de a 34-a editie a festivalului va avea loc în perioada 4-8 noiembrie 2026, la Palatul Culturii din Targu Mures.

Festivalul nu are taxa de participare si nici restrictii privind genul filmului.

Pentru a fi eligibile, filmele inscrise trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa fie produse după 1 ianuarie 2024
  • durata lor sa nu depaseasca 30 de minute
  • sa nu fi fost inscrise la o editie anterioara a festivalului
  • sa nu figureze pe site-uri publice de partajare video

Pentru detalii si inscrierea online a filmelor va rugam sa accesati https://alternativeiff.ro/ro/formular-inscriere

Regulamentul festivalului https://alternativeiff.ro/ro/festival/regulament

Data-limita pentru inscriere este 31 august 2026, orele 23:59 CET.

OPEN CALL VOLUNTARI – INCOULTURAL

La Incoultural căutăm oameni interesați de cultură, de poveștile celorlalți și de jurnalismul făcut cu atenție și curiozitate.

Suntem o redacție independentă care scrie despre viața artistică din România, despre fenomene culturale și despre oameni ale căror experiențe merită cunoscute. Dacă te atrag interviurile, reportajele, scrisul sau documentarea, te invităm să ni te alături.

Ce îți oferim?

  • experiență practică în jurnalism narativ;
  • ocazia de a realiza interviuri și de a participa la proiecte editoriale;
  • acces la mediul artistic și cultural;
  • îndrumare și feedback pe parcursul colaborării;
  • posibilitatea de a-ți construi un portofoliu de materiale publicate.

Nu este necesară experiența anterioară. Ne interesează mai ales seriozitatea, curiozitatea și dorința de a învăța.

Dacă vrei să înțelegi mai bine lumea culturală și să contribui la documentarea unor povești care altfel ar rămâne nespuse, așteptăm să te cunoaștem.
Tot ce trebuie să facă este să completezi acest chestionar până pe 7 IUNIE 2026, ORA 23:59.

Link chestionar – https://forms.gle/kPGHUH2gogdLptcQA

Se prelungesc înscrierile pentru SeaWave Film Fest – ediția IV

SE PRELUNGESC ÎNSCRIERILE! 

Vești bune pentru toți cei care nu au apucat încă să își trimită proiectele!
Am decis să prelungim perioada de înscriere pentru SeaWave Film Fest – Ediția IV până la 25 iunie.

 Competiția de scurtmetraje studenți

 Competiția de scenarii

Dacă ai o poveste de spus, acum este momentul să o împărtășești cu publicul și profesioniștii din industrie.

 Noul deadline: 25 iunie

 Înscrieri: https://linktr.ee/seawaveff?utm_source=ig&utm_medium=social&utm_content=link_in_bio&fbclid=PAdGRleASLpp1leHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZA8xMjQwMjQ1NzQyODc0MTQAAafCRPNoXmhJYMIMNsP0OxvPI-HnEZsvHMWJs0qZNIeKLUguvDSV6MWgQb48sQ_aem_c_G-va2S44xePOvrmt0iXQ

Ne vedem la Constanța, la cea de-a IV-a ediție SeaWave Film Fest!

Audiții pentru Gala HOP. Gala Tânărului Actor 2026

UNITER – Uniunea Teatrală din România anunţă organizarea preselecției pentru „Gala HOP – Gala Tânărului Actor”, în perioada 13 – 15 iulie 2026, la Teatrul Excelsior Bucureşti.

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență), cu vârsta până la 33 de ani. Candidaţii trebuie să trimită la adresa de e-mail doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) și titlul momentului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere: 21 iunie 2026.

Ediția a 29-a a Galei Tânărului Actor se va desfășura sub bagheta cunoscutului regizor Silviu Purcărete și are ca temă „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”.

Plecând de la premisa că ceea ce se vede „la lumina zilei” poate ascunde alte adevăruri, invităm tinerii actori să prezinte același moment scenic în două variante, propunând, așadar, două ipostaze diferite, chiar contradictorii, ale unui personaj, ale unei situații sau ale unei scene, descoperind în acest fel noi înțelesuri.

Vom înțelege, desigur, cu toții, că ne aflăm în fața unor ipoteze artistice și ne vom bucura să descoperim imaginație, dar și rigoare.

Momentul propus poate fi un monolog (secțiunea Individual) sau chiar o scenă cu unul sau mai mulți parteneri (secțiunea Grup).

Pentru preselecție, durata maximă a momentului artistic:

Secțiunea Individual – 8 minute

Secțiunea Grup – 12 minute (componența grupului: maxim 7 actori)