Casting Call – Teatrul Magic Puppet
Căutăm un actor profesionnist care să facă parte din distribuția unui nou spectacol pentru adulți, realizat în cadrul proiectului Identități, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Pentru proiectul Identități, repetițiile vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2026, la Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca.
Dar nu ne oprim aici.
După perioada de repetiții, avem nevoie de timpul, disponibilitatea și entuziasmul tău pentru a te alătura și spectacolelor pentru copii din repertoriul teatrului.
Ce căutăm?
Interes pentru teatrul de animație – experiența în domeniu constituie un plus
Disponibilitate pentru perioada de repetiții septembrie – noiembrie 2026
Disponibilitate și entuziasm pentru a juca, mai departe, și în spectacolele pentru copii din repertoriul nostru
Și avem și o cerință puțin altfel.
Pe lângă CV, vrem să te cunoaștem puțin înainte de casting.
Trimite-ne un video scurt în care răspunzi la întrebarea:
„De ce să vină adulții la teatru de animație?”
Nu căutăm răspunsul perfect. Ne interesează cum gândești, cum vorbești despre teatru și ce te face curios.
Trimite CV-ul + video până pe 5 septembrie 2026 la:
comunicare.magicpuppet@gmail.com
Castingul va avea loc pe 7 septembrie, la sediul Teatrului Magic Puppet.
Și, poate cel mai important criteriu dintre toate:
Să fii un om bun.
Teatrul de animație are nevoie de tehnică, imaginație și talent.
Dar, mai ales, are nevoie de suflete bune.
