Asistent PR și Marketing

„Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă.” – Confucius
La noi cu siguranță va fi așa! Suntem siguri că ai vrut întotdeauna să lucrezi într-o echipă frumoasă, să realizezi proiecte de suflet și să nu simți niciodată cu adevărat că „muncești”!
Dacă crezi că locul tău este la noi, ANGAJĂM!
Trimite CV-ul tău până vineri, 4 octombrie pe adresa de e-mail teatru@artedellanima.ro și te vom contacta pentru un interviu!

Concursul de Dramaturgie Românească, ediția III, 2019

Teatrul Dramaturgilor Români anunță organizarea Concursului de Dramaturgie Românească, ediția a III-a, 2019.

Pot participa toți autorii dramatici, indiferent de vârstă, apartenență la organizații și asociații profesionale. Tematica este liberă, cu precizarea că este preferabil ca piesele să fie comedii și să aibă cel mult 5 personaje.

Piesele înscrise în concurs vor fi trimise într-un plic cu mențiunea „Concursul de  Dramaturgie Românească” pe adresa: Teatrul Dramaturgilor Români, Calea Griviței, nr. 64-66, sector 1, București, România, până la data de 5 decembrie 2019, data poștei sau 5 decembrie, ora 14.00 în cazul celor depuse direct la sediu.

Plicul expediat va conţine următoarele:

  • Textul piesei imprimat pe hârtie (fără menționarea autorului)
  • CD cu textul piesei în format electronic (fără menționarea autorului). Fișierul trebuie să fie în format word, cu diacritice, font Times New Roman, 12.
  • Un al doilea plic pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic – sigilat – va conţine numele/pseudonimul și datele de contact ale autorului şi va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câștigătoare.

Prin trimiterea textelor, participanții la concurs se declară implicit de acord cu următoarele:

  • Materialele înaintate pentru concurs nu vor fi returnate autorilor.
  • Înscrierile care vor conține coordonatele autorilor altfel decât în plic sigilat vor fi descalificate.
  • Orice text făcut public anterior (montat, publicat, înregistrat audio etc.) și înscris în concurs sub orice nume sau pseudonim va fi respins.

Textul câștigător poate intra în producție la Teatrul Dramaturgilor Români și poate fi publicat în revista Drama sau într-un volum separat sub egida TDR.

Responsabilitatea pentru originalitatea textelor va reveni fiecărui autor în parte.

Juriul poate acorda și premii speciale/mențiuni.

Un juriu desemnat de Teatrul Dramaturgilor Români va decide asupra palmaresului concursului.

Câștigătorii vor fi anunțați public într-o ceremonie care va avea loc cu ocazia Zilei Culturii Române, 15 ianuarie 2020, la sediul teatrului.

Graphic Designer

Noi suntem Maahs Digital, un start-up din domeniul comunicării digitale, și vrem să ne mărim echipa cu o persoană tânără, entuziastă și pasionată de social media și comunicare online. Căutăm candidatul ideal pentru postul de Graphic Designer.

Înainte de a aplica, trebuie să știi:
– să comunici (persoană sociabilă și inventivă, dornică să lucreze în echipă)
– să utilizezi excelent programele din suita Adobe (Photoshop, Illustrator, etc.)
– să te informezi corect (ce pagini și persoane urmărești în mediul online? ce publicații online citești?)
– limba engleză (cunoașterea altor limbi străine reprezintă un avantaj)

Noi îți oferim:
– un pachet salarial atractiv
– un mediu de lucru tânăr și plăcut
– un birou mare în Cotroceni, sucuri și cafea din partea noastră 😊

Dacă te-am convins și vrei să faci parte din echipa noastră, trimite-ne CV-ul și portofoliul la contact@maahs.ro, iar noi te vom contacta.

Personal tehnic (sunet si lumini) – Teatrul în culise

Se cauta doua persoane pentru tehnic (sunet si lumini) pt Teatrul In Culise. In prezent ne desfasuram activitatea in centrul vechi la Artist Cafe, pe Lipscani. Programul in general este de la 17 la 22 cu exceptia momentelor in care avem repetitii pentru spectacole noi. Avem spectacole aproape zilnic de aceea cei doi vor imparti programul astfel incat sa nu fie suprasolicitant. Ofer contract de munca si training daca este cazul. Ar trebui sa puteti opera un calculator, softuri de redare de muzica, un controller de lumini.

Detalii: https://www.facebook.com/cristian.bajora?fref=gs&__tn__=%2CdlC-R-R&eid=ARDVmU3QebjZbMmEF8sSXX1K4Pk2ewLpbP_m6htGpYcUFhfXY7mJWJiAKizBqv_iPF_bIf05NbL6VhDQ&hc_ref=ARRvdP6BfamVPzDFVcs00M00_kR3NXJIGqp_poXxZlpSbGnpFGuNwCksM2q3y8Jahu8&dti=336463023052991&hc_location=group_dialog

 

 

Proiect restaurare – Arhiva Națională de Filme

Se caută persoană care poate lucra în Diamant și ar vrea să participe la un proiect de restaurare al Arhivei Naționale de Filme.

Detalii:https://www.facebook.com/mihai.fulger.792?fref=gs&__tn__=%2CdC-R-R&eid=ARCAK-HasBxfe-GX-t4Ip3A2Ne6iVZcPh2m0Ux9M-gzDs9Nz0pRK_5lV1LH1hpGC51jAeW6XWe3-D0R_&hc_ref=ARRHNY-tZXI9zG-UQBZgEwOxRWBF91Og5DyhFmvfUSipiMumqs2eU4DB2wJb1P5XgNI&dti=367048000400098&hc_location=group_dialog

ClujShorts International Short Film Festival

ClujShorts International Short Film Festival is excited to announce its Call for Entries in all categories starting 1st of October. Submit your Short by the 30th of November 2019. For more information concerning rules and regulations please access www.clujshorts.ro/official-regulations.

 

Concurs ocupare posturi – Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” organizează în data de 11.10.2019, cu începere de la ora 12 (proba practică) la sediul său din Arad, Bd. Revoluţiei, nr. 103, concurs în vederea ocupării următoarelor posturi:
– actor teatru gradul profesional IA, nivelul studiilor: superioare, din cadrul compartimentului Artistic – 2 posturi (sex masculin, sex feminin, vârsta maximă: 30 de ani); – actor teatru gradul profesional debutant, nivelul studiilor: superioare, din cadrul compartimentului Artistic – 1 post (sex masculin, vârsta maximă: 26 de ani); – scenograf gradul profesional IA, nivelul studiilor: superioare, din cadrul compartimentului Artistic – 1 post;

Condiţii generale: cele prevăzute la art. 3 din HGR nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, este necesar ca persoana să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice de participare la concurs: Pentru posturile de actor teatru gradul profesional IA – studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licență în domeniul: teatru și artele spectacolului
– vechime în specialitatea studiilor : minim 3 ani
– 1 actor (sex masculin), vârsta maximă: 30 de ani
– 1 actor (sex feminin), vârsta maximă: 30 de ani
– aptitudini: imaginație, expresivitate, creativitate, spontaneitate, capacitate de improvizație, putere de comunicare, dicție și interpretare, aptitudini muzicale și de dans, lucru în echipă;
– cultură teatrală
– disponibilitate la program de lucru repartizat inegal (inclusiv sâmbata și duminica),

Pentru postul de actor teatru gradul profesional debutant

– studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licență în domeniul: teatru și artele spectacolului
– vechime în specialitatea studiilor : nu este necesară
– 1 actor (sex masculin), vârsta maximă: 26 de ani;
– aptitudini: imaginație, expresivitate, creativitate, spontaneitate, capacitate de improvizație, putere de comunicare, dicție și interpretare, aptitudini muzicale și de dans, lucru în echipă;
– cultură teatrală
– disponibilitate la program de lucru repartizat inegal (inclusiv sâmbata și duminica);

Pentru postul de scenograf gradul profesional IA:

– studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licență în domeniul teatru și artele spectacolului: scenografie
– vechime în specialitatea studiilor : minim 3 ani
– experienţă ȋn domeniul scenografie de teatru: realizarea scenografiei pentru minimum 2 spectacole;
– cunoștințe scenotehnice și tehnice
– cunoștințe de operare PC
-abilități de comunicare și lucru în echipă, adaptare la stres, imaginație, creativitate, adaptabilitate
– disponibilitate la program de lucru repartizat inegal (inclusiv sâmbata și duminica)

Calendarul de desfășurare a concursului:

– 30.09.2019 – data limită de depunere a dosarelor
– selecția dosarelor în maxim 2 zile de la expirarea termenului de depunere a dosarelor
– rezultate selecție dosare: în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru selecția dosarelor de concurs;
– proba practică: 11.10.2019, începând cu ora: 12.00

Mențiuni:

– Durata probei susținute de către candidat nu va depăși 10 minute
– Comisia își rezervă dreptul de a întrerupe candidatul și/sau de a solicita susținerea unui alt moment;
– În funcție de numărul de candidați, proba practică se poate derula pe o perioadă mai lungă de timp;
– proba interviu: data și ora susținerii probei interviu vor fi anunțate după proba practică (în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii primei probe).. Interviul va fi susţinut numai de candidaţii care au obţinut la proba practică minimum 50 de puncte.
– notarea probei practice şi a interviului se face în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe;
– contestațiile se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului primei probe și a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
– soluționarea contestațiilor: în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor;
– rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei, precum şi pe pagina de internet a acesteia, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru ultima probă.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele acte:

a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/ sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii. În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Pentru postul de scenograf: mapă de lucrări care să conțină:
– schiţe de atmosferă; – schiţe tehnice pe hârtie şi în format digital; – schiţe de costum pe hârtie şi în format digital; – randări 3D ale decorurilor;
– fotografii după machete ale decorurilor/ costumelor;

– proiecte video în format digital (CD sau Stick USB);

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până în data de 30.09.2019, ora 16, la compartimentul Resurse Umane al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Bd. Revoluţiei, nr. 103.

Informatii suplimentare la telefon 0257280016 sau 0257280018, e-mail: resurseumane@teatrulclasic.ro – persoană de contact Elena Gemes.

 

Bibliografia și Cererea de înscriere se regăsesc la adresa: https://teatrulclasic.ro/cariere/?fbclid=IwAR2Z5VTP3U9-Tl_jp27GfAutsNgKSO1uUlNqUl_LuXLGOyY1LZw2JcoVxok

OPEN CALL for art & tech!

OPEN CALL for art & tech!

We are launching a new project and we are seeking new media artists. If you are using technology to push art in innovative directions, we want to see your work.

If your creative work implies animation, developing interactive installations, experimenting with virtual reality, augmented reality, video mapping, artificial intelligence, prepare a briefly & accessible way to show it to us, either as a link or as a digital presentation via email.

The projects received will be curated and the best ones showcased in our four-day festival at the following categories:

1. Augmented Reality
2. Virtual Reality
3. Video – Mapping
4. Interactive installations
5. Animations
6. Artificial Intelligence
7. Music & Tech
8. Fashion & Tech
9. Game Art

Our goal is to find and gather studios and freelancers that innovate in the artistic, cultural, scientific and educational fields. We focus on the interconnection between art, technology and society.

The project will work as a catalyst to raise awareness about the new media art culture while revealing, curating and exposing an emerging community of artists who create immersive experiences across the country.
We want to create a new context for those who participate to team up on collaborative projects in the future, in order to respond the audience’s desire for experiencing the potential of mixing art & technology.

Say hello at team@onenightgallery.com and send your project until September 30th!

Lucky Trimmer Seeks Short Pieces

Application Deadline // November 15, 2019

Show Dates // April 8-11, 2020

Location // SOPHIENSAELE, Berlin

LUCKY TRIMMER is seeking original short pieces. You’ve got until November 15th, 2019 to send us your best shot with an up-to-10-minute piece for review by our jury to take part in the LUCKY TRIMMER Tanz Performance Serie #28 held at the prestigious SOPHIENSAELE theatre in Berlin.

LUCKY TRIMMER accepts applications from anyone and anywhere during our open call period. Show us your solos, your duets, bring your whole dance crew. The only requirements are that

  • you are the choreographer or owners of the rights to the piece,
  • the piece is not a work in progress,
  • you do not require extensive technical support,
  • and the piece is TEN minutes or less

The application form can be found here: https://www.luckytrimmer.com/application-form/

Call for Volunteers

Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent

CALL FOR VOLUNTEERS

Ai vrea să te implici în festivalul nostru? Îți dorești să petreci timp într-un mediu creativ, alături de artiștii prezenți în #BFringe9? Acum ai ocazia!

Bucharest Fringe- Maratonul Teatrului Independent caută voluntari pentru cea de-a noua ediție, care se va desfășura între 10 și 20 octombrie 2019 la Teatrul Apropo, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr.8 ! Dacă ești pasionat de teatru și vrei să ne ajuți să continuăm încurajarea libertății de exprimare artistice și arta în toate formele ei, atunci te așteptăm în echipa noastră!

Trimite-ne un mail la adresa comunicare@teatrulapropo.ro pănă la data de 1 octombrie cu CV-ul tău și câteva rânduri prin care să ne spui de ce vrei să te alături echipei noastre, iar noi îți vom oferi un răspuns în cel mai scurt timp posibil!

Te așteptăm alături de noi!

 

Casting Teatrul Masca

Teatrul Masca anunță debutul celei de-a patra etape a Programului Tineri la Masca (15 octombrie 2019 – 30 septembrie 2020).

Scopul principal al programului este „deschiderea” instituției către tinerii creatori și împrietenirea lor cu stilul teatrului nonverbal și al teatrului de stradă.

Căutăm patru tineri absolvenți ai facultăților de teatru (vârsta între 23-30 ani) care, alături de actorii Teatrului Masca:

vor beneficia de antrenamente specifice teatrului nonverbal și teatrului de stradă;
vor fi distribuiți în roluri consistente în spectacolele Teatrului Masca, în cadrul Stagiunii outdoor 2020 (mai-septembrie 2020);
vor avea șansa de a participa la turneele din țară și din străinătate;
vor fi remunerați pe perioada derulării proiectului cu o sumă fixă lunară, comparabilă cu salariul mediu al unui actor dintr-o instituție de spectacole din subordinea Primăriei.

Sunt disponibile 4 locuri (2 bărbați și 2 femei), selecția participantilor realizându-se în urma unui casting.

Acesta va avea loc în data de 7 octombrie, ora 11.00, la sediul Teatrului Masca.

Condiții minime de înscriere:

Studii superioare absolvite cu diploma de licență în specializarea actorie/arta actorului
Vârsta – 23-30 ani;

În vederea înscrierii la casting, candidații vor trimite până în data de 1 octombrie următoarele informații pe adresa office@masca.ro:

Diplomă / adeverință studii
Scrisoare de recomandare (din partea unui profesor etc.)
CV actualizat
Fotografii de prezentare

*Mențiune: în condițiile cooptări în trupă se va solicita adeverința medicală care să ateste posibilitatea de a face față la efort fizic susținut.

Admiterea de LUNI, 7 octombrie, ora 11.00 ( de la sediul teatrului) va cuprinde proba practică și interviu. Candidații se vor prezenta la casting în costum de mișcare/ haine lejere.

Mult succes!!!

Manager de proiect – TIFF

📢Ne mărim echipa din Bucureşti!
Căutăm manager de proiect – organizare de evenimente culturale/ festivaluri/ proiecţii de film şi alte activităţi din aceeași sferă. Dacă îţi plac filmele şi vrei ca ele să ajungă la cât mai multă lume, trimite-ne CV-ul tău pe info@tiff.ro până pe 25 septembrie.
📌P.S. Experienţa în organizarea de evenimente e un (mare) atu.

Voice over

B1 TV angajează voice over.

Dacă vrei să intri în echipa noastră, trimite-ne un CV și unul sau mai multe fișiere audio cu vocea ta pe adresa de email angajare@b1tv.ro

Casting Teatrul Avanguardia

Teatrul Avangardia organizează pentru spectacolul “Sherlock Holmes și Jack Spintecătorul” a cărui premieră va avea loc în luna martie 2020.
www.TeatrulAvangardia.ro/Casting-Sherlock-Holmes
1. Actriță (25-30 ani) – rol principal
2. Actriță (35-40 ani) – rol secundar
3. Actriță (25-30 ani) – rol secundar
4. Actor (30-45 ani) – rol secundar
5. Actor (50 ani) – rol secundar
6. Actor (35-40 ani) – rol secundar
Castingul va avea loc în data de 24 septembrie 2019. Actorii interesați sunt rugați să trimită un CV și 5-6 fotografii pe adresa casting@teatrulavangardia.ro. Acestea vor trece printr-o selecție preliminară.
În urma centralizării înscrierilor si a analizei acestora de către producători și regizorul spectacolului Ricard Reguant, vom anunța via e-mail participanții la casting, cel mai târziu sâmbătă 21 septembrie.

Videograf

Ești o persoană creativă??

(citește mai jos)

– Te pricepi și ai talent la filmare și editare video?

– Îți dorești să crești în acest domeniu odată cu noile tehnologii video?

– Îți place să înveți lucruri noi și ai flexibilitatea de a te adapta din mers?

– Îți place ideea de a lucra cu alți creativi într-un mediu fun și provocator?

– Ești punctual și îți place să lucrezi nu doar creativ, dar și organizat/ordonat?

Ai raspuns cu DA la întrebările de mai sus? Dacă da, te vrem în proiectul nostru!

FollowArt Production este o echipa dinamică de content creation și storytelling focalizată pe producție video. Este un proiect nou, format dintr-o echipă de tineri ambițioși, alături de care poți să crești personal și profesional. Noi venim cu trainingurile și toolurile necesare care te vor ajuta să-ți dezvolți creativitatea. Căutăm persoane care să lucreze full time alături de noi, în sediul nostru din București.

Trimite-ne un mail pe info@followart.ro, în care să detaliezi experiența, să ne lași link-uri cu câteva montaje realizate de tine și să explici de ce te-ar interesa să vii la noi.

Call for actors -El Comandante Junior

Vrei să faci parte din noul capitol al poveștii El Comandante? Noi îți dăm șansa! Hai să fim parteneri și să construim împreună cel mai nou concept de party cu actori, pentru actori și despre actori.

Persoanele intereate pot aplica online la adresa: https://www.facebook.com/job_opening/2909421759072642/?source=post

Figurație simplă – reclamă TV

Cautam tineri (20-30 ani), pentru figuratie simpla in reclama TV.

Remuneratie 100 RON

Filmarile au loc in Bucuresti in data de 10 septembrie 2019 – filmare de noapte.

Persoanele interesate sunt rugate sa aplice online la adresa: https://connectcasting.ro/anunturi-casting/309

Regizor/Producător caut actori

Regizor/Producător caut actori (all genders, all ages) in scopul organizării unei trupe solide de actori de film pentru crearea de lung metraje si seriale comercial artistice Românesti, intenționate ofertei de vânzare in perpetuitate către Netflix si alte rețele de streaming sau televiziuni.
George Anton
Regizor
 0764861751

Casting actrițe – Teatrul Principal

TEATRUL PRINCIPAL organizează casting pentru două actrițe, în 16 septembrie, ora 12:00, la sediul nostru din str. Lipscani, nr 53, București.
Noul proiect începe în 17 septembrie: „GAIȚELE” de Alexandru Kiritescu, regia: Gelu COLCEAG.
Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Carmen Tănase sunt doar câteva nume importante incluse deja în proiect.

Roluri:
– MARGARETA (vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani)
– ZAMFIRA (vârsta 25 – 35 de ani)

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV și cateva fotografii pe teatrulprincipal@gmail.com.
Acestea vor fi analizate de regizor, impresar și producatori, și în urma unei decizii unanime, veți primi un răspuns prin care veti fi invitate să participați la casting.

Mult succes!!!

CINEMAIUBIT STUDENT FILM FESTIVAL 2019

Open call: CINEMAIUBIT Student Film Festival

Ediția 23

3- 7 decembrie, 2019

Deadline: 01.10.2019

 

Regulament și formular de înscriere: http://festival-cinemaiubit.ro/?fbclid=IwAR04qHMX1RQ62B-RU04V3jRz4jICV1Hl8xIp9Hs0bFB5MJEtv_I6MAOmmcw

Editor foto MOBEXPERT ONLINE

Cautăm o persoană organizată și atentă la detalii, care să se alăture echipei Mobexpert Online.

Ce vei face?

  • Procesarea și prelucrarea imaginilor de produs pentru site-ul www.Mobexpert.ro;
  • Corectarea acestor imagini (uniformizare de culoare, contrast, lumini, umbre etc.).

Ce căutăm?

  • Rapiditate și meticulozitate în prelucrarea imaginilor în Adobe Photoshop;
  • Experiență relevantă de minim 2 ani într-o poziție similară;
  • Seriozitate, atenţie la detalii, rapiditate și eficiență;
  • Abilități bune de comunicare și de lucru în echipă.

Ce oferim?

  • Un mediu de lucru plăcut, în cadrul unei echipe tinere și creative;
  • Salariu fix + bonusuri de performanţă;
  • Contract de muncă.

Dacă te potrivești cu descrierea de mai sus, așteptăm CV-ul tău alături de un link cu portofoliul de lucrări (imagini editate).

Persoanele interesate pot aplica la adresa: https://mobexpert.ro/pages/editor-foto-mobexpert-online?fbclid=IwAR0GRPI082WqFuk1VruOWHUqzFtoMsYksKtJfyjQS8IEzytJOC2NJcH8UCs#morphl_popup_general

Open Call Aerowaves Twenty – Dance Across Europe

Each year the Aerowaves network selects 20 of the most promising emerging choreographers in Europe. Aerowaves promotes their work for a year, creating opportunities to perform with our Partners.

Everyone who applies to Aerowaves has the chance to have their work programmed by the partners of the network, whether or not they are selected as Aerowaves artists. Around 100 performance opportunities are guaranteed by the partners and supported by Aerowaves each year.

Should you be selected as one of the Aerowaves Twenty, your work will be promoted by Aerowaves via its website for one year by an artist profile, with images, video and press coverage all in one place.

As one of the Aerowaves Twenty, you will be able to announce your forthcoming performances in the Aerowaves calendar and we will share this through our networks and social media.

You may be selected to perform your work at our Spring Forward Festival which will take place in Rijeka (Croatia) from 24-26 April 2020.

If you are not selected in one year, it is worth applying again (with a different work) in subsequent years. This can help to build recognition and understanding for your work, especially if you are a very new choreographer.

Further details: https://aerowaves.org/artists/opportunities-for-artists?fbclid=IwAR2plEjy-1sWmX-ARazbw2mAP0mwq1I8oXR6hXubbOxbgOZXazyzhX-8aDg

Voluntari Animest

O parte esențială din magia Animest – singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație – sunt voluntarii noștri, despre care se spune că ar forma cea mai dinamică, simpatică, determinată și pusă pe fapte (și distracție) echipă, în fiecare an. Continuăm în același spirit și dăm start înscrierilor în echipa de voluntari rock’n’roll a ediției noastre cu numărul 14!

Completează formularul de înscriere (CLICK AICI) până pe 10 septembrie și hai să îți găsim locul la Animest. Vei lucra alături de o echipă pasionată într-unul dintre departamentele noastre, vei avea acces la filmele şi evenimentele din timpul festivalului, vei cunoaşte invitaţii festivalului, vei crea o legătură cu ceilalți voluntari și vei simți atmosfera unui festival de talie internațională, chiar din interiorul acestuia.

În plus, dacă la finalul acestei experiențe ți-am rămas în minte și vei dori să fii în continuare aproape de noi, ai șanse să revii în calitate de membru al echipei Animest . Apropó, o bună parte din echipa de astăzi a festivalului este formată din foști voluntari.

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest va avea loc în period 4 – 13 octombrie 2019, în București.

Notă:

Rezultatele se vor anunța pe 16 septembrie.

Dacă ai sub 18 ani și dorești să aplici ca voluntar Animest, vei avea nevoie de acordul în scris al părinților. Îți vom oferi mai multe detalii odată ce primim înscrierea ta.

Casting dansatori musical

CASTING DANSATORI pentru musicalul „Kiss me Kate”

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” caută dansatori colaboratori pentru musicalul „Kiss me Kate”. Castingul va avea loc joi 12.09.2019, ora 10.00 la sediul Teatrului (Bd. Octavian Goga, nr. 1), sala de balet.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să-l contactați pe domnul Alin Gheorghiu – coordonator departament balet,
telefon 0744 66 77 70.

Editor video

Caut un editor video, disponibil in prima faza pentru o lucrare de aprox. 2 saptamani, cu posibilitate de prelungire pe termen nelimitat (job full time). Mai multe discutii, le pot oferi in PM, dar e nevoie de un demo reel, pentru doritori. Multumesc.

Pitch, please! – ANIMEST

Pitch, please! Animest dă start înscrierilor la concursul de proiecte dedicat realizatorilor de film de animație

La cea de-a 14-a ediție, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest (4-13 octombrie, București) îi provoacă pe regizorii și producătorii de film de animație din România și Republica Moldova să își scoată în lume proiectele de scurtmetraj aflate în pre-producție. Pitch, please! este inițiativa prin care Animest continuă să stimuleze și să promoveze creativii din domeniu, oferindu-le șansa de a-și prezenta ideile în fața unui juriu profesionist.

Proiectul câștigător va fi recompensat cu o acreditare dublă pentru regizor și producător la CEE Animation Forum – evenimentul internațional la care participă anual cele mai importante nume din industrie. Acreditarea asigură echipei premiate transport, cazare și acces la toate workshop-urile și sesiunile de networking.

Până pe 16 septembrie, regizorii și producătorii (individual sau formând o echipă) sunt invitați să se înscrie la sesiunea de pitching, trimițând organizatorilor un email cu subiectul „Pitch, please!”, la pitch@animest.ro.  Vor fi considerate eligibile doar aplicațiile care vor include următoarele documente, atașate în limba engleză:

– sinopsisul proiectului

– propuneri de artwork și character design, opțional storyboard

– CV-ul aplicantului

– showreel/ portofoliul regizorului

Înainte de marea întâlnire cu juriul, programată în data de 12 octombrie, reprezentanții proiectelor selectate vor beneficia de patru zile de pregătire. Doi traineri din domeniu vor oferi mentorat și consultanță participanților, sprijinindu-i în vederea susținerii prezentării, din punct de vedere al scenariului și al dezvoltării creative și tehnice a proiectului.

Nu se percepe taxă de înscriere, iar toți participanții selectați vor avea acces gratuit la evenimentele incluse în programul celei de-a 14-a ediții Animest. O condiție importantă de participare este disponibilitatea regizorilor și a producătorilor în perioada 7 – 12 octombrie, la București.

Pitch, please! este un proiect ANIMEST organizat cu spirijinul UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), în parteneriat cu CEE Animation Forum.

Specialist Marketing & PR

Teatrul Arte dell’Anima angajează Specialist Marketing & PR
Vrei să lucrezi într-o echipă tânără, activă și spontană? Asociația Arte dell’Anima angajează Specialist Marketing & PR!

Trimite CV-ul tau pana la data de 9 septembrie, ora 12:00!
Atribuții:
– Promovează imaginea asociației;
– Întocmește planul de marketing și planul de publicitate al asociației;
– Coordonează activitatea de comunicare internă și externă a companiei (creează și menține parteneriate culturale, realizează comunicarea cu toți furnizorii de servicii și părinții copiilor înscriși la cursuri, etc.)
– Organizarea și urmărirea repertoriului și programului lunar, împreună cu directorul artistic: programarea spectacolelor, găsirea de spectacole noi, etc;
– Realizează și transmite materiale pentru presă și conținut pentru Social Media (postări Social Media, conținut newsletter, comunicate de presă, invitații, descriere spectacole, etc.);
– Reprezintă asociația în relația cu Mass-Media;
– Administrează documentația (copiază / redactează / tehnoredactează diferite materiale, ține evidența primirii documentelor prin înregistrare și îndosariere, primeşte şi transmite e-mail-uri și rezervări telefonice;
– Participă activ la problemele legate de proiectele noi indicate de președintele asociației în vederea derulării și a finalizării proiectelor; asigură buna funcționare a executării lucrărilor ce fac obiectul atribuțiilor și sarcinilor specifice;
– Organizarea de evenimente specifice (spectacole de final de modul al cursurilor de actorie etc.)
Cerințe:
– Absolvent de studii superioare de preferat în domeniile: Marketing Comunicare, Jurnalism, Artă Teatrală, etc;
– Excelentă cunoaștere a limbii române;
– Cunoștințe de limba engleză;
– Cunoștințe avansate operare PC (Microsoft Office, Internet – WordPress, Social Media: Facebook, Instagram, Youtube, etc.)
– Creativitate, abilități de scriere și implementare de proiecte culturale, atenție la detalii;
– Cunoștințele în programe precum Adobe Photoshop, Corel Draw, Adobe Illustrator (editarea fotografiilor, editarea sau realizarea conținutului grafic) constituie un avantaj;
– Cunoaștere dovedită a sectorului cultural și al trend-ului în domeniu;
– Abilități foarte bune de comunicare, de lucru în echipă, organizatorice și administrative;
– Prezență plăcută, persoană dinamică, responsabilă și ambițioasă
– Disponibilitate: program flexibil și deplasări
– Experiența în domeniu constituie un avantaj
Oferim:
– Salariu atractiv, carte de muncă, telefon de serviciu, mediu de lucru excelent, oportunitate de dezvoltare în carieră.
Trimite CV-ul tău, împreună cu datele de contact până cel târziu luni, 9 septembrie, ora 12:00, pe adresa de e-mail teatru@artedellanima.ro! Detalii la 0733.060.033.
Abia așteptăm să te cunoaștem!

Open Call pentru cea de-a doua ediție de #FreeStyle Puppetry Țăndărică

Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls, organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Animație Țăndărică, propune pentru data de 15 septembrie 2019, la Sala Mare a Teatrului Țăndărică, o zi întreagă dedicată conceptului de #FreeStyle Puppetry – animație liberă, momente scurte de improvizație cu marionete / păpuși / obiecte, pe teme la alegere. #FreeStyle Puppetry reprezintă o oportunitate pentru tinerii artiști să prezinte o idee, un concept sau un stil de animație, cu momente ce pot fi selecții din lucrări în desfășurare sau de sine stătătoare cu o durată de maxim 10 minute. Deschidem open call-ul pentru înscrieri până la data de 10 septembrie la adresa de mail miruna@teatrultandarica.ro.

Participanții selectați să participe la #FreeStyle Puppetry vor primi pe email cu desfășurătorul evenimentului și își vor pregăti numerele de animație pentru data de 15 septembrie 2019.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați:
Teatrul de Animație Țăndărică
E-mail: miruna@teatrultandarică.ro
Website: www.teatrultandarica.ro
Facebook: www.facebook.com/teatrultandarica
Telefon: 021.316.30.03

Actori – companie de teatru independenta

Companie de teatru independenta din Iasi cauta doi actori locali sau regionali pentru urmatorul proiect.

Detalii: sebbastiann@hotmail.com

Actori (19 posturi) – Teatrul Mic București

Teatrul Mic Bucureşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, astfel:

Secția Artistică:
• 6 posturi actriță (S) II – limite de vârstă 25-38 ani:
• 3 posturi actori (S) II – limite de vârstă 25-33 ani.

Secția Artistică:
• 1 post actriță (S) I – limite de vârstă 38-40 ani;
• 2 posturi actori (S) I – limite de vârstă 30-35 ani.

Secția Artistică:
• 2 posturi actriță (S) IA – limite de vârstă 33-51 ani;
• 5 posturi actori (S) IA – limite de vârstă 30-35 ani;

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 22 august 2019, proba scrisă;
  • 27 august 2019, proba interviu.

Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la Teatrul Mic, cu sediul în Bucureşti, Str. Constantin Mille nr. 16, sectorul 1 tel. 021/315.91.58, Birou Resurse Umane, Salarizare, Achiziţii publice.

Ești regizoare de film? Participă la concurs și ai șansa să realizezi propriul proiect artistic!

Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) împreună cu Aparte Film și cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național organizează concursul „Primul sau al doilea lung metraj pentru o regizoare de film – mentoring și bursă de dezvoltare”. Proiectul constă într-un concurs adresat absolventelor facultăților de film care au realizat cel puțin un film de scurtmetraj și se află la primul sau la al doilea film de lungmetraj, pentru care au scris un draft de scenariu sau un treatment. Perioada de depunere a dosarelor este 1 august – 15 septembrie. Proiectul câștigător va primi suma de 10.000 lei brut, din care 5.000 lei brut îi vor reveni regizoarei. Restul sumei va fi utilizată pentru dezvoltarea proiectului. Toate detaliile necesare participării la concurs pot fi găsite pe site-ul ARFC, dar și pe paginile de Facebook ale asociației și companiei Aparte, începând cu 1 august 2019.

Site-uri oficiale: https://arfc.ro https://apartefilm.net/
Pagini Facebook: https://www.facebook.com/Asociația-Română-a-Femeilor-în-Cinema

https://www.facebook.com/AparteFilm/

Casting 100 persoane – secventa Cazino anii 1930

Cautam 100 persoane cu varste intre 25-55 pentru figuratie intr-un film de epoca. Secventa va reface atmosfera din cazinourile anilor 1930.

Persoanele interesate sunt rugate sa aplice online sau sa trimita mail la adresa casting@connectcasting.ro cu subiectul Figuratie cazino 1930. (in continutul mailului va rugam sa ne transmiteti un numar de telefon si sa atasati minim 2 fotografii relevante.

Casting teatrul Godot

Ne întoarcem și, odată cu aceasta nouă etapă, ne propunem să conturăm o trupă a teatrului Godot, iar, pentru inceput, căutăm două actrițe și doi actori.

Condițiile de înscriere la audiție:
* actrițe/actori cu vârsta până în 30 de ani
* să fi absolvit o universitate de profil cu specializarea actorie sau studenți în an terminal
* data-limită de inscriere – 26.07.2019

Pentru înscriere la audiție, vă rugăm să ne trimiteți un CV și o poză recentă la adresa casting@godotcafeteatru.ro.

Prima etapă de audiții va avea loc în datele de 31 Iulie, 1 si 2 August 2019, în sala 204b din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București.

Programarea audițiilor și planificarea următoarelor etape ale audiției se vor anunța pe 26.07.2019.

Casting figurație simplă – film de epocă

Cautam 30 de persoane cu varsta cuprinsa intre 30-50 de ani pentru figuratie simpla intr-un film de epoca (clienti restaurant).

Data filmarii: 13 iulie 2019 / Remuneratie: 100 lei (maxim 12h, catering asigurat)

Persoanele interesate sunt rugate sa aplice online sau sa trimita mail la adresa casting@connectcasting.ro cu subiectul „Figuratie film epoca” (in continutul mailului va rugam sa ne transmiteti numarul de telefon si sa atasati 2 fotografii relevante)

!!! Atentie – actiune filmului se petrece in anii 1930, deci nu putem filma cu persoane care au tunsori moderne, tatuaje sau parul vopsit!!!

Maestru Ceremonii Untold

Brandul Splend’or ( magazin de ceasuri si bijuterii) are o activare in cadrul festivalului Untold, prin care casatoreste cuplurile dornice pentru  o zi.

Avem nevoie de 2 baieti spontani, amuzanti, care sa poate “oficia” intr-un mod funny ceremoniile de casatorie. Acestea dureaza maxim 5 minute fiecare. Program ceremonii: 17:00- 2:00 ( in 2 ture).

Speech-ul il veti primi de la noi, dar el va putea fi adaptat.

Pe langa intrarea la festival, acest job va fi renumerat in functie de intelegerea ulterioara pe care o vom avea.

Cei interesati sunt rugati sa scrie un email in care sa incarce si o fotografie  pe adresa de e-mail:madalina.diaconu@bbcollection.ro

Internship scenografie & costume

14 zile pe un platou de filmare / internship scenografie & costume

Între 18.08 – 3.09 au loc filmările pentru lungmetrajul de debut al Alinei Grigore, Ce Spun Urșii despre Albine, produs de Gabi Suciu, iar echipa mică de filmare își caută: doi asistenți de scenografie (care vor lucra cu scenografa Anastasia Ionescu), un asistent de costume și un Props. Drumul, cazarea și masa sunt asigurate!

Locația filmărilor: Vatra Dornei, Suceava

Dacă ți-ar plăcea să participi și să înveți lucruri noi, te rugăm să ne trimiți*:

– CV-ul tău
– reel (dacă ai)
– o scurtă scrisoare de intenție

la adresa office@romfilmdevelopment.org până la data de 22.07.2019.

Dacă nu te interesează pe tine, îți suntem recunoscători dacă împărtașești cu prietenii tăi.

*acest call este pentru studenții de anul II și III licență sau anii de master.

Call 2019 | MAP artists residencies – École de danse contemporaine de Montréal (Qc)

Call for applications : artist residency MAP, l’Ecole de Danse Contemporaine de Montréal (EDCM), Quebec

As part of their mobility program, the Pepinieres europeennes de Creation and the CALQ are launching a call for applications for an artist residency in Montreal, Quebec. For its 2019-2020 program, the Ecole de Danse Contemporaine de Montreal hosts a European artist for a two-month residency period.

Amount of the scholarship offered to the selected artist

The Quebec Council for Arts and Letters (CALQ) is offering a $ 4,000 CAD scholarship for a two-month residency (8 weeks) to the selected artist.

Deadline : 1st September 2019

Further details: http://pepinieres.eu/en/call-2019-map-artists-residencies-ecole-de-danse-contemporaine-de-montreal-qc/?fbclid=IwAR10zogwzlkQoI6BIod5HktiVIWnH89ttmgW3v2IaATMAcarvr2UkgtAcFM

Open call: Open Forum of Experimental Physical Theaters of Belarus „PlaStforma Minsk-2020”

Plasftorma invites collectives and individuals to take part in the 8th edition.

VIII Open Forum of Experimental Physical Theaters of Belarus „PlaStforma Minsk-2020” will take place in Minsk (Belarus) on March 16th-22th, 2020.

Participants

Physical and object theaters, theaters of pantomime, contemporary dance, Butoh dance, as well as critics, researchers and experts in the field of theatrical art are invited to participate.
The program will include Belarusian and foreign art projects, also discussions with experts, workshops with participants as well as educational program will take place during the festival.

Why participate in Plastforma

PlaStforma is a meeting point for professionals who are trying to unite people and change the world for the better through their creativity. All of us are united by work with the body and self-expression through the body, as well as the belief that bodily experience in art is of great value and with its help any person can develop his own awareness.

  • Feedback from international experts and representatives of other festivals.
  • Broad coverage of your projects in press, online media and social networks.
  • Possibility to attend all events of the festival.
  • Pleasant and creative atmosphere, useful and positive participation experience, communication with spectators, guests, performative community, critics and journalists.

Conditions:

  • Accommodation: with a discount in hostel-partners or for free at festival friends’ apartments.
  • Visa and registration support (an official invitation from the Belarusian side). Please note that for foreign citizens who arrive by air there is a 30-day visa-free regime. All foreign citizens staying in Belarus for more than five days require registration.
  • Technical equipment (within our capabilities – we discuss additionally with each participant).

Unfortunately, due to the fact that PlaStforma is currently an independent art project, we can’t offer a compensation and reimbursement of transportation and other expenses. But we are searching for financial support together with our participants in different funds, cultural organisations and embassies.

We would also like to draw your attention to the fact that PlaStforma aims to establish new connections with urban communities this season. Therefore we urge those wishing to organize a joint project, volunteers and everyone ready to put their creative energy, efforts and knowledge into this event to send your ideas and offers with the mark „joint project” or „volunteering” to plastforma.minsk@gmail.com

About PlaStforma

PlaStforma has been functioning for 7 years as a platform for interaction of various types of body performative arts: physical and object theater, pantomime and butoh dance, contemporary dance theater. During this period of time we have represented art projects from 14 countries, have mastered a lot of Minsk venues and have gathered a spectator audience of more than 2000 people.

We strive to ensure that PlaStforma functions all year round as a forum for various communities bearing some connection to performative arts. Therefore we organize various events throughout the year, introduce new event formats, expand the circle of friends, establish links with other festivals, cultural projects, urban communities. We are ready to provide informational and other possible support to fellow projects developing performative arts in Belarus.

15.07.2019 – open call ends.
31.07.2019 – results announcement.

To apply visit  https://forms.gle/zyiueFQ6MfymFFQs7

If you have any questions write to plastforma.minsk@gmail.com

Bucharest International Dance Film Festival

Bucharest International Dance Film Festival (4-8 septembrie) invită regizorii de filme, coregrafii, artiștii vizuali, animatorii și muzicienii să-și înscrie scurtmetrajele sau proiectele cinematografice în dezvoltare la a cincea ediție a festivalului.
Ca în fiecare an, BIDFF organizează și o secțiune competițională dedicată exclusiv filmelor românești.
De anul acesta, activitățile dedicate profesioniștilor se regăsesc sub umbrela E X P A N D. În cadrul E X P A N D va avea loc laboratorul de dezvoltare de proiecte cinematografice pentru care suntem în căutare de scenarii de lung și mediu metraj, care se află în prima fază de creație.
📌Înscrieri pentru Competiția de scurtmetraje
deadline: 21 iulie 👉https://form.jotform.com/91588220949266
📌Înscrieri pentru E X P A N D Zilele Industriei și Laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice
deadline: 30 iulie 👉https://form.jotform.com/91588031787266

Casting – Teatrul Masca

Teatrul Masca anunta un CASTING in data de 12 Iulie 2019 pentru 2 actori, cu varsta intre 25-32 de ani, pentru proiectul D’ALE CARNAVALULUI.

Spectacolul (regia Mihai Malaimare si Anca Florea) este unul de interior, va avea premiera in luna Octombrie 2019 si va avea 35 de reprezentatii in perioada Octombrie 2019 – Aprilie 2020.

Repetitiile incep la 1 Septembrie.

Proba practica si interviul vor avea loc in data de 12 Iulie, la ora 10.30. Pentru proba practica este necesar costum de miscare.

Inscrieri cu CV si diploma de absolvire facultate/master pe office@masca.ro.

In vederea colaborarii va fi obligatorie o adeverinta medicala ,,Apt pentru efort fizic”.

Informatii suplimentare la 0730.560.593.

K3 Residency for Choreographers

In 2007, K3 began its main residency programme, which each year provides three choreographers with a chance to work on site for eight months. This internationally unique programme is intended for artists currently at the beginning of their professional careers, who have produced some choreographic work of their own. The residency begins middle of August and runs until middle of April of the following year.

The goal of the residency is to develop and strengthen the connections between choreographic practice, research, artistic production, and qualification. Over the course of the residency the three choreographers will each develop a full-length piece that is presented towards the end of the residency, in the frame of TanzHochDrei on three evenings. Choreographers-in-residence receive a monthly grant, a production budget, mentoring, dramaturgical support, and opportunities to acquire additional skills and qualifications.

The residency programme is closely linked to the courses and professional training programs offered by K3. The residency includes mentoring and dramaturgical, technical, and production related support. It moreover links the projects proposed by the choreographers in residence closely to the various on going programs of K3.

The call for applications for the K3 Residency takes place annually in early summer for the residency starting in the following year. The application is only possible through the online form on the K3 homepage, which will be activated during the application period and which contains e.g. questions concerning artistic background, motivation, and details on the artistic project being proposed for the residency. The application period, start and deadline, are announced in the K3 newsletter.

CLICK HERE: ONLINE APPLICATION FORM RESIDENCY 2020/2021

Spectacole independente – Theatral TAS

Theatral TAS caută spectacole independente pentru stagiunea 2019-2020.
Spectacolele se vor juca in București și in provincie. Plata se face pe drepturi de autor.
Cei interesați sunt rugați să trimită un mail la: theatraltas@gmail.com
Menționați in mail numele spectacolului și distribuția.
Dacă spectacolele sunt încă in repetiție, vă rugam să menționați in mail.

Casting – Theater du Soleil Entertainment

Theater du Soleil Entertainment organizează casting pentru spectacolul „FROZEN – Regatul îngheţat” si inca 2 piese de teatru.
Castingul va avea loc în zilele de 10, 11 şi 12 Iulie 2019, între orele 13:00 – 15:00.
Se caută actori şi cântăreţi, deopotrivă, pentru rolurile principale şi interpreţi pentru rolurile secundare.
Toți cei interesați sunt rugați să trimită un CV, împreună cu două fotografii și datele de contact la adresa theater_du_soleil@gmx.com până duminică, 07 iulie 2019, ora 20:00.
Participanții care vor trece de o primă selecție, vor fi anunțați telefonic, în timp util și vor fi programați pe ore, în zilele anunţate pentru casting. Pentru cei care nu pot fi prezenţi la casting în zilele de 10,11 si 12 Iulie, există posibilitatea de a fi reprogramaţi.

Production Assistant

I’m seeking a Romanian based production assistant to help me bring together my shoot in Romania for my documentary on the 17th July to 26th July 2019. I am a British first time independent filmmaker and my story is about my family friend Maggie, who spent time in Romania in 1991-1992. The film is about her now in her 70s, reflecting on the work she did in Romania and now we are reuniting her with her former colleagues. I need someone who has experience of dealing with production paperwork for shooting. This would be release forms for talent and locations in Romanian, making sure we have permission to film in public places for the cities of Bucharest, Brasov and Bacau and suggesting locations.

As this is a self-funded personal project, I can offer a small fee for this work, which we can discuss.

Thanks

Caroline

Please respond soon to this email address if you are interested or have further questions:

domnamaggie18@yahoo.com

Concurs de proiecte: 9G la TNB – ediția a VI-a

Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, lansează a IV ediție a programului 9G la TNB (Noua Generație) care se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenți ai facultăților de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajați în instituții de spectacol. Programul a fost lansat în ianuarie 2014, până în prezent fiind selectate 22 proiecte, 17 dintre ele fiind incluse în Stagiunea 9G la TNB.

9G la TNB se desfășoară la Sala Mică, spațiu destinat exclusiv tinerilor artiști.

9G la TNB. Mod de desfășurare:
– Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” asigură spațiul pentru pregătirea spectacolului, la Sala Mică sau într-una dintre sălile de repetiții ale teatrului, pentru o perioadă de patru săptămâni (dintre care o săptămână pe scena de la Sala Mică). În funcție de programul de repetiții al teatrului și de disponibilitatea spațiilor (săli de repetiție, foaiere etc.) sau de dificultatea proiectului propus, timpul acordat pregătirii spectacolului se poate prelungi.
– TNB pune la dispoziție facilitățile tehnice de la Sala Mică, magazia de costume, depozitul de decoruri, recuzita, atelierele teatrului, fără a face nicio investiție în plus legată de producția spectacolului, dar și suportul logistic și consiliere din partea teatrului.
– Spectacolele care rezultă în urma proiectelor selecționate vor dispune de 3 reprezentații gratuite, cu intrare liberă, fără plata drepturilor de autor sau a celor conexe.
– În urma reprezentațiilor cu public, și cu acordul Consiliului artistic al TNB, spectacolul poate fi preluat pentru o stagiune (cu posibilitatea de prelungire a contractului) în repertoriul Sălii Mici, în Stagiunea 9G la TNB, putând beneficia de investiții minime în producție, de plata drepturilor de autor, conform rețetei reprezentației și a încasărilor, și de promovare.

Condiții de participare la preselecția de proiecte:
– Echipa care propune proiectul trebuie să fie formată din artişti independenţi, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta maximă de 35 de ani.
– Nu există niciun tip de cerință sau de restricție în legătură cu textele înscrise (dramaturgie clasică și contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului.
Proiectele se vor trimite pe email la adresa: ccct9gtnb@gmail.com. Vor cuprinde (conform formularului alăturat): conceptul regizoral al spectacolului (maxim 2 pag.); distribuția, CV-ul membrilor echipei. (Pot fi adăugate linkuri cu înregistrări ale spectacolelor la care au mai lucrat membrii echipei sau pot fi trimise prin transfer spectacole înregistrate). De asemenea, se vor menționa detaliat necesitățile tehnice ale proiectului.
Piesa, dramatizarea, scenariul (orice text care stă la baza proiectului) trebuie alăturat într-un document separat.

Înscrierea proiectelor se face începând cu 12 iunie, până la data de 31 iulie 2019, urmând ca pe 20 septembrie să fie anunțate titlurile și echipele care au rămas pe lista finală. În urma unei discuții cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetițiile, în prima etapă a programului 9G (conform regulamentului).

Fișa de înscriere se regăsește la adresa: https://www.tnb.ro/ro/concurs-de-proiecte-9g-la-tnb-editia-a-vi-a

Casting dansatori

Cautam pentru un spot tv, dansatori fete si baieti . Filmarile au loc in perioada 15 – 16 august 2019 in Bucuresti . Onorariul variaza in functie de rol : intre 350 ron si 900 ro. Persoanele interesate sunt rugate să se înscrie online la adresa: https://www.agentiadecasting.ro/casting-uri/casting-dansatori/464?fbclid=IwAR13OEboRFRk6pprEGTSiyWLqCvxuLSFJfnMQ5xMzypXobMTUaNjnJ7a2eo

Casting Teatrul Apropo

Teatrul Apropo pregătește un spectacol de pionierat pentru scena teatrului românesc. Dacă vrei să afli primul despre ce este vorba, înscrie-te la casting! Spectacolul este, totodată, o oportunitate de afirmare în fața audienței europene.

Căutăm, așadar, patru actrițe și un actor, foarte tineri (18 – 30 de ani sau cu aparență de liceeni), cu studii de specialitate (studenți, absolvenți) pentru spectacolul de teatru „Cercurile încrederii” dezvoltat la Teatrul Apropo în regia lui Radu Popescu, în cadrul proiectului european Arts Live EU.

Cerințe: studii de specialitate, disponibilitate cât mai mare de timp în perioada iunie – octombrie 2019. Experiența de film constituie un plus.

Participarea la proiect este remunerată.

Castingul va avea loc la Teatrul Apropo în zilele de JOI 13 și VINERI 14 IUNIE, între orele 11.00 – 18.00.

Repetițiile și reprezentațiile vor avea loc la sediul Teatrului Apropo din Pipera după un program ce va fi stabilit ulterior.

Înscrieri cu CV și scrisoare de intenție la adresa: radu.popescu@teatrulapropo.ro

Vă rugăm: LIKE & SHARE!

Maratonul Teatrului Independent – „Bucharest Fringe” – Ed. a IX-a

Organizațiile independente de teatru, dans și performance din toată țara sunt invitate să se înscrie la „Bucharest Fringe” – unul din cele mai longevive festivaluri de teatru independent din România.
Ajuns la Ediția cu numărul IX, festivalul se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019 în mai multe spații din București, prezentând publicului o selecție dintre cele mai bune producții ale teatrului independent din România din ultimul an.
Perioada de înscrieri în cadrul Festivalului Bucharest Fringe este 6 iunie – 21 iulie 2019. Juriul de specialitate va selecta spectacolele pentru cele patru secțiuni ale Festivalului: Story, Unconventional, Serile Teatrului Studenţesc şi One Drama.
Condiții de înscriere:
Se pot înscrie în Festival spectacole independente de teatru și dans, performance-uri sau spectacole experimentale care au avut premiera în perioada 22 iulie 2018 – 21 iulie 2019. Pentru Bucharest Fringe spectacole independente sunt producțiile care nu sunt realizate direct de către teatre finanțate de la bugetele de stat. În schimb, sunt acceptate colaborări între instituțiile independente și cele de stat.
Bucharest Fringe încurajează inovaţia, originalitatea, curajul artistic şi debutul artistic – valori care se regăsesc în criteriile principale de selecţie ale Festivalului.
Organizațiile și trupele de teatru independent din România pot lua parte la acest Festival completând fișa de înscriere ce poate fi descărcată de aici:
Pentru înscriere este obligatorie trimiterea unei înregistrări video complete a spectacolului. După completare, fişa va fi trimisă pe adresa comunicare@teatrulapropo.ro, până cel târziu pe data de 21 iulie 2019, ora 24:00.
Spectacolele selecţionate vor intra în competiţia Bucharest Fringe care se va desfăşura în Bucureşti în perioada 11 – 20 octombrie 2019. În cadrul Festivalului vor fi acordate mai multe premii de către un Juriu format din reputaţi specialişti în domeniul artelor spectacolului.
La ediţia a opta, în toamna anului 2018, Festivalul s-a bucurat de o largă apreciere, evenimentele sale fiind vizionate de peste 1.500 spectatori, majoritatea lor fiind formată din public tânăr. Au fost prezentate peste 25 de spectacole, în 10 spaţii independente.
Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.bfringe.ro.

ShortsUP Audience Award 2019

Ediția a 6-a, 26-28 iulie pe Domeniul Mogoșoaia, aduce mai multă libertate, mai multă natură, mai mult spațiu pentru explorare cinematografică. Marele Picnic găzduiește competiția ShortsUP Audience Award, o provocare pentru creatorii de scurtmetraje, dar și pentru privitorii de povești scurte. Spectatorii vor avea misiunea de a vota filmul preferat, iar cea mai votată producție va fi recompensată cu un premiu de 1500 Euro – Premiul Publicului ShortsUP. Anunțul filmului câștigător va fi făcut pe 30 iulie, după centralizarea voturilor.
Dacă ai un scurtmetraj de ficțiune, documentar, animație, experimental sau videoclip cu o durată maximă de 30 de minute, produs după data de 15 ianuarie 2016 și care are în palmares un premiu oferit de un juriu format din profesioniști din industria cinematografică, înscrie-l în preselecția ShortsUP Audience Award. 
Completează formularul de înscriere până pe 15 iunie 2019, ora 23.59 pm. Înainte să completezi formularul de înscriere, te rugăm să citești regulamentul competiției.
Competiția ShortsUP Audience Award are ca scop susținerea producției de film scurt românesc și internațional, educația cinematografică și încurajarea spiritului critic.

Voluntariat

Un extraordinar proiect pentru copii are nevoie de voluntari!

 

Copiii in situatii dificle au nevoie sa isi inteleaga emotiile.

Ne dorim o echipa ca o familie pentru a ii ajuta.

Avem nevoie de oameni care se pot sprijini impreuna pentru a face minuni (chiar daca nu imediat) in domeniile: fundraising, grafica, actorie si voci, lucrul cu copii, procesare audio si video, programare, management, evenimente, organizare si coordonare voluntari, psihologie, neuro-stiinta si cercetare, creativitate si brainstorming.

Putem crea jucaus impreuna unul din cele mai frumoase proiecte pentru a ajuta copii in spitale, plasament, medii sarace, scoli si scoli speciale.

Invatand impreuna sa gestionam emotiile, durerea, stresul, gandurile si fericirea

Practicand jucaus mindfulness (antrenarea lui „Focus-Pocus” si raza vioaie a atentiei) si multe alte minunate jocuri

Avem nevoie si de voi, dragi voluntari

Inscrieri aici: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSfrKqzblh51H7vC1…/viewform…