ANUNȚ concurs pentru ocuparea a 4 (patru) posturi contractuale vacante de ACTOR (S)II, din cadrul Compartimentului Artistic

Teatrul de Stat Constanța organizează concurs pentru ocuparea a 4 (patru) posturi contractuale vacante de ACTOR (S)II, din cadrul Compartimentului Artistic, perioadă determinată, conform art. 13 alin (1) din OG 21/2007.

Condiții generale pentru candidați:
a) au cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparțînând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunosc limba română, scris și vorbit;
c) au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) au capacitate deplină de exercițiu;
e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinesc condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Cerințe specifice:
– studii superioare de specialitate absolvite cu diplomă de licență în domeniul artistic: Facultatea de Teatru, Artă teatrală, artele spectacolului (actorie);
– vârsta maximă 30 ani;
– aptitudini: dictie, capacitate de improvizatie, expresivitatea creativitate, aptitudini muzicale si de dans, constitutie atletica, capacitate de lucru in echipa, cultura teatrala
– disponibilitate la program de lucru prelungit/flexibil, repartizat inegal (inclusiv sambata si duminica, conform specificului institutiei)

Dosar de concurs:
– cerere de înscriere la concurs adresată directorului instituției;
– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii;
– copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care certifică efectuarea unor specializări/calificări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice postului;
– copia carnetului de muncă, conformă cu originalul sau adeverințe care să ateste vechimea în specialitatea studiilor (daca este nevoie)
– cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6
luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către
unitățile sanitare abilitate
– curriculum vitae;

Actul de identitate și documentele care atestă nivelul studiilor și specializarea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Depunerea dosarelor se vă face până pe data de 03.12.2019 ora 15,00 la Serviciul Resurse umane din Constanța str. Lahovari, nr. 2A. Relaţii suplimentare la telefon 0241/488.612, d-na Daniela Adetu, sef Serviciu Resurse umane (secretarul comisiei de concurs)

Probele se vor desfăşura în Constanța, str. Lahovari, nr. 2A conform calendarului de concurs.

Tematica proba practică:
Repertoriu specific artei actorului- poezii (genuri diverse), monolog (comic/dramatic), verificare aptitudini muzicale, verificare aptitudini mișcare scenică/ dans.

CALENDAR CONCURS ACTORI