Call for papers: Revista Concept vol. 21 nr. 1/2021
Departamentul de Cercetare-Dezvoltare al UNATC anunță deschiderea apelului pentru contribuții la Revista Concept vol. 21 nr. 1/2021 cu tema ARTĂ, CULTURĂ & CENZURĂ.
CALENDAR DE PUBLICARE
1 martie 2021 call for papers
1 mai 2021 deadline articole
3-16 mai 2021 peer review
1 iunie 2021 publicare
În contextul multiplelor transformări sociale, politice și culturale, care definesc schimbări majore la nivelul lumii în care trăim, asistăm la discuții aprinse, centrate pe noțiuni, concepte și practici din ce în ce mai intens dezbătute: libertate de expresie, cenzură, presiuni ideologice extremiste, artă contestatară, modalități de subminare artistică a unor politici autoritare etc.
Diferitele forme de reprezentare din arta contemporană intră adesea într-un raport de coliziune cu practici ale cenzurii și generează astfel cadre noi de intervenție în realitate și, inevitabil, de dezbatere asupra contextelor de creație și de producție.
Este arta teritoriul absolutei libertăți de expresie?
Cum se scriu și se rescriu cadrele acestei libertăți în arta contemporană?
Direcții de abordare:
• noi forme ale cenzurii în artele contemporane
• reprezentări artistice și culturale axate pe chestionarea cenzurii
• autocenzura – explorări subversive
• teritorii ideologice ale cenzurii – intervenții în educația actuală
• mecanisme ale cenzurii culturale și/ sau sociale în lumea de azi
• limitele libertății de expresie – etica non-oprimării
Mai multe informații despre apelul pentru contribuții se regăsesc aici, iar recomandările pentru autori aici.
Revista Concept este o revistă academică bianuală, open access, publicată de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, din anul 2010. Concept folosește sistemul double-blind peer-review și este clasificată CNCS în categoria C, și indexată CEEOL, SCIPIO și EBSCO.