Classix in Art 2023 – burse de creație artistică
Asociația Industrii Creative, organizator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2023, Kaufland România, lansează programul de burse de creație artistică Classix in Art în domeniile: Arte vizuale, Muzică, Artele spectacolului, Artă digitală și new media, Intervenție culturală. Apelul se află deja la a treia ediție, iar până în acest moment 8 proiecte au beneficiat de finanțare pe parcursul 2021 – 2022.
Într-o eră a schimbării constante, urcușurile și coborâșurile vieții ne oferă o altă înfățișare de fiecare dată. Societatea evoluează, artiștii se reinventează, oamenii se adaptează. Ne schimbăm – uneori în bine, alteori nu. Arta ne însoțește în tot acest periplu al metamorfozei interioare cât și din jurul nostru. Evoluția capătă noi semnificații în funcție de experiențele vieților noastre. Classix in Art 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea noastră de apreciere și curajul emoțional pe care nu l-am fi bănuit până acum.
Calendarul apelului de proiecte artistice:
- Lansare apel: 03 mai 2023
- Deadline înscrieri: 21 mai 2023
- Anunț bursieri: 31 mai 2023
- Finalizare proiecte: septembrie 2023
- Prezentare proiecte: noiembrie 2023
Regulament și formular de înscriere aici