FotoMarket

Centrul de Resurse în Fotografie organizeaza FotoMarket in data de 4-5 aprilie, ediția a 10a.

Suntem consecvenți cu formatul care pare că livrează experiențe tot mai bune pentru toată lumea – participanți și vizitatori.

Așadar invităm artiștii și artiste, individual sau colectiv, să își vândă fotografiile în orice format ar fi ele. Important e ca fotografia să fie intenția principală.

Vrem să vedem cu ce vei veni: ce imagini, în ce formate, pe ce suport, și cu ce prețuri. Te poți înscrie până pe 16 martie prin e-mail la hello@cdrf.ro.

Imaginile trebuie să fie atașate sau cu link de download. Nu ne ajută link-uri de Insta, portofolii sau site-uri de prezentare. Dacă nu ne cunoaștem deja, te rugăm să trimiți și o prezentare a ta.

Foarte important: nu luăm comision din vânzări sau taxă de participare. Nici taxă de intrare pentru vizitatori.