Masterclass online de regie cu Adrian Sitaru
Adrian Sitaru, unul dintre cei mai apreciați regizori din Noul Cinema Românesc, va vorbi despre cum pornește în realizarea unui proiect și cum concepe mizanscena filmelor sale, cu accent pe tipul său special de umor. De asemenea, va discuta despre relația cu directorul de imagine, despre lucrul cu actorii și despre găsirea celui mai bun montaj. El va evoca totodată începuturile sale și parcursul său profesional, în relație cu Noul Val.
Adrian Sitaru este autorul scurtmetrajelor „Valuri” (2007), „Colivia” (2010), „Lord” (2011), „Chefu`” (2012), „Excursie” (2014) și „Artă” (2014) și al lungmetrajelor „Pescuit sportiv” (2008), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011), „Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) și „Fixeur” (2016). Filmele sale au fost selectate și premiate la unele dintre cele mai importante festivaluri, cum ar fi cele de la Berlin, Locarno, Veneția, Sarajevo, Salonic sau Toronto.
Anul acesta, suntem nevoiți să ne adaptăm la noua situaţie sanitară şi la regulile de protecţie prevăzute de autorităţi. Însă acest lucru nu ne împiedică să continuăm una din secţiunile de tradiţie şi de succes ale festivalului, şi anume masterclass-urile susţinute de cineaşti invitaţi. De data asta, ele se mută online, pe pagina de Facebook a festivalului.
Am programat trei masterclass-uri, pe teme diferite: regie, scenaristică și actorie, cu trei dintre cei mai importanți cineaști ai Noului Val din cinematografia română.
Mai multe, aici: http://www.ceaucinema.ro/ro/masterclass-uri-online/