Open call: cercetător/cercetătoare interesat/ă de intersecția artei și tehnologiei
Developing Art lansează un nou call: cercetător/cercetătoare interesat/ă de intersecția artei și tehnologiei!
De data asta, ne adresăm masteranzilor, doctoranzilor, asistenților de cercetare & cercetătorilor pe care îi preocupă zonele de intersecție dintre cercetarea artistică și cea tehnologică – noi vă oferim cadrul tocmai bun de observație practică: proiectul Performing the digital. in progress.
Contextul în care vei interveni
15 studenți la facultățile de arte și 4 mentori cu interese și experiență în coregrafie, muzică/sunet, arte vizuale și noile media vor intra, în săptămâna 13-17 aprilie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, într-un proces de cercetare colaborativă.
Scopul lor e de a chestiona artistic interacțiunea dintre tehnologie, corp și comunicare și o vor face lucrând împreună, în echipe interdisciplinare. După zilele de laborator, vor avea timp o lună să creeze o serie de lucrări artistice pe care Goethe-Institut Bucuresti le va găzdui, în perioada 21-27 mai, într-o expoziție multimedia.
Ce vei face tu?
Ca cercetător, vei însoți laboratorul artistic și perioada de lucru propriu-zis a tinerilor artiști și vei observa procesele interdisciplinare care s-a conturat. Le vei ilustra, apoi, într-o prezentare publică și un material scris. Textul scris va constitui baza unui viitor material științific publicabil într-o revistă de specialitate sau va completa un articol/o cercetare aflat/ă deja în stadiul de dezvoltare. Bineînțeles, cercetarea ta din cadrul proiectului va fi remunerată.
Cum aplici?
Trimiți până pe 30 martie (inclusiv), pe adresa asociatia.developing.art@gmail.com, un CV și o scrisoare de maximum o pagină în care să detaliezi cum se intersectează tema ta de cercetare cu contextul proiectului. Până pe 4 aprilie o să-ți transmitem rezultatul selecției.
Ținem pumnii și v-așteptăm!
