Open call: Conferința Internațională The Participation Effect. Perspectives on Theatre and Film in Education
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București are plăcerea de a vă invita să participați cu o prezentare la Conferința Internațională The Participation Effect. Perspectives on Theatre and Film in Education, care va avea loc joi, 21 noiembrie 2024, în sistem hibrid. Axată pe utilizarea teatrului și filmului ca forme de educație incluzivă ca temă centrală, conferința vizează următoarele subiecte:
1. Teatrul și filmul pentru dezvoltarea comunitară;
2. Teatrul și filmul în contextul educației experiențiale;
3. Arta vizuală și spectaculară – probleme ecologice și responsabilitate socială.
Prezentările se vor încadra în 15 min, cu 5 min Q&A, și pot fi doar teoretice sau să conțină și o parte demonstrativă (un scurt exercițiu sau aplicație practică). De asemenea, prezentările pot fi transformate în articole care vor fi publicate în revistele universității, în urma unui proces de evaluare de tip peer-review.
În acest sens, vă rugăm să ne trimiteți titlul intervenției dumneavoastră până pe data de 13 noiembrie pe adresa secretariat.cppd@unatc.ro, iar pentru broșura evenimentului, să completați în formularul de la acest link https://forms.gle/juQL57d3FBg985HW8, rezumatul prezentării (max. 150 cuvinte) și o scurtă biografie (max. 50 cuvinte) până pe 17 noiembrie 2024.
Evenimentul face parte din proiectul „Teatrul și filmul ca forme de educație incluzivă” (CNFIS-FDI-2024-F-0383), finanțat de Ministerul Educației prin FDI 2024.