Open call: Festivalul in : v z b l

Suntem în căutarea a două spectacole din România, potrivite pentru a fi incluse în festivalul in : v z b l ediția a V-a, care va avea loc în această toamnă la Timișoara.

in : v z b l este un festival ce își propune să facă vizibil prin artă ceea ce este uneori „invizibil” în societate și promovează valori precum dialogul, înțelegerea, respectul și solidaritatea. În plus, ediția din acest an a festivalului in : v z b l este dedicată conectării cu viața din comunitățile rurale, pentru a aduce la vedere surse de inspirație, probleme, mituri, realități, stereotipuri și oameni ce se regăsesc aici. 

Spectacolele deja selectate în cadrul acestei ediții a festivalului provin din Ungaria, Serbia, Bulgaria, Polonia și România și vorbesc despre accesibilizare, incluziune, empatie și diversitate și promovează forme noi de exprimare culturală şi creativă.

În cadrul acestui OPEN CALL încurajăm să se înscrie companiile artistice independente care împărtășesc valorile pe care le avem la Teatrul Basca și la festivalul in : v z b l, cu  spectacole de teatru, circ, dans sau orice alt tip de performance fie verbal, fie nonverbal, spectacole dezvoltate în comunități vulnerabile, precum și spectacole dedicate copiilor.

Aplicațiile se trimit până la data de 9 septembrie 2025 pe adresa asociatiasolidart@gmail.com, în document format PDF conținând:

  1. Prezentarea companiei;
  2. Descrierea spectacolului și a artiștilor;
  3. Link către înregistrarea spectacolului;
  4. Specificațiile tehnice și personalul tehnic necesar să facă deplasarea;
  5. Fotografii de cea mai bună calitate din spectacol și recenzii/articole de presă despre spectacol;
  6. Un paragraf prin care se argumentează motivația de a participa la festival și relevanța spectacolului pentru acest festival;
  7. Data preferată pentru susținerea spectacolului.

Următoarele date sunt disponibile pentru a susține reprezentația în cadrul festivalului in : v z b l: 

27 septembrie, 28 septembrie, 10 octombrie, 12 octombrie, 25 octombrie, 31 octombrie, 1 noiembrie, 2 noiembrie, 9 noiembrie, 14 noiembrie.

Spectacolele selectate vor fi anunțate în data de 15 septembrie 2025.

Oferim onorariu, transport, cazare și masă.