Concurs de scenarii – Kira Hagi

SCRIE UN SCENARIU DE LUNG METRAJ PENTRU CATEGORIILE COMEDIE (ORICE GEN – COMEDIE FANTASTICĂ, COMEDIE ROMANTICĂ, SATIRĂ, COMEDIE NEAGRĂ ETC.) SAU ISTORIC – INSPIRAT DUPĂ FAPTE REALE

Susținut de OH, DA! – Ediția I Oh, DA! La granița dintre ani, Kira Hagi lansează cea mai tare provocare adresată celor pasionați de cinematografie! Concursul de scenarii este o inițiativă de a descoperi talente, de a promova și încuraja scriitori și scenariști care au idei proaspete, originale și ceva nou de spus în industria filmului. 
Înainte de a completa formularul, citește REGULAMENTUL!

Înscrierea scenariilor se va putea realiza în perioada 25 decembrie 2021 – 27 martie 2022, ora 23.59. 

Vor fi între 5 și 10 finaliști care vor fi anunțați personal la data de 27.04.22 și vor fi invitați să își susțină scenariul în fața juriului (într-o întâlnire online).

NU vor fi acceptate în concurs povestiri scurte, scene umoristice (sketch-uri), povestiri care conțin numai elemente de dialog, fără a avea elemente descriptive ale acțiunii respective, scrisori etc.

Voluntariat – Graphic Design

Right Fit și Medici pentru România sunt în căutarea unui erou în Graphic Design. Photoshop, Illustrator, Canva, poate chiar și Paint… îți spun ceva? Ei bine, astăzi suntem în căutarea unui nou supererou în ale Graphic Design-ului. Printre superputerile tale se regăsesc editarea foto și video, dar și pasiunea pentru social media? Îți dorești să înveți cât mai multe din acest domeniu și să investești și într-o cauză nobilă între timp? Ai 4 ore la dispoziție pe săptămână pe care să le dedici superputerii tale? Hai să fim supereroi împreună! Aplică acum sau scrie-ne la alexandra@rightfit.ro și hai să vorbim.

Post-Production Coordinator

Film Factor angajeaza Post-Production Coordinator! Daca ai minim 2 ani experienta in managementul proiectelor, esti organizat si ai o atitudine proactiva, arunca un ochi pe site-ul nostru si aplica aici. Avem nevoie de un nou coleg/colega.

Internship – transmisii sportive

Federația Române de Polo pe Apă oferă internship neplătit unor studenți fără experiență, dornici să practice ceea ce au învățat până acum, dar și să experimenteze lucruri noi.

Activitatea constă în transmiterea meciurilor din campionate într-un regim apropiat celor de televiziune.

Detalii și înscriere la numărul de telefon 0766338970 sau la adresa de email: marketing@frpolo.ro.

Head of Communications – TIFF

Vino în echipa celui mai mare festival de film din România! Ne dorim un coleg/ o colegă ce ne poate oferi cele mai bune soluții în:

Strategie: oferă viziune brandului TIFF și îl ajută să-și atingă obiectivele prin strategia de comunicare pe care o creează și implementează, pe toate coordonatele (conținut propriu, parteneriate, etc) și canalele proprii existente (online, offline). Coordonează implementarea campaniilor de comunicare în toate zonele de derulare, în baza calendarului de comunicare stabilit.

Echipă: coordonează și oferă direcții strategice pentru echipa extinsă de comunicare, specialiști în PR, social media, video & foto. Menține legătura cu board-ul festivalului și cu celelalte departamente (Film, Guest, Industry, International Relations, Sponsors, EducaTIFF etc.), pentru a identifica nevoile de comunicare și a implementa strategia agreată. Asigură relația cu partenerii și furnizorii implicați în derularea campaniilor. 

Networking: Păstrează constant relația cu partenerii interni și internaționali ai festivalului (presă, influencers, invitați, oameni din industrie).

Candidatul ideal are:

✓ Experiență de minim 5 ani în comunicare, cu un portofoliu relevant de proiecte ce îi pot proba creativitatea, expertiza și gândirea strategică

✓ Capacitatea de a coordona echipe extinse și foarte diverse

✓ Abilitatea de a se adapta rapid, cu încredere și decizii ferme, într-un mediu foarte dinamic

✓ Pasiune pentru film, înțelegere a dinamicii pieței culturale și a festivalurilor

Locație: București sau Cluj-Napoca

Trimite-ne CV-ul tău pe hr@tiff.ro până pe 14 ianuarie 2022. Persoanele selectate vor fi invitate, ulterior, pentru un interviu.

Graphic designer

Dacă ești pasionat de lumea digitală și îți place să lucrezi la proiecte cool, îți propunem o colaborare project-based pentru servicii de creație digitală în domeniul imobiliar – ansambluri rezidențiale, cu scopul de a genera leaduri.

Te potrivești dacă:

  • Ai experiență în utilizarea instrumentelor din suita Adobe: Photoshop, Illustrator
  • Animație în After Effects, Premiere Pro – sau similar
  • Editare video – constituie un plus
  • Ai aptitudini artistice solide, noțiuni de culoare, compoziție și design
  • Ești orientat către managementul timpului
  • Ai un nivel de engleză mediu.

Așteptăm portofoliul tău cu cele mai reprezentative proiecte la adresa de email: marian.zaharia@primekapital.com

Abia așteptăm să ne auzim!

Regizor Opera Națională Cluj-Napoca

Suntem în căutarea unui regizor tânăr.

Opera Națională Română Cluj-Napoca lansează în cadrul stagiunii lirice 20221/2022 un concurs dedicat tinerilor regizori absolvenți sau studenți masteranzi în an terminal (regie operă sau regie teatru) cu vârsta cuprinsă între 22 și 30 ani, pentru a pune în scenă pe parcursul anului 2022 spectacolul dedical copiilor HANSUL ȘI GRETEL de ENGELBERT HUMPERDINK – poveste muzicală după Frații Grimm, interpretată în limba română.

Pentru înscrierea în concurs este necesară trimiterea următoarelor documente la adresa pr@operacluj.ro:

  • CV actualizat
  • scrisoare de intenție
  • copii ale actelor de studii
  • caietul de regie
  • orice alte documente considerate relevante

Proiectul va fi jurizat de o echipă de regizori și manageri culturali profesioniști în două etape:

  1. Caietul de regie (anonimizat)
  2. În baza selecției finale a caietelor de regie, vor avea loc interviuri cu regizorii selectați.

Cheltuielile legate de montarea acestui spectacol vor fi suportate de Opera Națională Română Cluj-Napoca, iar regizorul câștigător va fi remunerat.

Perioada de depunere a proiectelor: 20 decembrie 2022 – 20 februarie 2022. Proiectele trimise după această dată nu vor fi luate în considerare.

Așteptăm cu interes propunerile voastre!

Open Call Fotofestiwal

An Open Call for Fotofestiwal Open Program gives you an opportunity to present your works to the audience of the International Festival of Photography held held on 9-26 June 2022 in Łódź (Poland). We are looking for artists with An Open Call for Fotofestiwal Open Program gives you an opportunity to present your works to the audience of the International Festival of Photography held in June 2022 in Łódź (Poland). We are looking for artists with exceptional personalities and projects which present bold visions. The call for entries is open – with no thematic or age limits. We invite specialists from the world’s most important media and photographic institutions to join the jury. From among the submitted projects in this category, the jury will select five which, in cooperation with the curators of Fotofestiwal, will be presented in the form of an exhibition. We hope to meet you there!

OPEN CALL “COMMUNITY”

This year, we decided to add one additional category that relates to the main theme of the festival’s curatorial program. The jury will select one project from this category to present in the form of an exhibition. We are looking for artistic and social projects whose main theme is community, but also utopia, local spirit, cooperation and integration.

“Community” concept: there would be no humanity as a whole if there was no communal thinking. Community gives us a sense of identity and belonging, it makes things meaningful and creates the social foundations. In the fluid modernity of the 21st century, more and more often we look for the roots of human community, the real, primal bonds, ones that are not based solely on the existing, anachronistic values, or post-feudal, capitalist, religious and national structures. What are contemporary communities based on? How do traditional ones evolve? Is technological development an opportunity or a threat to them? What is a utopia and what is a real possibility in the search for an ideal community? What voices are missing in the narratives of our communities? Finally, how to create a community today based on respect for diversity? These and other problems will be the core focus of the exhibitions, projects, discussions prepared by curators, artists, academics and experts invited to co-create the 21st Fotofestiwal in Łódź.

What winners receive:

  • Exhibition during FOTOFESTIWAL in Łódź (from 9th to 26th of June, over 20.000 viewers) for 6 artists,
  • Artistic fee 400 euro,
  • Accomodation for main opening weekend of the festival (4 nights),
  • Reimbursement of travel costs up to 200 euro,
  • Exhibition production budget 450 euro.

Click here to apply.
in case of any questions reach us on: opencall@fotofestiwal.com

Timeline:

  • Call for entries open – 30th of October 2021
  • Submission deadline – 20th of December 2021
  • Winner announcement on fotofestiwal.com – 18th of January 2022
  • Fotofestiwal opening – 9th of June 2022

Concurs de creație grafică

Ca rezultat al parteneriatului dintre Acasă la Hudorf și Nobila Casa, lansăm acum concursul de creație de-Acasă pentru Casă / ”Etnic de Transilvania Modernizat” la care sunt invitați să participe toți artiștii emergenți, indiferent de vârstă. În cadrul concursului artiștii sunt invitați să creeze o lucrare. Nu există niciun fel de limitare tehnică și creativă. Poate fi desen, pictură, colaj, fotografie, ilustrație, artă digitală. Există doar libertate totală pentru artiști. Termenul limită este 14 ianuarie, iar rezultatul va fi afișat la două săptămâni după, pe 27 ianuarie. Se va premia participantul/a a cărui/ei creație va fi aleasă câștigătoare de către reprezentanții Organizatorului. Valoarea premiului este de 1.000 de Lei. Tabloul se va produce în ediție limitată și se va distribui în cele 19 magazine Nobila Casa de pe teritoriul țării și online. Toate detaliile despre derularea concursului le găsiți aici.Vă dorim inspirație și spor la desenat!

Storyada – în căutarea voluntiviștilor

În căutarea voluntiviștilor/voluntar + activistcare să spună și să ducă #PoveștideTrezitMagiadinTINEri mai departe!
#Storyada – Comunitatea Civicprenorilor.

Crezi că ai stofă de civicprenor și vrei să te alături unei echipe dinamice, care vrea să normalizeze practicarea și promovarea civismului în România?

O idee simplă, dar cu și de impactO civicprenoriadă.

Toți cunoaștem oameni care se implică pro.activ să îmbunătățească ceva în bucățica lor de lume și în comunitățile din care fac parte, sunt pasionați de acțiuni cu sens, iar noi ne dorim ca tinerii să aibă câteva astfel de modele drept repere.
Să promovăm tineri români sau nu, nonmainstream, care au #PasiuneaCaVocație.

Să scriem #PoveștideTrezitMagiadinTINEri care au potențialul să îi mobilizeze pe aceștia printr-o doză zdravănă de #civicspirație și să devină la rândul lor agenți de schimbare aka civicprenori.

Hai să aflăm dacă ești chiar tu persoana pe care o căutăm.
Dacă ai spirit și stofă de voluntivist-civicprenor! 🥰
Avem nevoie de TINEri!

Persoanele interesate se pot înscrie aici

Casting proiect de divertisment

Domnica Cîrciumaru Casting caută actori sau actrițe, profesioniști sau amatori, peste 18 ani, amuzanți, cu filon comic, dornici de afirmare.

Pentru a te inscrie, urmeaza cei doi pasi de mai jos, ideal de pe un calculator, nu de pe telefon:
1. Completeaza fisa de casting de aici
2. Incarca materialele (monolog comic video, foto portret si foto plan intreg) aici.

Data limită: 15 decembrie 2021.

Important: Vor fi contactate doar persoanele selectate. Nu sunt acceptate înscrierile incomplete, trimise prin alte metode în afara celor menționate.

Casting actor/actriță

Cine ești tu

  • Actor/actriță între 20 și 25 ani
  • Student sau absolvent de actorie cu abilități muzicale

Cine suntem noi

  • Laurențiu Tudor – regizor
  • Salex Iatma – scenarist, dramaturg
  • Cari Tibor – compozitor

Unde vom fi împreună pentru ani buni de acum încolo?

  • Vom produce și vom repeta la Centrul Cultural Mioveni
  • Vom juca spectacolele noastre în toată țara și în afara ei

Cum ne vom cunoaște

Ne vei trimite un video cu prezentarea ta, 3 poze recente, o filmare cu o melodie cântată de tine în limba română și un monolog filmat de maxim 3 minute până la data de 20 decembrie 2021

Mai ai întrebări? Nu-i nimic. Noi avem timp și răbdare.

Scrie-ne la teatru.ccm@gmail.com sau sună-ne la 0721528758

Secretar literar/PR

Teatrul de Vest Reșița organizează la sediu, în perioada 14-20 decembrie 2021 concurs de recrutare privind ocuparea unui post contractual de execuție vacant de secretar literar/PR gradul II, studii superioare în cadrul Compartimentului Secretariat literar, PR, Marketing Organizare al Teatrului de Vest Reșița

Dosarul de concurs: pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducatorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în munca, în meserie /sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l faca incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului / unitățile sanitare abilitate. Adeverința care atesta starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății
  • curriculum vitae.

Actele depuse în copie xerox vor fi prezentate în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare la numărul de telefon 0255-215080.

Condiții de participare la concurs:

Condiții generale: candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând SEE și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie / unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe umaniste și arte, ramura de știință Filologie sau ramura de științe arte cu domeniul de licență Teatru și Artele spectacolului.
  • vechime în muncă și în specialitatea studiilor minim 6 luni.

Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora:

Concursul pentru ocuparea postului contractual de execuție vacante de secretar literar/PR gradul II studii superioare în cadrul Compartimentului Secretariat literar, PR, Marketing, Organizare al Teatrului de Vest Reșița se va desfășura la sediul Teatrului de Vest Reșița si constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

  • selecția dosarelor de înscriere
  • proba scrisă: 14.12.2021, ora 10,00
  • interviu: 20.12.2021, ora 10,00

Bibliografie

  1. O.G. nr. 21/2007 privind instituțiile de spectacole sau concerte precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea 8/1996 – privind dreptul de autor  și drepturile conexe, cu modificările  și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 544/2001 (MO 663/2001) privind  liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Hotărârea Consiliului Județean Caraș -Severin nr. 114/28.05.2020, pentru aprobarea Regulamentul de organizare și funcționare al Teatrul de Vest Reșița;
  5. Berlogea Ileana, Istoria teatrului universal, Editura Didactică și Pedagogică, 1981, vol I, II,
  6. Grotowski Jerzy, Spre un teatru sărac, traducere de George Banu și Mirella Nedelcu-Patureau, prefata de Peter Brook, postfață de George Banu, București, Editura Unitext («Magister»), 1998.

Tematică:

  1. Analiza unui spectacol din ultimele trei ale Teatrului de Vest Reșița
  2. Direcții regizorale importante în teatrul universal
  3. Realizarea efectivă a unui comunicat de presă referitor la un spectacol al Teatrului
  4. Realizarea materialelor de promovare (sinopsis, caiet program etc.)
  5. Managementul organizațional în cadrul unei instituții publice de cultură

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • data-limită și ora pana la care se pot depune dosarele de concurs: dosarul de concurs se depune în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, respectiv în perioada 19.11 – 06.12.2021  la sediul Teatrului de Vest Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 5, luni-joi până la ora 16,00, vineri până la ora 13,00, la Secretariat.
  • datele de desfățurare a probelor de concurs:
  • selecția dosarelor de înscriere: în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la finalizarea termenului de depunere al dosarelor, respectiv în data de 08.12.2021 până la ora 16,00;
  • rezultatele selecției dosarelor se afișează: în termen de 1 zi lucrătoare de la finalizarea termenului de selectie al dosarelor, cel tarziu în data de 09.12.2021;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind selecția dosarelor, cel tarziu în data de 10.12.2021;
  • termen verificare contestații  și de afișare a rezultatelor contestațiilor cu privire la selecția dosarelor 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind selecția dosarelor 13.12.2021;
  • proba practică, se va desfășura în data de 14.12.2021, ora 10,00;
  • notarea probei practice și afișarea rezultatelor obținute de candidați la proba practică: în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la finalizarea probei practice, în data de 15.12.2021, ora 16,00;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul probei practice: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind proba practică, cel mai târziu în data de 16.12.2021, ora 16,00;
  • termen analiză contestații și de afișare a rezultatelor contestațiilor depuse la proba practică: maxim 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind proba practica: cel mai târziu în data de 17.12.2021, ora 16,00;
  • interviul, se va desfășura în data de 20.12.2021, ora 10,00.
  • notarea interviului și afișarea rezultatelor obținute de candidați la interviu: în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la finalizarea interviului, cel mai târziu la data de 21.12.2021, ora 16,00;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul interviului: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind interviul, cel mai târziu în data de 22.12.2021,ora 16,00;
  • termen analiză contestații și de afișare a rezultatelor contestațiilor depuse la interviu: 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind interviul, cu afișare imediată, cel mai târziu în data de 23.12.2021, ora 16,00;

Toate listele privind rezultatele probelor sau privind rezultatele contestatiilor se afișează la sediul Teatrului de Vest Reșița, precum și pe pagina de internet. Informații suplimentare privind concursul: sediul Teatrului de Vest Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 5 – Secretariat, tel. 0255-215080 și pe pagina de internet a instituției.

Actori debutanți

Teatrul de Vest Reșița organizează la sediu, în perioada 14-20 decembrie 2021 concurs de recrutare privind ocuparea a două posturi contractuale de execuție vacante de actor debutant, studii superioare în cadrul Compartimentului Artistic al Teatrului de Vest Reșița

Dosarul de concurs: pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducatorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în munca, în meserie /sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l faca incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului / unitățile sanitare abilitate. Adeverința care atesta starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății
  • curriculum vitae.

Actele depuse în copie xerox vor fi prezentate în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Relații suplimentare la numărul de telefon 0255-215080.

Condiții de participare la concurs:

Condiții generale: candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 3 din HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând SEE și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie / unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe umaniste și arte, ramura de științe arte cu domeniul de licență Teatru și Artele spectacolului – specializarea Actorie.
  • 1 post actor debutant – femeie, limita de vârstă: maxim 30 ani – conform prevederilor art. 14 din Ordonanța nr. 21/2007 privind  instituțiile și  companiile  de  spectacole  sau  concerte,  precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare.
  • 1 post actor debutant – bărbat, limita de vârstă: maxim 30 ani – conform prevederilor art. 14 din din Ordonanța nr. 21/2007 privind  instituțiile și  companiile  de  spectacole  sau  concerte,  precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare.
  • vechime în muncă și în specialitatea studiilor – nu se solicită.

Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora:

Concursul pentru ocuparea a două posturi contractuale de execuție vacante de actor debutant studii superioare în cadrul Compartimentului Artistic al Teatrului de Vest Reșița se va desfășura la sediul Teatrului de Vest Reșița si constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

  • selecția dosarelor de înscriere,
  • proba practică: 14.12.2021, ora 10,00
  • interviu: 20.12.2021, ora 10,00

Bibliografie/Tematică:

  • Hotărărea    Consiliului      Județean    Caraș-Severin    nr. 114/28.05.2020,  pentru aprobarea Regulamentului de organizare și functionare al Teatrul de Vest Reșița, cu modificările și completările ulterioare;
  • 1 Monolog dramă
  • 1 Monolog comedie
  • 1 Povestire
  • 1 Fabulă
  • 4 Poezii
  • 1 Baladă
  • Improvizație

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • data-limită și ora pana la care se pot depune dosarele de concurs: dosarul de concurs se depune în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, respectiv în perioada 19.11 – 06.12.2021  la sediul Teatrului de Vest Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 5, luni-joi până la ora 16,00, vineri până la ora 13,00, la Secretariat.
  • datele de desfățurare a probelor de concurs:
  • selecția dosarelor de înscriere: în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la finalizarea termenului de depunere al dosarelor, respectiv în data de 08.12.2021 până la ora 16,00;
  • rezultatele selecției dosarelor se afișează: în termen de 1 zi lucrătoare de la finalizarea termenului de selectie al dosarelor, cel tarziu în data de 09.12.2021;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind selecția dosarelor, cel tarziu în data de 10.12.2021;
  • termen verificare contestații  și de afișare a rezultatelor contestațiilor cu privire la selecția dosarelor 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind selecția dosarelor 13.12.2021;
  • proba practică, se va desfășura în data de 14.12.2021, ora 10,00;
  • notarea probei practice și afișarea rezultatelor obținute de candidați la proba practică: în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la finalizarea probei practice, în data de 15.12.2021, ora 16,00;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul probei practice: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind proba practică, cel mai târziu în data de 16.12.2021, ora 16,00;
  • termen analiză contestații și de afișare a rezultatelor contestațiilor depuse la proba practică: maxim 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind proba practica: cel mai târziu în data de 17.12.2021, ora 16,00;
  • interviul, se va desfășura în data de 20.12.2021, ora 10,00.
  • notarea interviului și afișarea rezultatelor obținute de candidați la interviu: în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la finalizarea interviului, cel mai târziu la data de 21.12.2021, ora 16,00;
  • termen depunere contestații cu privire la rezultatul interviului: 1 zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind interviul, cel mai târziu în data de 22.12.2021,ora 16,00;
  • termen analiză contestații și de afișare a rezultatelor contestațiilor depuse la interviu: 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor privind interviul, cu afișare imediată, cel mai târziu în data de 23.12.2021, ora 16,00;

Toate listele privind rezultatele probelor sau privind rezultatele contestatiilor se afișează la sediul Teatrului de Vest Reșița, precum și pe pagina de internet. Informații suplimentare privind concursul: sediul Teatrului de Vest Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 5 – Secretariat, tel. 0255-215080 și pe pagina de internet a instituției.

Open Call for art installations, interventions or processes

Deadline for proposals: 12th of December 2021
Results of the open call: February 2022
Residency dates: 7th until the 28th of July 2022
Residency location: Estonia

The project Wild Bits is an exhibition concept that proposes a temporary art park in the wilderness. The exhibition looks for points of contact between people, technology and nature. The technological art installations consisting of sounds, lights, texts, sculptures or their online counterparts are placed in natural spaces like forests, fields, swamps and lakes.

With this open call Maajaam is seeking proposals for installations, interventions or processes to be installed/performed in landscapes spread out around Maajaam that explore the human condition in a contemporary technological society. The artworks should withstand outdoor conditions.

Residency

The residency will take place in the summer of 2022. The residency lasts for 3 weeks. The produced works will remain in Maajaam and will be displayed on satellite exhibitions in Estonia, Latvia and Lithuania until 2025. This is the first of multiple open calls to find works for Wild Bits exhibitions during 2022 – 2025.

Budget

In total we will select three to five projects for the 2022 residency period. We are open to all artists from around the world. Selected projects receive an artist fee of €2000 and a travel grant. The average budget per project is €5000. The production will be assisted by organizers by providing production facilities, tools, local manufacturing partners, specialized know-how and a smoke sauna experience.

Selection

Main selection criteria:

  • suitability of the idea considering the assignment
  • feasibility of the production plan
  • environmental impact of the project
  • project’s ability to relate to the surrounding landscape

More information and Application Form available here

Blitz Valletta’s 2022 international online residency

WHAT WE ARE LOOKING FOR

Blitz Valletta’s Digital Residency is open to highly motivated individuals from all artistic disciplines, including (but not limited to) new media, digital platforms, film, photography, performance, painting, sound, architecture, electronic music, installation, and will be selected through a competitive open call. Selected applicants must have recently graduated (2017 onwards) from an arts-related postgraduate degree and are requested to present a proposal for an original artwork to be produced and exhibited on our digital platform OPEN, dedicated to Blitz’s digital programme of exhibitions, talks and activities.

The residency will include a research and production phase of approximately one month, during which the resident artist will be in a conversation with Blitz’s curatorial team while participating in a mentorship programme with Art Critic, Writer, Digital Art Specialist Valentina Tanni, together with a minimum of three international visiting professors and project-specific technical experts. The production phase will be followed by the launch of the proposed new artwork, which will be exhibited online for a minimum of two months. Public engagement is crucial to the residency programme, taking the form of virtual open studios, a workshop and/or a talk for a community of artists, researchers, educators, professionals and students. All these activities will be performed virtually and must form part of the applicant’s proposal.

Blitz’s curator will be in discussion with the residents prior to and during the residency about their work and intentions. The curator’s role will be to guide, discuss and work with the residents towards an idea or concept that is agreed upon by both parties. Each resident has access to Blitz staff and associates, who will offer guidance and support, and introduce the resident to the institution’s network. Our aim is to foster and encourage collaborations that are sustainable beyond the framework of the residency.

OPEN ONLINE RESIDENCY TIMELINE

1-30 November 2021
Blitz is accepting applications

1-15 December 2021
Selection process

January 2022
Announcement of selected residents

February 2022
1st residency research and production

March-April 2022
1st residency exhibition

June 2022
2nd residency research and production

July-August 2022
2nd residency exhibition

October 2022
3rd residency research and production

November-December 2022
3rd residency exhibition

* applicants will be informed in case of variations in the calendar

DURATION / AVAILABILITY

Blitz Valletta is offering three online residencies for the duration of three months each, starting February 2022, June 2022 and October 2022. One of the three residencies is exclusive to a Maltese artist. Each residency will follow the timeline below:

Month 1 – mentoring programme, lectures with three international visiting professors, research and production of the artwork, virtual open studio

Month 2 – launch of the artwork on Blitz Valletta website, virtual press conference

Month 3 – duration of the online exhibition and public programme (talk / workshop)

Applicants from all over the world may apply and contact hours will be adjusted to facilitate the participation of artists in various time zones. Blitz Valletta reserves the right to determine the order of the selected candidates for the three residencies in order to ensure a smooth implementation of the programme.

BUDGET AND FEES

Blitz Valletta has dedicated a budget of €2,000 for each successful applicant, which includes an artist fee of €500 and a production budget for the artwork proposed in the application. The artwork must be original. No other grants are currently available, however selected candidates are issued a letter of acceptance for individual grant-seeking and funding applications.

TERMS AND CONDITIONS

The selected applicant/s irrevocably agree that:

  • Each applicant/s may submit only one application / project.
  • Collectives, groups, and any other practices consisting of more than one person may apply with one proposal. In case a group is admitted as one applicant, the overall budget for the intended project will not be higher than that for projects submitted by a single person.
  • The participant(s) portrait and submitted materials may be published on Blitz Valletta’s website, as provided in the online application form.
  • The applicant/s hold the sole copyright to and/or have secured the consent of any other copyright owner on any given text, excerpt, or portfolio image submitted, in accordance with all applicable national and international regulations. They guarantee that the rights of no third parties would be violated in the publication of any submitted text or portfolio material. The applicant/s unconditionally and irrevocably declare their copyright responsibility and liability toward third parties for any and all possible disputes over copyright infringements and fully indemnify Blitz Valletta against all third-party claims arising thereof.
  • In submitting the application in any form, the applicant/s grant consent to and license Blitz Valletta to use his / her / their name, text, artwork, or design, and representations in any media related to the submitted project, anywhere in the world, without further compensation for artistic, promotional, and documentary purposes.
  • Participation is exclusively online. Should an applicant not fully participate in the programme and honour the commitments agreed upon – which include a talk, an opening event, a press conference, three lectures, mentoring and production activity in collaboration with Blitz Valletta – and / or not deliver the project within the institutional timeline for whatever reason, Blitz Valletta reserves the right to revoke their invitation, request reimbursement of the project budget, and award a runner-up instead.
  • Applicants will be selected at the sole discretion of Blitz Valletta and the jury. Applicants selected will be informed by email on or before 15 January 2021.
  • The jury’s selection decision is final. Any attempts to contact any member of the jury will automatically result in disqualification. Any recourse to courts of law is excluded.

Artist in Residence Program: Fixing What’s Broken

Application deadline: 12th December 2021

Academy in Exile is pleased to announce its 2021–22 artist in residence program with three fellowships of three months each for a filmmaker/videographer, sound artist, and visual artist to work on the theme of Fixing What’s Broken.

Academy in Exile invites applications for the 3-month residency fellowships in Berlin. Eligible are cultural producers who advocate on behalf of human rights, democracy, and the pursuit of free expression and/or who have been displaced because of their professional work. 

The three artists in residence, funded by a grant from the Allianz Kulturstiftung, will be associated with Academy in Exile’s Critical Thinking Program at the Freie Universität Berlin. Applications will be assessed by members of the Academy in Exile Team and an international jury, and evaluated according to artistic merit, risk assessment, civil society advocacy, and willingness to engage with the fellows and program offerings of Academy in Exile.

The Call for applications and Applicant Information Form are available here

WE-Open Call

Engaging people through creativity, the WE-Open Call invites proposals from artists who want to take creative risks, explore new ideas, develop an educational project, create a new work, explore new styles and more.

Apply online from anywhere in the world!

Deadline for applications: Monday, November 29th, 2021, 12AM CET

To be eligible to apply, applicants must meet each of the following criteria:

  • You’re over the age of 18.
  • Dance or movement forms are a significant part of your project.
  • You want to take creative risks, explore new ideas, develop an educational project, create a new work, explore new styles and techniques, etc.

Important Information

Application Materials must be completed in English.

  • Selection Criteria | Project responses will be reviewed based on creativity & curiosity, feasibility of the proposed project, impact on the development of the artist and/or the community. Only those projects meeting the open call criteria will be reviewed.
  • A project does not have to be new. Existing projects may be just as competitive as new work.
  • If selected, proof of age and identity will be required.
  • All applicants will be notified of their application status. After notification, applicants who have questions may contact WE. Any applicant whose request has not been recommended for funding may ask for an explanation of the basis for not being selected. In such instances, we must be contacted no later than 7 days after the official notification.
  • Amount of the WE-Award: 1000€
  • The recipient of the WE-Award will be announced one week after the submission’s deadline.
  • The jury is composed of 5 members from the movement community who alternate on each WE-Open Call.

The jury reserves the right to divide the WE-Award between two or more applicants depending on the amount of the prize and the relevance of the artistic projects.

Full WE-Open Call description and application details available here

Figurație și figurație specială

Avem un proiect pentru care cautam figuratie si figuratie speciala. Ziua de filmare este foarte scurta, in principiu, in jur de 3-4 ore, chiar si mai putin, pot fi mai multe zile de filmare, iar figuratia speciala se plateste in functie de numarul de replici, proiectul fiind o emisiune care se va difuza pe PRO TV. Daca este cineva interesat sau cunoaste pe cineva care si-ar dori sa participe, ori sa adauge un plus venitului lunar, va rog sa imi scrieti pentru mai multe detalii.

Artiști 3D

Sunt în căutare de 1, 2 artiști 3D pentru character modeling, mai precis este vorba de un bust cu 6 capete diferite, mai precis grimase diferite și particularități ale feței, în discuție este un animal nu o față umană. Proiectul va avea o durată de 3 luni, cu mențiunea că dacă lucrurile se mișcă mai rapid de atât există un bonus, pe lângă bonusul de la finalul proiectului.

Ca și modalitate de lucru este per proiect, nu pe oră sau lunar, scopul este generarea asseturilor cât mai rapid so you can cash in faster with a bonus.

Există o probă de lucru pentru că nivelul de complexitate este totuși unul destul de ridicat, un mare plus îl constă și rapiditatea execuției – tight deadline. Artistul și/sau artiștii selectați vor fi remunerați pentru proba de lucru, nimănui nu îi place să lucreze for free însă nu pot plăti fiecare probă de lucru având în vedere că pot fi multe încercări care nu corespund direcției sau nu sunt suficient de calitative.

Pentru mai multe detalii please PM

Casting Short comedy films/sketches project

Caut actori și actrițe aspect 20 – 80 ani care știu bine engleză.

Dacă te încadrezi, te rog să trimiți la gavriliu.alexandru@gmail.com:

  • câteva fotografii (portret, plan întreg)
  • o prezentare video în engleză (ceva autentic despre tine, spre exemplu ce îți place cel mai mult să faci, cum te simți azi, sau care e visul tău cel mai mare)
  • showreel (opțional)
  • număr de telefon

Lectură text

Se caută o persoană care să citească în limba engleză 5 texte despre 5 filme, în timp ce se filmează. Textele se schimbă la fiecare două săptămâni. Cele 5 video-uri se postează pe un cont de Patreon. Se dorește colaborare pe termen lung. Persoana aleasă pentru acea colaborare ar urma să primească 40% din suma strânsă de la abonați. Persoanele interesate pot aplica cu un CV atașat la adresa de email ioanvintila91@gmail.com.

Grafician – Euronews România

Universitatea Politehnica din Bucuresti in conformitate cu prevederile Legii nr 53/2003 – Codul Muncii, anunta organizarea in data de 06.12.2021, la sediul sau din Splaiul Independentei nr 313, sector 6, Bucuresti, ora 10:00, Sala AN034, Cladirea Rectorat, a concursului pentru ocuparea pe perioada nedeterminata, norma intreaga de munca, cu o perioada de proba, conform legislatiei in vigoare, a 5 (cinci) posturi vacante de executie de Grafician, din cadrul Directiei Euronews Romania.

Informațiile despre condițiile de participare, probele de concurs, tematică, bibliografie,calendar și fișa postului pot fi descărcate de aici

Editor video – Euronews România

Universitatea Politehnica din Bucuresti in conformitate cu prevederile Legii nr 53/2003 – Codul Muncii, anunta organizarea in data de 10.12.2021, la sediul sau din Splaiul Independentei nr 313, sector 6, Bucuresti, ora 10:00, Sala 2.2, etaj II, Biblioteca Centrala UPB, a concursului pentru ocuparea pe perioada nedeterminata, norma intreaga de munca, cu o perioada de proba, conform legislatiei in vigoare, a 9 (noua) posturi vacante de executie de Editor Video, conform organigramei Directiei Euronews Romania.

Informațiile despre condițiile de participare, probele de concurs, tematică, bibliografie,calendar și fișa postului pot fi descărcate de aici

Cameraman – Euronews Romania

Universitatea Politehnica din Bucuresti in conformitate cu prevederile Legii nr 53/2003 – Codul Muncii, anunta organizarea in data de 07.12.2021, la sediul sau din Splaiul Independentei nr 313, sector 6, Bucuresti, ora 10:00, Sala AN034, cladirea Rectorat, a concursului pentru ocuparea pe perioada nedeterminata, norma intreaga de munca, cu o perioada de proba, conform legislatiei in vigoare, a 8 (opt) posturi vacante de executie de Cameraman, din cadrul Directiei Euronews Romania.

Informațiile despre condițiile de participare, probele de concurs, tematică, bibliografie,calendar și fișa postului pot fi descărcate de aici

OPEN CALL: RADIX

Application open for DANCERS, ACTORS, MIMES & CIRCUS PERFORMERS
including last-year students of any of the above disciplines

Iraqi Bodies are continuously searching for a radical theatre made up of the entirety of scenic expression. Radical must in this context be seen as an origin, or root–from the Latin radix. Considering that the origin of theatre in Ancient Greece incorporated text, movement, music and acrobatics it seems, to us, the only viable option if true appreciation for ‘theatre’ is to be upheld. For us a radical theatre is one in which all aspects of the body are considered and used: musicality, agility, voice and gesture.

The studium RADIX will run throughout the entire year (2022) with 3-4 monthly meetings including physical as well as theoretical sessions. In June an intensive session of 1-2 weeks will be organized. 

We are looking for performers who seek to develop their area of expertise and who are willing to participate in a highly demanding physical and theoretical environment. We encourage all who are interested to visit/look at the work of Iraqi Bodies to get acquainted with our work before applying. The studium will be a unique opportunity to deepen your skills and experiences as a performer and is one-of-a-kind in terms of the various territories that will be explored while simultaneously being free of charge for the performers selected.

Territories:
Nogushi Technique/Metamorphosis techniques/Aspects of the “holy actor”/Mimodynamics/Corporeal Mime/Expression and Impression as tools for movement and characterisation/ The actor as “witness”/Acrobatics/Movement analysis/Aerial/Juggling/Chorus–Protagonist/Mask work/Vocal and (dramatic) text work

Few examples of lecture topics:
The predecessors of Ancient Greek Drama: satyrs and komastai
Aristotle’s Poetics
Ritual theatre and its impact on the western theatre canon
The use and evolution of mask in its various periods
The modern problem of the body onstage as a result of the “failure” of mime
The grotesque (comic and tragic) in Shakespeare and its echo in 20th century dramatists
Nietzsche’s impact on theatre in The Birth of Tragedy from the Spirit of Music
Catastrophe in the 20th century: physical expression at its limit
Catastrophe in the 21st century: why theatrical movements have been unable to negotiate the atrocities committed and its relation to the problematic use of the term “the third world”

We will invite 3-4 participants from each discipline (theatre, dance, mime and circus) that will form the studium from January to December at several working sessions in Gothenburg and the region of Västra Götaland. We encourage applications from all the Scandinavian countries and abroad! The working language of the studium will be English.

The studium is directed by Josephine Gray and will be led together with Anmar Taha along with international artists who will inform the working sessions with their expertise. The invited artists will be announced shortly.

The preliminary dates are:

29-30 January • 5-6 February • 13 February • 5-6 March • 26-27 March
2-3 April • 10 April • 7-8 May • 21-22 May • 13-26 June (intensive)

No activities July-August

September-December dates TBC

NB: DATES MAY BE ADDED AND/OR ALTERED. THIS WILL BE COMMUNICATED TO THE SELECTED PERFORMERS IN DUE TIME.

To apply, please send us your CV and a personal letter (min. 1 A4, max. 2 A4) on why you would like to participate and what interests you in the above suggestions of a radical theatre. Please take care in writing your letter as this will be the basis for the selection rather than your CV.

The application should be sent to iraqibodieslaboratory@gmail.com by December 15th 2021.
Selected participants will be informed by January 7th 2022 the latest. We are very much looking forward to receiving your application and if you have any questions please don’t hesitate to contact us!

Free for participants.

More information here

Concurs logo platforma Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat concursul pentru realizarea noului logo al platformei oficiale de plăți online a statului român – Ghiseul.ro. Propunerea grafică declarată câștigătoare de către juriul concursului va fi premiată cu 3500 de euro, fonduri oferite de Asociația de Plăți Electronice din România (APERO).

Înscrierea la concurs este gratuită. Participanții se pot înscrie în mod individual sau în echipe, formate din maximum trei persoane. Propunerile grafice vor include un logo și un brand toolkit, care va conține regulile de utilizare ale logo-ului, codurile de culoare folosite și simulări de integrare a logo-ului într-o pagină web și într-o aplicație mobilă. Propunerile vor fi transmise prin e-mail, la adresa logo.ghiseul@adr.gov.ro, până la 5 decembrie 2021, ora 23:59.

Calendarul concursului: 15 noiembrie – lansarea concursului pentru un nou logo Ghișeul.ro + publicarea Regulamentului concursului pe site-ul ADR 15 noiembrie – 5 decembrie – transmiterea propunerilor grafice 6 decembrie – 14 decembrie – jurizarea 15 decembrie – anunțarea câștigătorului concursului și publicarea celor mai bune 10 propuneri grafice primite pe canalele social media ale ADR

Condițiile de participare, brief-ul concursului, formularul de înscriere, împreună cu toate specificațiile tehnice ale propunerilor grafice se regăsesc în Regulamentul Concursului, care poate fi descărcat de .

Concursul va avea un singur câștigător, care va fi premiat cu 3500 de euro, fonduri puse la dispoziție de către APERO. Doar câștigătorul va avea obligația de a cesiona integral drepturile de autor pentru propunerea grafică. Cele mai bune 10 propuneri vor fi publicate, ulterior jurizării, pe conturile social media ale ADR.

Label the Unlabeled – concurs de design de etichetă

Designer, ilustrator sau pur și simplu pasionat de grafică?

The Transylvanian Wine of Your Age este provocarea pentru cea de-a 10-a etichetă young.LILIAC către toți creativii în cadrul competiției anuale.

Prin acest demers anual, crama Liliac își propune să susțină și să încurajeze pe toți cei pasionați din industria creativă, să se facă văzuți și să experimenteze diverse proiecte în care își pot evidenția talentul. Ideea proiectului este de a provoca tinerii creativi să-și imagineze eticheta
pentru noua recoltă, pornind de la premisele brandului.

Concursul se desfășoară în perioada 15 Noiembrie – 6 Decembrie, iar toți cei ce se identifică cu povestea young.LILIAC sunt invitați să participe și să se înscrie pe site-ul dedicat competiției.

Voluntari editare video

RePatriot Turism caută coleg video editor pentru o colaborare pe o perioadă nedeterminată, care să ne ajute să spunem povestea României autentice!

Must have:
– Oferi suport tehnic pentru realizarea seriei Repatriot Turism Talks
– Te ocupi cu filmarea diverselor video-uri care susțin proiectul, în urma unor brief-uri &discuții cu echipa – Editezi video-uri convingătoare, cu mesaje clare, atractive & captivante care îi inspiră la acțiune pe cei care le văd – Ești pro-activ și creativ: participi cu idei și sugestii la crearea mesajelor din video pentru a obține rezultatele dorite – Ești la curent cu ultimele noutăți din domeniu: faci research și te inspiri din video-uri care convertesc bine și au potențial să devină virale. Înțelegi principiile care fac un video să obțină vizualizări și le aplici în munca ta. – Ai o abordare constructivă: primești feedback, dacă e cazul ajustezi editarea pentru conversii și interacțiuni cât mai bune – Ești un membru al echipei: lucrezi alături de ceilalți pentru a ajunge la cea mai bună structură de video-uri – Skills: Video Services, Video Production, After Effects, Videography, Adobe Premiere Pro

Nice to have: – Ești o persoană organizată, pro-activă, dornică de a fi parte dintr-o echipă cu mult entuziasm
– Nu te temi de deadlines
– Ești comunicativ
– Ești atent la detalii
– Îți place să duci lucrurile la bun sfârșit

Scrie-ne la turism@repatriot.ro dacă vrei să ni te alături și trimite-ne un link către un portofoliu!
Hai să spunem povestea României frumoase!










Casting call – video de prezentare universitară

Casting rol principal în video de prezentare universitară. Actorul principal joacă rolul unui student străin ce ajunge în facultate și descoperă viața de student.

Difuzare online, posibil TV.

Buget: 200-500 Euro

Data limită: 20 noiembrie 2021

Persoanele interesate sunt rugate să aplice aici.

Creator conținut Social Media

Roton Music își extinde echipa! Căutăm un coleg, junior, care să fie pasionat de foto/video. Fire creativă, cu idei de conținut dedicat rețelelor socialeSă știe să lucreze cu programe specifice de editare. Dacă ești interesat, așteptăm CV-ul tău la: hr@roton.ro

Competition for artists 2022

DanseÉlargie, a competition for artists from all over the world (from all disciplines and without age restriction), is looking for utterly original projects to be staged. Only two rules: a maximum of 10 minutes / a minimum of 3 performers onstage.

Deadline for application: 31 December 2021

The competition will take place on 25 & 26 June 2022 at the Théâtre de la Ville – Paris – Espace Cardin in Paris.

All info and online registration on http://www.danse-elargie.com/en

Video editor

Se cauta video editor!

Persoana cu care am lucrat pentru filmarea videoclipurilor nu mai poate duce la capat editatul, asa ca am nevoie de ajutor.

Avem video raw si proiectul in Adobe Premier pe baza caruia trebuie construit sa fie ca acesta. Sunt 5 filmulete, in jur de 3-5 minute fiecare. Pe toate vrem sa le facem si cu si fara subtitrare, ideal sa o dam cand avem primul draft, ca sa o facem direct pe continutul final. Apoi, mai vrem si sa taiem bucatele din ele pe format de reels (1080×1920) – in jur de 4-5 per filmulet, dar prioritatea nr 1 sunt cele 5 lungi.

M-ar ajuta un buget estimativ, un deadline si un portofoliu pe hello@emarketingstars.com.

International Choreographic Competition Hannover 2022

The Ballett Gesellschaft Hannover e.V. has been organizing the ‘International Choreographic Competition Hannover’, which is unique in Europe, for 39 years. During this long period it has become an important factor in the national and international dance landscape. There are many dance competitions, but the ‘International Choreographic Competition Hannover’ is the longest-running choreography competition in the WORLD! The internationality of the applicants – on average, over 400 choreographers from over 50 nations take part – as well as the high-caliber jury show the high status it enjoys in international dance.

Conditions

Choreographers must have professional training. The age limit for the choreographers is 39 years. The choreography must have a duration of 5-12 minutes and a solo may not be interpreted by the choreographers themselves. The choice of the topic and the music is free. With these few framework conditions, the possibility is created that the competition is open to any stylistic direction. The only evaluation criteria are an imaginative use of space and time, the dance realization of an idea and its transfer to the performers.

For the 36th International Choreography Competition on July 1st and 2nd, 2022 in Hannover, please submit your application video with the registration form (download) by April 15th, 2022 by mail or email to our office:

Ballett Gesellschaft Hannover e.V.
Vor dem Berge 3
31553 Auhagen
info@choreography-hannover.de

These are the competition guidelines:
All participants, choreographers and dancers, ought to have professional training.
Choreographers must be 39 or younger. The competition is open to any kind of style. Evaluation is based exclusively on imaginative use of space and time, the realisation of an idea, and its transfer onto the performers. The duration of the performance: 5 – 12 minutes. A solo-ballet may not be interpreted by the choreographer him/herself. The applicant is free in his choice of subject and music. The choreographic work can be send as an Internet link ( youtube, vimeo, etc.) A prejury will select a maximum of 20 the submitted works, which will enter the contest.
Deadline for the application: 15th of April 2022

Prizes: 1.prize: 6.000.- EUR / 2. Prize: 3.000.- EUR / 3. Prize: 2.000.- EUR / Audience award: 1.000.- EUR / Award of the critics: 1.500.- EUR / Online Award: 1.000,- EUR

Casting lungmetraj

Film de epocă. Lungmetraj.

Se caută actor și actriță. 18-25 ani.

Dacă esti interesat/ă să faci parte dintr-un proiect interbelic, unic în România, trimite-ne o filmare cu tine de maxim 3 minute la adresa: filmlungmetraj@gmail.com.

Te căutam noi și te invităm la casting sâmbătă 13 noiembrie 2021 de la ora 9:00.

ClujShorts International Short Film Festival

ClujShorts International Short Film Festival (ClujShorts ISFF) is now accepting submissions for its 10th annual short-film festival to be held in April 2022. All genres are accepted.The submission is open until November 30, 2021, 12:00 AM EET.To submit your film, please fill in the form available at: http://clujshorts.ro/submit-your-film/

Please read the Rules and regulations page before you complete the online entry form.

Excerpt from RULES AND REGULATIONS ENTRY REQUIREMENTS for ClujShorts 2022 Films must have been completed after JANUARY 1, 2019 for entering the competition. All non-English films must have English subtitles. All films must be submitted via online screener. Works-in-progress will be considered, provided they will be completed prior to the festival. Please do NOT send stills or press kits. If your film is selected, we will ask you to email us a still image at that time. You may enter more than one film, but you must complete a separate entry form and pay entry fee for each film. Films previously submitted to ClujShorts International Short Film Festival are NOT eligible. For more information about the rules & regulations, please access the assigned page.

DEADLINES November 30, 2021 FEES – Open to all filmmakers around the world Standard fee: 10 Euro/entry

For more information you can drop us a line at asociatia.persona.cluj@gmail.com , or visit our website & Facebook page.

Proiect educațional pentru designerii grafici

Delegația generală Valonia – Bruxelles la București aniversează anul viitor 20 de ani. Cu această ocazie pornim, împreună, un proiect educațional pentru designerii grafici.

În ce constă aceast proiect?

  • Un exercițiu practic:
  • Participanții vor primi un brief pentru realizarea unui logo pentru aniversarea celor 20 de ani a Delegației Valonia – Bruxelles la București;
  • Aceștia vor avea 7 zile de pregătire a logo-ului;
  • Lucrările vor fi jurizate de o comisie și cea mai potrivită va primi o bursă de 700 euro, iar următoarele 10 persoane vor primi un kit-cadou. Toți participanții vor primi o diplomă care poate fi atașată la CV.
  • Un workshop educațional unde participanții vor primi sfaturi din partea unui reprezentant al unei agenții de publicitate și din partea unui designer grafic profesionist, dar și cu reprezentanți ai Delegației. În cadrul acestuia se va discuta despre Account Management (care sunt cerințele generale ale unui client atunci când vine vorba despre realizarea unui logo), despre Creativitatea în publicitate (ce înseamnă, cum o putem dezvolta și cum se aplică ea unui grafician), despre ce trebuie să ai în vedere când creezi un logo din punctul de vedere al graficianului și vom afla mai multe informații despre Delegația Valonia – Bruxelles;

Ce trebuie să faci pentru a te înscrie?

  • Să ai vârsta între 18 și 30 ani;
  • Să ne trimiți un e-mail la contact@edpost.ro până pe 24 noiembrie 2021 cu CV-ul tău (sau prezentarea creativă) și portofoliu (dacă există).

După finalizarea proiectului, vom organiza și o expoziție online cu toate lucrările, o oportunitate pentru participanți de a primi expunere.

Casting reclamă

Căutăm actori/actrițe cu experiență (look vest-european) pentru reclama unui brand de produse cosmetice.

ACTRIȚĂ – 25-30 de ani- trebuie să fie disponibilă pentru DOUĂ ZILE (FILMARE + ȘEDINȚĂ FOTO) din intervalul 19-21 NOIEMBRIE (una în București și una la mare) *menționăm că există și un cadru în care va trebui să meargă prin apă (în exterior)

ACTOR – 30-35 de ani- trebuie să fie disponibil pentru DOUĂ ZILE (FILMARE + ȘEDINȚĂ FOTO) din intervalul 19-21 NOIEMBRIE (una în București și una la mare)

Date proiect: 19, 20, 21 NOIEMBRIE

Proba de costume: 18 NOIEMBRIE

Buget: între 9.000 și 15.000 lei (pentru ambele zile)

Drepturi: All Media Video, All Media Photo + Online – România

Dacă ești interesat/ă, aplică ONLINE sau trimite câteva poze recente alături de numele complet, vârsta, orașul în care locuiești și un număr de contact pe adresa alex@newmediacasting.ro.

Casting dansatori profesioniști

Căutăm dansatori profesioniști, femei și bărbați (18-35 ani), pentru un spot publicitar destinat unui brand de parfumuri. Filmarea va avea loc duminică, 31 OCTOMBRIE.

Difuzare: 12 luni, ONLINE (foto+video)

Prestația va fi remunerată.


Dacă ești interesat/ă aplică ONLINE sau trimite câteva poze recente alături de numele complet, vârsta, orașul în care locuiești/locuiește și un număr de contact pe adresa alex@newmediacasting.ro.

Solo Tanz Theater Festival Stuttgart

Competition for Contemporary Choreographers and Young Dancers (Germany)

Deadline: 11 November 2021

Taking place 17-20 September 2022, Solo Tanz Theater Festival Stuttgart aims to provide an overall view of the latest trends in the solo dance-theatre scene. Choreographers and dancers from around the world are invited to perform a solo piece which is new, original, imaginative, unique and which displays unusual achievement. 

Choreographers may participate in the competition with a solo piece that is either presented as a premiere or that hasn’t been performed on stage prior to March 2022. The duration of the performance has to be between 9 and 12 minutes. The choreographies should be developed along the lines of a contemporary and genuine movement language. The applicant is free in choice of subject and music. The piece may be interpreted by the choreographer him/herself. The dancer must be 30 or younger.

Selected participants will be accommodated in a double bed room which will be shared with another participant. The organiser takes over the hotel costs (incl. breakfast) and pays a subsidy towards travel expenses. Audience and jury prizes to a total value of €16,000 will be awarded. 

The award winners agree to give performances in the context of a ‘Gala of Winners’. The tour will take place in Germany from 12-22 November 2022. A global fee, travel expenses, overnight costs and catering will be paid.

Application and more details here

Producător

Cautam un nou coleg pentru pozitia de Producator in cadrul unei platforme de invatare online care sa isi doreasca sa produca continut video entertaining si educativ.

Care sunt principalele responsabilitati:

• Planifica, asigura si coordoneaza resursele necesare pentru filmare din platou • Coordoneaza activitatea Asistentului de Productie • Verifica scriptul inainte de filmare, il evalueaza si modifica daca este nevoie • Se asigura ca proba este filmata conform specificatilor fiecarui produs • Se asigura ca toate elementele de pe set se afla in pozitia corespunzatoare: lumini, camera, sunet, decor, chroma etc. • Ofera indicatii tehnice si precise operatorului de camera, sunetist, regie etc. si indicatii artistice interpretului / actorului • Coordoneaza editarea video – ofera sugestii, indicatii creative pentru montaj

Aplica cu incredere daca indeplinesti aceste criterii:

• Ai studii in unul din domeniile: Productie de film, Regie teatru sau film, productie multi media etc • Esti la inceput de cariera si vrei sa te afirmi si sa iti extinzi bagajul de cunostinte • Ai o latura creativa care vrea sa isi puna pe sticla ideile, si o latura organizatorica care intelege importanta planificarii in detaliu • Iti place sa lucrezi intr-un platou de filmare si intelegi toate echipamentele de acolo • Ai un mic portofoliu prin care poti sa ne arati la ce proiecte ai mai lucrat.

Echipa noastra este tanara si te asteptam sa faci parte din ea! Trimite cv-ul pe rares.carligeanu@mentorup.ro

Monolog Slam 30 – ONLINE EDITION

Monolog Slam își aniversează ediția 30 în ONLINE. Deși ne-ar fi plăcut să ne vedem față-n față, sperăm să o facem luna viitoare!

Juriul va fi compus din:
Kitty Cepraga – Actriță
Mihaela Albu – Regizor
Crina Zvoboda – Actriță; câștigătoare a ediției 29
Mike Săvuică – regizor, fondator Monolog Slam

Premii:
Locul I 500 lei
Locul II 300 lei
4 locuri în valoare de 150 de lei fiecare.

Reguli de participare:
1. La începutul video-ului trebuie să spui numele tău, autorul, personajul şi opera din care face parte monologul sau să se regăsească toate aceste informații în descrierea vide-ului de pe YouTube.
2. Monologul nu poate fi mai lung de 3 min (va trebui să vă cronometraţi singuri;)) – timpul de prezentare nu se calculeaza la durata monologului
3. Monologul poate să fie în romană sau engleză.
4. Fiecare participant are dreptul doar la un monolog înscris.
5. Video-ul trebuie uplodat pe YouTube, e alegerea voastră dacă este public sau nelistat.
6. Link-ul trebuie trimis către pagina Monolog Slam România.

Data limită de înscriere este 30.10.2021 ora 23:59.

* Nu există limită de vârstă.
* Monologul poate fi din orice fel de operă, inclusiv creații proprii.
* Poate participa oricine.
* Orice video trimis care nu respectă toate regulile menţionate mai sus, nu va fi luat în considerare pentru competiţie.
Rezultatele vor fi afişate, Sambata 05.11.2021, ora 20:30, pe pagina Monolog Slam România.

International and Transdisciplinary Artist-in-Residence-Program

Call for applications for fellowships from 2022–2023

Akademie Schloss Solitude is happy to announce the start of the call for applications for its international and transdisciplinary artist-in-residence-program. The call for approximately 65 residency fellowships of six to twelve months in duration runs from September 1 to November 30, 2021.

Akademie Schloss Solitude is an international and transdisciplinary artists’ residence. Its unique model affords artists and scientists valuable freedom to develop their work and perform research in both a physical and digital context. Akademie Schloss Solitude’s wide-ranging fellowship program promotes the interrelationship of art and science across all disciplines and fields of practice. Special programs address relevant thematic focuses. Akademie Schloss Solitude provides broad public access to artistic thought and action thanks to a diverse range of public events.

Residencies at Akademie Schloss Solitude enable fellows to devote themselves to their research projects under favorable material and intellectual conditions. For them, the Akademie Schloss Solitude becomes a transdisciplinary learning unit, a platform for communal learning outside the formal educational system, a place which is open to a broader and more diverse public. By experimenting with artistic research practices and new formats, the Akademie aims to change societal processes and to stimulate intergenerational discourse. More than 1,600 artists from more than 120 countries have developed and advanced projects at the Akademie since its opening in 1990, creating a close-knit, global network of Solitude alumni that expands from year to year.

International artists are invited to apply from the following spheres of practice: VISUAL (visual arts and media), AURAL & PHYSICAL (music and performing arts), DIGITAL (digital art, gaming, digital journalism, digital publishing), SPATIAL (architecture and design), TEXTUAL (literature and language), SOCIETAL (education, mediation, theory), SCIENTIFIC (humanities, social, natural and economic sciences.

Who can apply? International artists, scientists, and cultural professionals are invited to apply for fellowships in the spheres listed above. The candidates should not be older than 40. Applications from students enrolled in degree programs will not be considered. PhD students are welcome to apply. Applications of artist groups are possible. The main language is English.

The Solitude fellowship is a residential fellowship.
Fellows are obliged to spend at least two thirds of their fellowships at the Akademie.

The fellowship includes the following benefits:
A free, furnished living/working studio including electricity, water and heating,
A monthly fellowship grant of EUR 1,200,
Travel expenses for arrival and departure (on a one-time basis).

Application instructions
To apply, please visit the Akademie Schloss Solitude application page.
Questions regarding the application process can be sent to apply@akademie-solitude.de

OPEN CALL pentru TINERI CREATORI DE TEATRU ȘI FILM

Între 18 și 21 noiembrie 2021, cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu” se va desfășura exclusiv în mediul virtual, pe site-ul www.festivalulserbanionescu.ro.

Reunind, sub deviza „Expune. Exprimă. Explorează.”, zeci de evenimente și manifestări culturale conexe, ediția din acest an este dedicată, în special, creației tinere și tinerilor creatori. Până pe 24 octombrie 2021, absolvenții din ultimii trei ani ai școlilor de teatru din România, precum și studenții la film și tinerii cineaști sunt invitați să se înscrie la acest OPEN CALL care le oferă ocazia fie să-și prezinte spectacolele în secțiunea competițională a festivalului, fie să participe la un atelier de cinematografie cu un invitat surpriză.

Totodată, din dorința de a-i promova pe cei aflați la început de drum, care nu au avut șansa unui debut real din cauza pandemiei, organizatorii festivalului își asumă rolul de promotori ai celui mai efervescent univers creator al momentului, cel care aparține în totalitate artiștilor de teatru și film ai viitorului. Astfel, fiecare spectacol selecționat va beneficia de o pagină personalizată în cadrul site-ului, iar toți artiștii de teatru și film aleși în urma open call-ului vor primi o invitație de a acorda un interviu publicat ulterior pe blogul festivalului.

▶︎ 8 SPECTACOLE DE TEATRU TÂNĂR Absolvenții din ultimiii trei ani (promoțiile 2021, 2020 și 2019) ai școlilor de teatru din România își pot înscrie spectacolele în vederea selectării acestora în programul oficial al festivalului până pe 24 octombrie 2021, ora 20:00. În urma deliberării de către juriul de selecție format din Magda Catone (director festival / actriță), Carol Ionescu (actor), Andreea Ciocîrlan (regizoare) și Dan Coza (actor), vor fi alese 8 spectacole. Înregistrările video ale acestora vor fi prezentate în cadrul unicii secțiuni competiționale a festivalului. Filmările vor putea fi vizionate gratuit timp de 48 de ore de la lansarea lor pe platforma digitală. Toate spectacolele selectate vor avea parte și de cronici publicate pe blogul festivalului și realizate de studenți la Teatrologie din cadrul UNATC „I.L.Caragiale”. ▶︎ O UNICĂ SECȚIUNE COMPETIȚIONALĂ Cele 8 spectacole aflate în competiție vor fi jurizate de: SLAVA SAMBRIȘ – actor, regizor și director artistic la Teatrul „Luceafarul” din Chișinău MARIA ROTAR – teatrolog, regizor și director adjunct la Teatrul Excelsior Bucuresti CRISTIANA GAVRILĂ – teatrolog și coordonatorul Programului 9G la TNB ▶︎ 7 PREMII La finalul celor 4 zile de festival se vor decerna 7 premii: cea mai bună actriță în rol principal cel mai bun actor în rol principal cea mai bună actriță în rol secundar cel mai bun actor în rol secundar cea mai bună scenografie cea mai bună regie cel mai bun spectacol ▶︎ CONDIȚII DE PARTICIPARE Tot ce trebuie să faceți este să trimiteți la adresa de e-mail festivalulserbanionescu@gmail.com o scurtă scrisoare de intenție care va cuprinde: 1. titlul spectacolului și numele autorului piesei montate 2. data și locul premierei 3. distribuția 4. numele și funcția membrilor echipei de creație 5. promoția din care face parte, specializarea absolvită și numele instituției la care a urmat pregătirea universitară a fiecărui membru din echipă 6. un link unlisted/private de Youtube/Vimeo care să conțină filmarea spectacolului (se acceptă și un link de Google Drive) ▶︎ NOTA BENE!! Nu vor fi luate în calcul decât spectacolele din ale căror distribuții și echipe de creație fac parte exclusiv artiști aflați la debut sau în primii ani de activitate profesională, fără să existe vreo limitare de vârstă! Deși nu reprezintă o condiție obligatorie, este de preferat ca majoritatea membrilor echipei să fie absolvenți ai școlilor de teatru din România din ultimii trei ani (promoțiile 2021, 2020 și 2019)! Pot fi înscrise spectacole de licență/master ale studenților la regie, creații colective, spectacole de teatru-dans sau alte creații performative realizate în școală! Spectacolele realizate în afara mediului universitar nu vor beneficia de plata drepturilor de autor, fiindcă dacă sunt selecționate, filmările lor vor fi transmise gratuit și online pe durata festivalului! Calitatea filmării reprezintă un criteriu important de selecție a spectacolelor, fiind acceptate înregistrările care au minimum 1080p. În cazul în care o filmare nu îndeplinește standardul de rezoluție impus sau sunetul este deficitar, dar membrii juriului de selecție consideră că spectacolul trebuie să fie prezentat în festival, echipa acestuia va avea în vedere realizarea unei noi înregistrări, până pe 10 noiembrie 2021, cu sprijinul organizatorilor și al partenerilor. ▶︎ UN ATELIER DE CINEMATOGRAFIE Toți studenții la film și tinerii cineaști sunt invitați să participe la un atelier de film de trei zile, susținut de un invitat surpriză. Numele cineastului care va coordona acest workshop va fi dezvăluit zilele viitoare. Atelierul se va desfășura online, pe o platformă de video-conferințe, fie în perioada 18 – 20 noiembrie 2021, fie între 19 și 21 noiembrie 2021. Ora de începere a atelierelor va fi comunicată ulterior. Pentru a vă asigura locul, trimiteți un CV la adresa de e-mail festivalulserbanionescu@gmail.com, însoțit de un mesaj care să confirme că doriți să participați la atelier. Termenul limită este 24 octombrie 2021, ora 20:00. ▶︎ NOTA BENE! Numărul de participanți este limitat. Vă sugerăm să trimiteți e-mail-ul din timp, fiindcă selecția se va face în ordinea cronologică a înscrierilor.

Pentru a vă asigura locul, trimiteți un CV la adresa de e-mail festivalulserbanionescu@gmail.com, însoțit de un mesaj care să confirme că doriți să participați la atelier. Termenul limită este 24 octombrie 2021, ora 20:00. ▶︎ NOTA BENE! Numărul de participanți este limitat. Vă sugerăm să trimiteți e-mail-ul din timp, fiindcă selecția se va face în ordinea cronologică a înscrierilor.

Voluntariat – Les Films de Cannes à Bucarest

Echipa de voluntari a celei de-a 12-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest are nevoie de câțiva prieteni noi. Dacă aveți timp să dați o mână de ajutor la organizarea celui mai așteptat festival al toamnei și dacă aveți mereu un zâmbet pe sub masca de protecție, vă așteptăm să vă înscrieți pe:

Casting – native ROMANIAN actors/actresses

We are casting native ROMANIAN actors/actresses for language learning videos projects in 2022. The videos are going to be filmed in our studio in Amsterdam. Actors will have remuneration, travel and accommodation expenses covered. About us, we are La Ferpection, a video production startup that specialises in language learning videos. (Please don’t use the contact form on our website for your material).

To audition, please send your name, age, phone number, showreel/presentation and day rate € to casting@laferpection.com.

Please, put your native language in the subject (for example: ROMANIAN ACTOR). We only accept mails to casting@laferpection.com , no DM.

We are looking forward to meeting you, Cheers!

SCI-CASTING!

Ne-am propus să povestim despre știință și tehnologie și altfel decât în scris. Motiv pentru care începem lucru la pilotul unei emisiuni online și, ca atare, avem nevoie de prezentatori. Căutăm tineri pasionați de știință și tehnologie care să fie parte a acestui nou proiect.

Dacă vrei să explici pe YouTube (și nu numai) celor de vârsta ta despre cele mai noi descoperiri, dacă nu ți-e frică să pronunți cuvinte complicate, precum Pinacosaurus mephistocephalus, tetrahidronaftalină sau numele copilului lui Elon Musk, aplică la adresa redactie@mindcraftstories.ro până pe 29 octombrie.Trimite un CV și, dacă ai, un portofoliu – dar și un simplu video filmat cu telefonul poate ajuta.

Cei selectați vor fi contactați ulterior pentru participarea la casting (pe care îl vom organiza pe parcursul lunii noiembrie, în funcție de situația pandemică).

Audition Notice Bern Ballett

Guests: Professional experience of at least 3 years after graduation is mandatory.
Junior Contracts: only for students enrolled in postgraduate studies.

Female: a solid technique on point shoes is mandatory
Male: minimum height of 175cm

How to apply: Only complete applications containing application form, CV (max. 1 A4 page), 2 pictures (1 portrait, 1 full body) and 2 video links to a showreel and an improvisation in the studio (for women on point shoes) will be accepted. No links for download will be considered.
If there is more than one dancer in the video, you should clearly indicate which one you are.

The application form can be downloaded here

Invited applicants will be notified by December 21st, 2021
Send your application to audition@buehnenbern.ch

TANZPLATTFORM BERN 2022 – Berner Tanzpreise

International Dance Festival and Competition for Choreographers

Bern Ballett is pleased to announce a call for applications

Jury award: commission for Bern Ballett in season 2022/2023
Audience award: fellowship for a movement research

Requirements:

  • CV of the choreographer (max. 1 page, PDF, in English with photo and complete contact details)
  • 1 video link to the dance piece to be submitted (duration: min. 10 minutes, max. 30 minutes, cast: max. 6 performers)
  • please confirm your availability to perform the submitted piece during Tanzplattform Bern / 23rd-25th of June 2022

The chosen choreographers will be invited to perform the submitted dance piece in Bern and will obtain a performance fee, travel costs and accommodation.

Please send your application with all above-mentioned requirements until 10th of January 2022 to: award@buehnenbern.ch

Eligibility requirements, terms and conditions

Figurație lungmetraj

Căutăm persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, interesate să participe la filmări în data de 26 octombrie. Remunerație: 200 RON/zi (maxim 12H). Locație: Constanța Persoanele interesate sunt rugate să trimită 2 poze, nume, vârsta și un video de 30 de secunde în care faceți o demonstrație de dans pe muzica de club pe WhatsApp la numarul 0770784525 – Maria sau pe mail la mariaconnectcasting@gmail.com.